E 12 noaptea si afara ploua rar si racoros. Am iesit de la munca si ma indrept cu pasi comozi spre masina in timp ce pe la urechi pluteste calm sunetul unei catedrale din apropiere, al carei clopot anunta ora fixa. Ajung, descui, urc, pornesc si plec. Si ma gandesc. De trei ore ma gandesc cum sa-ti scriu, de trei ore tot vorbesc cu tine.
Azi o sa-ti vorbesc despre mancare, fiindca doar te afli pe un site culinar, nu? Despre ce sa-ti vorbesc? Despre masini, despre vacante, despre telefoane? Nu, iti vorbesc despre mancare, asa cum o fac de ani de zile.
Ce mai faci tu? Ai fost in vacanta sau urmeaza sa pleci? Eu inca n-am fost, dar o s-o fac in curand. Insa pana atunci vreau sa-ti spun ceva. Probabil ai auzit ceva, inghesuit pe la “externe” pe antena sau pe pro, poate un pic mai mult pe tevere, ceva pe la b1, sau pe realitatea, nu stiu, nu mai stau in Romania si nu mai urmaresc.
Aproape 12 milioane de oameni din estul Africii au mare nevoie in aceste secunde de mancare si de apa. 12 milioane – din care peste doua milioane de copii. Este o catastrofa umanitara in plina desfasurare.
In principal Etiopia, Kenya, Somalia si Djibouti sunt cel mai mult afectate. Este seceta mare, prietene drag, foarte mare. Oamenilor le-au murit animalele, li s-au uscat plantatiile pe care le mai aveau, le-au secat sursele de apa, alea care mai existau. Nu au bani. Si atunci au plecat, cu mic, cu mare spre centre de refugiati, organizate si sprijinite de diferite guverne si de organizatii umanitare internationale.
Aceasta este zona afectata.
Iar acestea sunt doar cateva poze. Am vrut sa-ti pun si niste videouri pe care le-am vazut zilele astea pe BBC, dar crede-ma ca e mai bine sa nu le vezi. Mai bine ne uitam impreuna la cateva poze.
Peste toate acestea, de parca nu ar fi fost suficient, exista conflicte armate intre diferite grupuri de insurgenti si organizatii, cu acesti oameni aflati la mijloc. Multor organizatii umanitare internationale nu le este permis accesul in zone in care oamenii au nevoie de ajutor.
Stii, pe copiii din SUA, Germania, Elvetia – pe de-o parte, si Kenya, Somalia sau Etiopia ii leaga de mici acelasi lucru: bucuria sincera. Chiar daca unora bucuria le este adusa de jucarii scumpe in vreme ce altora de joaca unei capre cu iedul sau in praful din desert. Dar bucuria lor este sincera si toti au aceeasi expresie faciala: rad.
Stii ca acum, exact acum, cand citesti ce-ti scriu si alaturi de tine sunt colegii tai de munca, sau poate sotul sau sotia ta – undeva prin casa, sau poate colegul tau de camera, sau iubitul sau iubita tocmai ti-au iesit pe usa si au plecat la munca, sau esti pur si simplu singur(a) si te pregatesti sa iesi din casa, acum cand sorbi din ceaiul sau cafeaua de dimineata, exact acum o mama din aceasta regiune isi ingroapa fetita de 3 ani, moarta de foame si faramitata de boli? Stii ca exact acum un barbat slab si cu barba nerasa isi ia adio de la baietelul sau firav de 4 ani, caruia i-a sapat cu mainile goale si cu o creanga uscata de tufis si mai uscat o groapa mica? Stii ca exact acum doi copii au ramas fara mama si fara tata si plang asteptand nimicul? Stii ca acestea sunt doar trei cazuri din cele sute identice care au loc zilnic acolo? Zilnic, prietene drag.
Uita-te: ceea ce vezi in poza de mai jos sunt locuri de veci pentru copiii decedati in aceasta perioada. Alaturi, alti copii, inca in viata, se joaca. Asa a fost si copilaria ta? Asa e si copilaria pruncului tau?
Ce vezi in poza de mai jos este o fetita. A trait o singura zi. Apoi a murit. Acum probabil se usuca la jumatate de metru sub pamant. Din fericire nu va fi mancata de viermi. Nici viermi nu mai exista.
Hai sa-ti mai spun ceva: stii ca sunt mame singure care merg pe jos, prin desertul arid, zeci de kilometri, cu 3-4 copii dupa ele si, la un moment dat, sunt nevoite sa-si abandoneze inspre moarte pe unul dintre acestia, pe cel mai slab si bolnav, pentru a avea putere de a-i cara pe ceilalti si a-i salva? Stii ca exista sanse aproape de 100% sa nu fii niciodata in aceasta situatie?
Nu te intreba, te rog, te rog mult, cine le-a pus sa faca o gramada de copii. Nu avem dreptul sa judecam darul de a da viata si dorinta fiecarui om de a avea copii. Intr-o lume corecta si iubitoare orice copil ar trebui sa aiba o copilarie fericita si nici un om nu ar trebui sa fie constrans de aspecte materiale daca vrea sa faca un copil sau trei. Dar nu avem o astfel de lume, pe de-a intregul. Avem bucati mici, care de-abia comunica unele cu altele si incearca sa ajute.
Da, o sa-mi continuu stilul de viata, da, o sa cheltuiesc in continuare bani pe mancare, uneori scumpa si pretentioasa, da, o sa mai mananc uneori la restaurante Michelin. Nu ma pot schimba in asa fel incat sa devin sihastru, recunosc. Uneori ma gandesc, dar revin repede cu picioarele pe pamant.
