Ciorba de radacinoase, cu varza murata si kaiser

de RODIMUR in Ciorbe, 11 Mai 2018 | 4870 vizualizari

 

Cum vremea s-a încălzit, trebuie să golim butoiul cu varză și să-l pregătim pentru recolta de la toamnă. Și ce este mai bun de făcut, din varza care a rămas, în afară de sarmale, dacă nu o ciorbiță gustoasă, cu afumătură și cu rădăcinoase?
Din ingredientele de mai jos am făcut o oală de 4 litri de ciorbă.

 

INGREDIENTE

  • 3 morcovi
  • 2 pătrunjei
  • 1 țelină mică
  • 3 roșii
  • 2 cepe galbene
  • 1 ceapă roșie
  • 1 ardei gras verde
  • 1 ardei gras roșu
  • ulei de floarea soarelui pentru călit legumele
  • 1 varză mică
  • 200 grame de kaiser afumat
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
  • sare
  • piper
  • cimbru
Portii: 8
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Ciorba de radacinoase, cu varza murata si kaiser:

Morcovii, pătrunjeii și țelina se curăță, se spală și se răzuie pe răzătoarea mare.

Se curăță cepele, se spală, se taie mărunt și se călesc, în ulei suficient, la foc mic, până ce devin transparente.

Se călesc peste ceapă și legumele răzuite, până ce se înmoaie.

Se spală ardeii, se curăță de cotoare și de semințe, după care se taie julienne și se călesc în tigaie, peste celelalte legume.

Se spală roșiile, se curăță de semințe, se taie cubulețe și se călesc, de asemenea, peste toate celelalte legume. Când s-au înmuiat toate legumele și a mai scăzut puțin lichidul lăsat, se pun la fiert într-o oală cu 3 litri de apă fierbinte.

Se dă oala la foc iute și se spumuiește, când este cazul.

Între timp se feliază kaiserul și se pune la fiert în oala cu legume.

Pătrunjelul se alege, se spală, se zvântă și se taie fin.

Se scurge varza de moare și apoi se taie mărunt, după care se pune în oala de ciorbă. După câteva clocote, se condimentează ciorba cu sare, piper și cimbru, se presară pătrunjel tocat, se pune capacul la oală și se oprește focul de la aragaz.

După un sfert de oră, ciorba poate fi servită, cu ardei iuți, proaspeți sau murați în oțet.

TIPS-URI

1

Nu prăjiți prea tare cepele, ci căliți-le doar puțin, în ulei suficient și la foc mic, până ce se înmoaie și devin ca sticla, ca să fie dulci, nu arse și amare.

2

Nu tăiați prea mărunt kaiserul.

3

Nu desărați varza murată, ci doar scurgeți-o bine de moare.

4

Dacă varza este foarte sărată, aveți grijă la dozarea sării în ciorbă.

5

Ciorba se face repede, pentru că legumele sunt călite dinainte de fierbere, varza este murată, iar kaiserul afumat este semipreparat. Așa că nu fierbeți ciorba până la terciuirea ingredientelor.

Daca ti-a placut reteta noastra "Ciorba de radacinoase, cu varza murata si kaiser" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (22)

RODIMUR 1

12.05.2018, 10:38

Așa este, Kytz! E tare gustoasă...Mulțumesc frumos!

oanapl 1

19.05.2018, 23:08

Imi ploua in gura!

RODIMUR 1

19.05.2018, 23:42

Oana, într-adevăr, ciorbița asta a fost tare gustoasă... Mai mâncăm și așa ceva, nu numai borșuri... Mulțumesc!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

Pâine cu rozmarin și fulgi de sare - Rețeta festivă pentru sărbători

pe 18.12 la 09:53

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Reteta de ciorba de stevie cu orez