Reteta Contesei Ilona – piept de pui cu sote de ghebe si orez

de Lia_ in Pui, 2 Sep 2013 | 7027 vizualizari

 

Unii dintre voi cu siguranta cunoasteti aceasta reteta promovata in cadrul campaniei din iunie: “În cautarea retetelor boieresti, pe meleaguri romanesti”-Transavia (Furnizor al Casei Majestatii Sale Regele Mihai I).
Alice Ciobanu a preparat-o la castelul Haller, castel care a fost in proprietatea acestei doamne in urma cu 65 de ani.
Contesa Ilona este descrisa ca fiind o femeie frumoasa, cu simt artistic, eleganta si rafinata, nu aveam decat sa sper ca si acest preparat va purta amprenta ei.
De la prima degustare, simturile mele pantagruelice plebee, in mod miraculos s-au simtit innobilate :) .
Nu stiu cat de romanca a fost aceasta contesa dar imi place sa cred ca reteta apratine bucatariei romanesti si vorba lui Cousteau: "suntem foarte bogati in asa-zisa noastra saracie".

 

INGREDIENTE

  • PENTRU 4 PORTII
  • 500 gr piept de pui feliat
  • 30 gr unt
  • sare de mare
  • piper proaspat macinat
  • paprika
  • 50 ml bere neagra
  • SOTE DE GHEBE
  • 200 gr ghebe fierte si scurse de apa
  • o jumatate de ceapa tocata marunt
  • o lingura de unt
  • rozmarin verde (am avut doar uscat)
  • 100 ml smantana
  • un strop de sare
  • PENTRU OREZ
  • 300 gr orez
  • 50 gr unt
  • 2 linguri ulei de masline
  • 1 morcov mediu
  • o ceapa medie tocata marunt
  • sare de mare
  • piper proaspat macinat
  • un pahar de vin alb
  • supa de pui sau legume, fierbinte
Portii: 4
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Reteta Contesei Ilona – piept de pui cu sote de ghebe si orez:

In cazul in care folositi ciuperci deshidratate (cum este cazul meu pt. ca numai sub forma aceasta am gasit in zona), primul pas este sa puneti ghebele la hidratat. Se dau un clocot, se scurg, se pun in apa rece pentru 20-30 minute si abia apoi se fierb.

PREPARARE OREZ

Tocati ceapa marunt si dati morcovul pe razatoare. Intr-o cratita puneti untul si incalziti-l putin.  Adaugati ceapa si lasati pana ce se inmoaie si devine sticloasa.  Puneti apoi morcovul, adaugati un strop de sare de mare, uleiul de masline si orezul.  Amestecati de cateva ori si lasati pe foc 2 minute.
Stingeti totul cu vin si dupa ce s-a evaporat, nu stiu ce parere are contesa despre asta dar eu l-am mutat in steamer si l-am continuat la abur punand cele doua linguri de ulei. Adaugati supa de pui sau de legume fierbinte, eu am avut un ultim pahar la congelator. Potriviti de sare si piper, dupa gust.  Lasati la fiert, la foc mic, acoperit cu un capac, pana ce orezul se umfla si e fiert.

PREPARARE PIEPT DE PUI

Folositi piept de pui gata feliat, pentru preparare rapida a retetei si pentru a avea garantia unei impecabile felii de piept de pui.  Astfel economisiti timp si veti obtine, in final, un preparat gustos si atragator. Feliile de piept de pui le spalati in apa rece dupa care le uscati cu prosoape de hartie absorbanta. Presarati-le, apoi, cu sare de mare, piper proaspat macinat si paprika. Intr-o tigaie incingeti untul si adaugati feliile de piept de pui.  Presarati rozmarin verde tocat si lasati-le la prajit, pe fiecare parte pana ce carnea devine alba.  Intoarceti feliile de piept de pui de 3-4 ori pana se rumenesc usor.  Adaugati berea neagra care va conferi puiului o savoare si o fragezime deosebita.  Lasati pe foc pana ce scade zeama si feliile de pui devin aurii.

PREPARARE SOTE DE GHEBE

Fierbeti ghebele. Sote-ul de ghebe (le puteti inlocui cu hribi) se prepara rapid in timp ce orezul e la inabusit, iar puiul incepe a sfarai in tigaie.
daca ghebele sunt deshidratate O jumatate de ceapa mica o tocati marunt. Incingeti o lingura de unt, intr-o tigaie. Caliti ceapa pana se inmoaie. Imediat ce s-a inmuiat, adaugati ghebele fierte si scurse bine de apa.  Presarati un strop de sare si rozmarin proaspat tocat.  Lasati la foc pana apa lasata de ghebe incepe sa se evapore.  Adaugati smantana si lasati la foc mic pana ce sosul de ingroasa.

MONTAJUL IN FARFURIE

Pe o farfurie montati orezul cu ajutorul unui inel special (eu am folosit un vas banal pana imi voi lua inelul din camara bucatarasilor :P ).  Puneti doua felii aurii de piept de pui si asortati totul cu sote-ul de ghebe.

Seriviti cald alaturi de un pahar de vin alb. Savurati cu placere!

TIPS-URI

1

Nu faceti pilaful clasic cu multa apa, rasfiert si ciorofleaca.

2

Este o combinatie care ma entuziasmeaza si va indemn sa incercati sa o faceti macar pentru o zi speciala.

Daca ti-a placut reteta noastra "Reteta Contesei Ilona – piept de pui cu sote de ghebe si orez" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (30)

alice_ciobanu 1

05.09.2013, 09:42

Buna draga mea. Ma bucur ca v-a placut. Si ma bucura mult faptul ca ai mentionat ca reteta apartine campaniei celor de la Transavia. Asa e ok. Pt ca se gaseste si pe site-ul lor oficial, fiind reteta preparata si postata in cadrul unei campanii publicitare platite.
Te pup!

RuxyRux 1

05.09.2013, 09:44

Arata senzational!

Lia_ 1

05.09.2013, 11:38

Buna Alice!

Multumesc pt. vizita! Eu reteta am descoperit-o initial intr-o revista online pt femei si ziceau ei ceva vag despre Transavia dar despre tine nimic. Abia dupa ce am dat pe google cautare ca sa aflu date despre contesa am dat de blogul tau si asa am aflat mai multe.

Eu reteta am facut-o dupa cea de pe blogul tau, n-am bagat de seama ca e si pe site-ul Transavia.

Multumesc pentru reteta tuturor celor implicati in acest proiect!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

oanapl

1117 puncte

 Merisor

1100 puncte

MotanLaOale

1042 puncte

Mitinita

1000 puncte

Rocsi

321 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Sote de ciuperci cu piept de pui si usturoi