Când nu este post, în general, prefer salata de vinete cu maioneză, iar din când în când o prepar cu smântână, la care mai adaug usturoi, sau chiar și plante aromatice, ca acum, pentru un gust mai special. Și chiar merită să încercăm diferite gusturi...
Pentru această salată am folosit vinetele coapte de la congelator. Astfel, prepararea ei a fost destul de rapidă.
Se scot vinetele de cu seară de la congelator și se lasă într-o strecurătoare, pentru ca dezghețându-se, să se scurgă de zeamă.
A doua zi se tamponează cu hârtie absorbantă, ca să se absoarbă tot lichidul care nu s-a scurs și se toacă fin, folosind un tocător din lemn.
Vinetele tocate se pun într-un bol pentru salată și se adaugă uleiul de măsline, smântâna și usturoiul răzuit fin, pe răzătoarea mică.
Se mixează și apoi se adaugă, după gust: sarea, piperul și plantele aromatice.
Se poate servi imediat, cel mai bine cu pâine prăjită și cu roșii.
1
Scoateți din timp vinetele de la congelator, ca să se dezghețe natural.
2
Asigurați-vă că s-a scurs tot lichidul, pentru ca salata să nu fie apoasă.
3
Dacă folosiți vinete proaspete, va trebui ca mai întâi să le coaceți, să le scurgeți de apă și apoi să le preparați ca în această rețetă.
4
Usturoiul trebuie răzuit fin.
5
Nu suplimentați cantitatea de usturoi, chiar dacă vă place, pentru ca salata să nu fie prea iute.
6
Folosiți o smântână grasă, nu lichidă. În caz contrar, salata va fi apoasă.
7
Salata de vinete trebuie să se păstreze la frigider, ca să nu se acrească.