Desert gogosi

de Meea in Dulciuri, 27 Iul 2018 | 3226 vizualizari

 

Oare ce înțelege fiecare prin ”gogoși”? Eu mă gândesc la ”a vinde o gogoașă” în sensul de a minți. Tocmai de aceea sunt fanul nr.1 gogoșilor care ”mint”. Adică ele arată pe dinafară ca și cum ar fi pline, dar în interior, ele sunt goale. Deci, mint! Tare, nu? Îmi plac și cele umplute cu tot felul și cele americane, coapte și glazurate, dar dacă ar fi să aleg, aș alege pastele. Opa, m-am lăsat dusă de val ha. Aș alege gogoșile simple, goale pe dinăuntru și pudrate cu zahăr pudră. Simplu și delicios!

         Tatăl meu făcea gogoși și împărțea pe toată stradă. E bine, v-am mai spus, să fim darnici, dar mai ținem și pentru noi ceva? Era ok totuși, făcea gogoși din 3 kg de făină. Nu m-am apucat de gogoși cu gândul că face el dacă vrem și mai ales dacă mă gândesc la tot procesul de frământare care mă chinuie psihic și fizic, dar timpul a trecut și m-am gândit: ce ar fi să fac și eu niște gogoși? 80% m-am gândit să fac gogoși, pentru că acum am aparat de frământat aluatul și 20% pentru că am vrut să fac o faptă bună ha! 

        AAA, era să uit! Noroc că durează până scriu toată rețeta și pe când am ajuns la pasul în care se prăjesc gogoșile, m-am amintit că am uitat să vă spun ceva și m-am reîntors aici. Pregătesc o surpriză pentru voi! Nu de mâncat ha. Știți că sunt înnebunită după lucrurile făcute de mână și bla bla, așa că m-a apucat nebunia și vreau să vă prezint o altă ramură creativă, pe lângă această ramură delicioasă. Va fi ceva pentru suflet, nu doar pentru stomac. Sper să reușesc cât de curând să vă prezint ceva creativ, distractiv și incă ceva care se termină în ”tiv”, habar n-am ce, gândește tu.

 

INGREDIENTE

  • 1 kg făină
  • 500 ml lapte călduț
  • 50 ml ulei
  • 2 linguri zahăr
  • 20 g drojdie
  • 2 ouă
  • zahăr pudră
  • ulei
Portii: 30
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert gogosi:

Dacă aveți un prieten de frământat aluatul, puneți-l la treabă, încărcându-l cu toate ingredientele pentru aluat. Setați comanda pentru frământare și dospire.

Dacă nu aveți încă acest prieten, pune făina într-un vas mare lăsând un cuibușor în mijloc. Pune laptele în cuibușor, drojdia proaspătă fărâmițată și zahărul. Lasă vasul neatins pentru aprox. 15 minute când s-a umflat deja drojdia. Adaugă uleiul și ouăle bătute și începe să frămânți. SUCCES! Aluatul va fi unul destul de lipicios. După ce ai frământat, acoperă aluatul cu un prosop și lasă-l la dospit pentru 1-2 ore.

În continuare, răsturnăm aluatul pe masa înfăinată. Întindem aluatul într-o foaie de grosimea degetului mic și cu ajutorul unei forme rotunde sau al unui pahar, ”decupăm” gogoșile.Lăsăm gogoșile la odihnit pentru 10 minute, timp în care punem ulei într-un vas cu fund dublu, până la jumătatea acestuia. Când uleiul s-a încins, punem gogoșile pe rând. Fiți cu ochii pe ele, deoarece trebuie întoarse și imediat se vor prăji. Lăsăm gogoșile prăjite să se astâmpere puțin, apoi le tăvălim prin zahăr pudră.

Gata treaba!

TIPS-URI

1

Reteta o gasiti si pe blog: http://delightsbymeea.blogspot.com/2018/07/gogosi.html

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert gogosi" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Prajitura cu mere si afine - Desertul dulce-acrisor care te cucereste

de oanapl 7

ieri la 20:44

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

pe 22.11 la 16:03

Salată caldă cu lipie crocantă - Rețeta simplă și gustoasă

pe 22.11 la 12:08

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Desert brownie cheesecake