Stii, de multe ori sunt un ipocrit. Dar acum nu vreau sa fiu, chiar nu vreau. Fiindca e vorba de copii care mor. Eu inca nu am un copil, nu stiu cum e sa iti moara un copil. Am insa prieteni care au trecut prin asa ceva. Copii nascuti sau nenascuti. I-am vazut prin ce-au trecut. E suferinta pe viata. Muta si dura.
Revin: nu vreau sa-ti spun sa renunti la vacanta ta si sa donezi banii bugetati. Si eu voi pleca in curand in Suedia, cateva zile. Nu vreau sa-ti spun sa nu-ti mai iei smartphoneul dorit sau sa-ti vinzi iPad-ul cumparat acum doua luni. Nu, deloc. Nici eu nu-mi vand laptopul sau renunt la vacanta. Am fost doar atent sa am cheltuieli rezonabile.
Cred ca e cel mai sanatos lucru pe care-l poti face: sa nu renunti la tine si la ceea ce te face pe tine sa fii multumit sau fericit. Nici eu nu renunt. Insa hai sa fim realisti, sinceri cu noi si sa facem macar putin, decat nimic. Te rog, te rog mult!
Vreau sa te rog sa donezi, oricat ai si oricat poti: 30 de lei sau 30 de euro, 10 euro sau 100 de lei, 50 de euro sau 300 de lei. Poate esti student si chiar nu ai bani. Iti dau o idee: vorbeste cu alti studenti si puneti impreuna bani. Fii sincer: stii ca nu mori fara 10 sau 20 sau 50 de lei.
Sau poate nu ai un card cu care poti face donatii. Iti dau idee: roaga pe cineva care are, sa faca donatia, si apoi ii dai banii cash. Hai, gandeste-te, trebuie sa gasesti o solutie.
Sau poate poti dona, dar nu ai timp acum. Stiu, trebuie sa pleci la munca, sau trebuie sa faci de mancare celui mic, sau trebuie sa si muncesti, sau poate te pregatesti sa te iubesti carnos cu jumatatea ta. Foarte bine, e frumos / firesc sa faci fiecare lucru din ce-am enumerat acum. Dar pune-ti un reminder pe telefon, sau lipeste o hartiuta de frigider sau de ecranul laptopului sau al monitorului. “Sa donez, trebuie sa donez!”.
Stiu, stiu ca sunt copii si in Romania care au nevoie mare de ajutor. Si batrani, si femei, si barbati. Stiu, stiu bine. Hai sa-i ajutam si pe ei dar hai sa incercam sa ne mobilizam si pentru alte zone ale lumii.
Puterea exemplului
Poate te intrebi daca eu am donat. Nu-mi place deloc sa vorbesc public despre acest subiect, nu am vorbit niciodata. O fac acum, pentru prima oara, fiindca stiu ca puterea exemplului conteaza. Da, am donat deja acum o saptamana, am donat acum cateva minute iar si voi dona si la finalul saptamanii inca o suma de bani. Da, sunt un norocos ca pot dona si doar eu stiu cat muncesc pentru a avea sansa de a si dona.
Unde donezi?
Eu am donat AICI, pe siteul concern.net. Este o organizatie umanitara irlandeza. Irlanda are puternice traditii in domeniul campaniilor umanitare si peste 70% din populatie doneaza macar o data pe an o suma de bani pentru tari mai defavorizate.
Poti dona si AICI, la o alta organizatia irlandeza.
Daca vrei sa donezi pe siteul oficial UNICEF Worldwide, o poti face AICI.
Am cautat si in Romania, pe siteul unicef.ro – dar nu am gasit nimic, din pacate.
In loc de final, ca final nu trebuie sa fie deloc acum
Vezi? Ti-am zis ca vorbim tot de mancare azi? Doneaza pentru ca acesti oameni sa primeasca si de la tine de mancare. Ma duc sa ma culc, s-a facut deja 3 si peste 4 ore trebuie sa ma scol negresit pentru o noua zi de munca. Tu, probabil, te-ai trezit de ceva vreme, ti-ai baut chiar si cafeaua si acum stai un pic pe net. Cum facem cu totii. Foarte bine. E misto sa stam pe net.
Da-mi un mail, te rog, da-mi un mail pe [email protected], si spune-mi daca am fost penibil sau nu cu acest articol, zi-mi daca te-am enervat, zi-mi daca te-am impresionat sau nu; da-mi un mail chiar daca inca nu te cunosc, chiar daca poate ti-e jena. Da-mi un mail chiar daca vorbesti zilnic cu mine pe mess. Da-mi un mail si spune-mi ca poti dona sau ca nu poti dona. E in regula, inteleg. Dar da-mi un mail sa-mi arati ca-ti pasa, sa-mi arati ca ai citit. Te rog.
As vrea foarte mult sa-mi dai dai un mail si sa-mi spui de tine, prietene drag. Zi-mi doar cine esti, de unde imi scrii si ce mai vrei tu. Am sa-ti raspund personal si am sa-ti multumesc!
Multumesc si scuza-ma ca te-am tinut atat, stiu ca ai si alte lucruri de facut. Si eu. De exemplu, acum imi beau ceaiul de menta cumparat dintr-un supermarket, si ma voi baga in patul meu comod si calduros. Si nu mi-e foame deloc: am mancat azi ce mi-a poftit inima. Vezi ce norocos sunt? Si cred ca si tu esti, desi uneori injuri ca te-ai nascut in Romania. E o sansa, crede-ma.
OK, bine, hai la treaba, te-am tinut destul.
Mereu ne gasim scuze, mama ei de viata! O mama de viata care ne-a nascut pe toti. Unii mai norocosi, unii mai putin norocosi.
Foto: bbc.co.uk , flickr.com/unicefireland
.
.
