Supa de zarzavat, cu perisoare din piept de pui

de RODIMUR in Supe, 25 Sep 2019 | 4589 vizualizari

 

Fără vreun motiv anume, zilele trecute am vrut să fac o supă mai ”light”, ușoară, dar care să conțină și carne. M-am decis pentru aceasta de față, foarte gustoasă și nutritivă. Această supă se face relativ ușor și destul de repede, cel mai mult timp luându-l, cel puțin din punctul meu de vedere, perișoarele, pe care de obicei le fac mai mici, pentru că așa mi se pare mie mai drăguț...
Din ingredientele de mai jos am făcut o oală de 5 litri de supă.

 

INGREDIENTE

  • 3 morcovi
  • 2 pătrunjei
  • 1 păstârnac
  • 1 țelină mică
  • 2 cepe
  • 4 căței de usturoi
  • 2 roșii mari
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
  • 4-5 linguri de ulei de floarea soarelui
  • sare
  • piper
  • Pentru perișoare:
  • 500 grame de piept de pui, fără os
  • 1 ceapă mică
  • 2-3 linguri de orez
  • pătrunjel tocat
  • 1 ou
  • sare
  • piper
  • făină albă, pentru modelat perișoarele (sau ulei)
Portii: 10
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Supa de zarzavat, cu perisoare din piept de pui:

Rădăcinoasele (morcovii, pătrunjeii, păstârnacul și țelina) se curăță, se spală, se taie și se pun la fiert, cu 3 litri de apă rece. Când se formează spumă, se adună și se aruncă. Se completează cu apă caldă, atunci când scade, la fiert.

Ceapa și usturoiul se curăță, se spală, se mărunțesc și se călesc ușor, până ce se înmoaie puțin, în ulei suficient și la foc mic.

Se spală roșiile, se taie cubulețe și se ”topesc” la foc mic, cu ceapa și usturoiul din tigaie, până ce scade lichidul.

Se aleg frunzele de pătrunjel, se spală, se zvântă și se toacă mărunt.

Între timp, se spală carnea, se fasonează și se macină. Se adaugă: oul, ceapa tăiată fin, orezul (ales, spălat și scurs bine de apă în prealabil), pătrunjelul tocat, sarea și piperul. Se mixează bine compoziția, iar dacă este prea moale, se mai poate adăuga 1 lingură de făină albă.

Cu o linguriță se ia compoziție de carne, se modelează perișoarele, prin făină albă, sau cu mâinile unse cu ulei și se pun direct în oala de supă, care a fost oprită din fiert.

După ce au fost adăugate în oală toate perișoarele, se mai lasă supa să fiarbă încă două-trei clocote, după care se adaugă, înainte de ultimul clocot, legumele călite.

Se mai completează cu apă caldă, în cazul în care a scăzut prea mult, se condimentează, după gust, cu sare și piper și dacă, verificând, perișoarele sunt fierte, se ia oala de pe foc, se presară pătrunjelul tocat, se acoperă cu un capac, iar după 10 minute de ”odihnă”, supa poate fi servită.

TIPS-URI

1

Nu prăjiți tare ceapa și usturoiul, ca să nu devină amare, ci înmuiați-le doar puțin, în ulei suficient și la foc mic.

2

În cazul în care compoziția pentru perișoare este cam moale, adăugați o lingură de făină albă și omogenizați bine.

3

Pentru modelarea perișoarelor, puteți folosi făină albă, sau ulei de floarea soarelui.

4

Dacă aveți timp și răbdare, ar fi bine ca perișoarele să nu fie prea mari...

5

Opriți supa din fiert, în momentul în care formați perișoarele, ca să nu se destrame.

6

După ce ați adăugat toate perișoarele în supă, dați oala din nou la foc mediu.

7

Cine vrea, poate adăuga tăiței. Mie mi s-a părut prea deasă și suficient de consistentă și așa...

8

Condimentați la sfârșit, înainte de ultimul clocot.

9

Presărați pătrunjel tocat, după ce ați luat oala de pe foc.

10

Serviți supa după ce ”s-a odihnit”, cu capacul pus pe oală, timp de 10 minute.

Daca ti-a placut reteta noastra "Supa de zarzavat, cu perisoare din piept de pui" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (25)

RODIMUR 1

26.09.2019, 20:48

Mulțumesc frumos, Cristina!

Rocsi 1

27.09.2019, 20:51

Delicioasa, delicioasa ciorba de perisoare! As servi o portie calda!

RODIMUR 1

27.09.2019, 21:20

Cu plăcere, Rocsi! Mulțumesc frumos!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

Pâine cu rozmarin și fulgi de sare - Rețeta festivă pentru sărbători

pe 18.12 la 09:53

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Supa de legume cu turnatei