Placinte basarabene (foioase) de post, cu cartofi, ceapa verde si marar

de RODIMUR in Mancaruri de post, 21 Apr 2019 | 10104 vizualizari

 

Când am fost prima dată în Basarabia, am avut ocazia să mănânc astfel de plăcinte. Mi s-au părut foarte bune și pentru că m-a mirat numele lor (”foioase”) am aflat că se numesc așa pentru că aluatul arată ca și cum ar fi foietat. În fapt, se fac astfel de plăcinte și cu ingrediente de dulce, sau cu aluat dospit, iar umplutura poate fi variată.
Am ales să încerc prima dată această rețetă, cu aluat de post (dar fără drojdie!) și cu umplutură de cartofi, ceapă verde și mărar, adică exact așa cum am mâncat acolo, în apropiere de Chișinău, în vara anului 2014...
Oamenii locului le numeau ”învârtite moldovenești”, sau ”plăcinte foioase”, dar eu le-am denumit ”plăcinte basarabene”, pentru a evita o confuzie și pentru a identifica precis locul lor de origine, adică Moldova de peste Prut.
Din ingredientele de mai jos am făcut 12 plăcinte, câte două/porție.

 

INGREDIENTE

  • Pentru aluat:
  • 550 grame de făină albă
  • 2 linguri de ulei
  • 1 linguriță de oțet de mere
  • 1/2 linguriță de sare fină
  • 1/2 linguriță de zahăr tos fin
  • 300 ml de apă caldă
  • Pentru umplutură:
  • 1 ceapă galbenă
  • 5-6 cartofi roz
  • 4 cepe verzi
  • 1 legătură de mărar
  • sare
  • piper
  • cimbru (opțional)
  • ulei pentru călit
  • ulei pentru prelucrat aluatul
  • Pentru decor:
  • semințe de chimen (opțional)
Portii: 6
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Placinte basarabene (foioase) de post, cu cartofi, ceapa verde si marar:

Mai întâi se pregătește umplutura. Cartofii se spală și se fierb ”în coajă”. Când sunt fierți (sau aproape fierți) se strecoară de apă și se lasă la răcit, după care se curăță de coji și se dau prin răzătoarea mare.

Se curăță ceapa galbenă, se spală, se taie mărunt și se călește ușor în ulei suficient și la foc mic, după care se adaugă în tigaie și cartofii dați prin răzătoare. Se lasă tigaia cu ceapă și cartofi la foc mic pentru 4-5 minute și se amestecă, pentru ca toți cartofii să se pătrundă uniform.

Între timp se curăță cepele, se spală și se taie rondele, iar mărarul se alege, se spală, se zvântă și se taie mărunt.

Se adaugă ceapa verde și mărarul în cartofii perpeliți în tigaie, se omogenizează, se condimentează compoziția cu sare și piper și se mai lasă la foc mic, încă 3-4 minute.

Odată umplutura preparată, se lasă la răcit, până ce este gata aluatul.

Se face un aluat potrivit de moale, din: făină albă, sare, oțet de mere și ulei. Când aluatul devine nelipicios, se mai frământă cel puțin 6-7 minute, cu mâinile unse cu ulei (nu cu făină!). 

Se lasă aluatul, acoperit cu un șervet curat, timp de 30 de minute ca să ”se odihnească”. Astfel, el va deveni elastic și va putea fi prelucrat mai ușor.

După acest interval de timp, se porționează aluatul în 12 bucăți similare și se mai lasă ”să se odihnească” încă 5-7 minute. Fiecare bucățică de aluat se aplatizează și se pune pe un platou, după care se unge cu ulei (cam o linguriță). După ce se aplatizează toate bucățile de aluat și se ung cu ulei din belșug, se acoperă și se mai lasă încă 20-25 de minute ”să se odihnească”.

Se ia fiecare bucată aplatizată de aluat și se întinde, cu mâinile unse cu ulei, dinspre mijloc, spre margini, în așa fel încât foaia să devină foarte subțire. Foaia se mai poate rupe pe alocuri, dar dacă nu sunt multe găuri, se poate continua prepararea plăcintelor.

După ce foaia este subțiată și bine întinsă, se unge cu ulei și apoi se pun la bază cam două linguri încărcate cu umplutură, dar la distanță de 1,5-2 cm de margine. Se aduce marginea foii peste umplutură și apoi se rulează, cu umplutura înăuntru, până se formează un sul, care se răsucește și se rulează, ca pentru a forma un melc (cum se vede în poze).

Se pune plăcinta formată în tavă, pe foaia de copt și se unge cu ulei. Se procedează la fel până ce se epuizează aluatul. Se presară chimen peste plăcintele din tavă și se dau la cuptorul preîncălzit, la o temperatură medie, până ce se rumenesc frumos (în medie, cam 30-35 minute).

Plăcintele acestea sunt foarte bune, atât calde, cât și reci.

TIPS-URI

1

Preparați mai întâi umplutura, după recomandările din rețetă, ca să aibă timp să se răcească, înainte de a fi pusă pe foaie.

2

Frământați cel puțin 6-7 minute aluatul și lăsați-l ”să se odihnească” atât cât trebuie. Aceste precauții vor ajuta aluatul să devină elastic, să poată fi întins, fără să se rupă ușor.

3

Basarabenii și orientalii, în general, nu folosesc făină pentru prelucrarea aluatului, ci uleiul. Este exact ceea ce se recomandă și pentru prepararea acestor plăcinte.

4

Chiar dacă foaia de aluat, fiind foarte subțire, se mai rupe pe alocuri, prin rulare, găurile se acoperă și plăcintele vor fi reușite, până la urmă.

5

Pentru decor puteți presăra susan, dacă nu vă place chimenul, sau puteți lăsa plăcintele simple, nedecorate.

Daca ti-a placut reteta noastra "Placinte basarabene (foioase) de post, cu cartofi, ceapa verde si marar" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (21)

RODIMUR 1

22.04.2019, 20:25

Mulțumesc frumos, Rocsi! Voi mai face și de dulce și cu aluat dospit...

mihaelar63 1

24.04.2019, 01:14

O bunatate Mama mea prepara ceva asemanator dar fara cartofi

RODIMUR 1

24.04.2019, 09:00

Într-adevăr, Mihaela, sunt tare bune...! Deci știi de ele, dacă și mama ta făcea... Mulțumesc pentru apreciere!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

Pâine cu rozmarin și fulgi de sare - Rețeta festivă pentru sărbători

pe 18.12 la 09:53

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Placinta cu dovleac, dovlecel, migdale si nuca