Desert cozonac de post cu suc de portocale si glazura de cacao

de Merisor in Prajituri, 8 Apr 2019 | 4775 vizualizari

 

Nu a ieșit el foarte pufos, dar a ieșit tare gustos și aromat, acest cozonac de post cu suc de portocale și glazură de cacao.
M-am gândit să-l glazurez pentru că arăta urât așa chel, neuns cu nimic, parcă n-avea luciu.
Mergea să presar și ceva nucă, dar am pus destulă la interior și la cât este de scumpă la momentul actual, am renunțat la ea.

 

INGREDIENTE

  • Pentru aluat:
  • 300 ml suc proaspăt de portocale(de la 3 portocale mari)
  • 100 ml ulei
  • 100 g zahăr
  • 30 g zahăr vanilat
  • 2 lingurițe esență de portocală
  • un praf sare
  • 650 g făină
  • 7 g drojdie uscată
  • Pentru umplutură și glazură de cacao:
  • 50 g cacao
  • 150 g zahăr
  • 150 gr miez de nucă
  • 1/2 linguriță ulei
  • 50 ml apă
  • 1 linguriță esență de rom
Portii: 2
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert cozonac de post cu suc de portocale si glazura de cacao:

Aducem ingredientele la temperatura camerei, în special făina. Cernem făina într-un vas și îi facem o adâncitură la mijloc, unde punem drojdia plus o lingură de zahăr. Încălzim sucul de portocale și turnăm puțin peste drojdie. Amestecăm drojdia cu zahărul și sucul cald până se omogenizează toate, acoperim vasul și îl lăsăm la loc cald pentru 8-10 minute, până când drojdia se activează. Încălzim și uleiul să ajungă la temperatura sucului, iar în suc, dizolvăm restul de zahăr și pe cel vanilat. Când drojdia este activată, adică s-a dublat volumul amestecului rezultat, începem să turnăm sucul de portocale, alternativ cu uleiul. Amestecăm intens, adunând făina de pe margini, în timp ce turnăm lichidele. Presărăm și puțină sare și frământăm un aluat ferm și nelipicios. Îl lăsăm la dospit, la loc cald și acoperit cu câteva prosoape de bucătărie, până își dublează volumul. Amestecăm cacaua cu zahărul și apa și le fierbem la bain marie, amestecând continuu până se topește zahărul și se omogenizează compoziția. Va fi ca o ciocolată, mai fluidă. La final, adăugăm și esența. O lăsăm să se tempereze ușor, înainte de a o folosi la umplutură. Împărțim aluatul și îl întindem în două foi de 1 cm grosime, cu aproximație. Ungem aluatul cu glazură și presărăm nucă tăiată grosier. Rulăm foile de aluat și transferăm rulourile în tăvile tapetate cu hârtie de copt. Le acoperim cu ștergare și le lăsăm din nou la loc cald, până își dublează volumul, 35-40 de minute, până la o oră, chiar. Între timp, preîncălzim cuptorul la 160 de grade. Coacem, apoi cozonacii, la 160 de grade, până se rumenesc bine la suprafață. Testul cozonacului copt se va face cam cu 5-10 minute înainte de stingerea focului. Adică, se scoate tava din cuptor și trebuie să fie cu mult mai ușoară decât cu aluatul necopt și bineînțeles, cozonacul foarte rumenit la suprafață și pe laterale. Cam 40-45 de minute durează coacerea cozonacului. Cozonacul se lasă să se tempereze pentru 10-15 minute, apoi se poate glazura cu restul de glazură. Se lasă să se răcească bine și să se întărească glazura, apoi se poate porționa.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert cozonac de post cu suc de portocale si glazura de cacao" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Cozonac cu smantana

pe 24.12 la 20:10

Ouă umplute - Aperitivul delicios și ușor de preparat

pe 24.12 la 11:20

Fursecuri ștampilate - Desertul delicios și rapid

pe 23.12 la 18:14

Sărățele fragede și gustoase - Gustarea delicioasă și rapidă

pe 23.12 la 12:28

TOP
utilizatori

oanapl

1117 puncte

 Merisor

1100 puncte

MotanLaOale

1042 puncte

Mitinita

1000 puncte

Rocsi

321 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Desert sandwich cu ciocolata