Cozonac cu mac

de Rita Ilies in Dulciuri, 11 Ian 2014 | 18216 vizualizari

 

Cozonacii se prepară de când lumea. Tradiția noastră spune ca atunci când ai cozonac pe masă, sărbătorești. Sub cea mai simplă formă, este un aluat îndulcit cu zahăr sau miere, lapte și ouă.
Un tip de cozonac cu brânză dulce, miere și nuci strivite, care se numea ”plakous” se pregătea în Grecia. Romanii pregăteau cozonac cu fructe uscate sau cu stafide și nuci și-l ofereau ca ofrandă zeilor. Mai târziu au început să prepare celebrul panetone.
Maria Antoaneta, celebra regină a Franței s-a făcut remarcată în vreme de foamete, în urma unei fraze care pentru cei mai mulți nu a fost prea plăcută: ”Dacă nu au pâine, să mănânce cozonac!”. Până în secolul al XIX-lea, ca desert în meniul francezilor era des întâlnit cozonacul. Spre deosebire de azi, în loc de drojdie se folosea bicarbonatul de sodiu care ajuta aluatul să dospească.
În U.K. prima rețetă de cozonac a fost tipărită într-o carte de bucate în anul 1718, fiind pentru prima dată adusă în discuție modalitatea de coacere a cozonacului în tăvi de formă alungită, formă care azi este cel mai frecvent utilizată.
Noi consumăm cozonacul cât mai pufos, cu umpluturi diverse, însă eu am să vă prezint o rețetă plinăăăăă de umplutură. :)

 

INGREDIENTE

  • Ingrediente pentru 4 cozonaci:
  • 2 ouă
  • un litru de lapte cald
  • 40-50 g de drojdie ( este important să țineți cont de temperatura încăperii în care va dospi aluatul; cu cât este mai cald, cantitatea de drojdie trebuie să fie mai mică )
  • o jumătate de cană cu ulei cald
  • o jumătate de cană de zahăr ( se poate adăuga și mai puțin )
  • 1 kg de făină cernută
  • Ingrediente pentru umplutură:
  • 200 g mac măcinat
  • 6-8 linguri cu zahăr
  • 150 ml lapte fierbinte
  • coaja rasă de la o lămâie
Portii: 4
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Cozonac cu mac:

Cu ajutorul mixerului bateți ouăle împreună cu zahărul, apoi adăugați laptele păstrând 10-20 de ml pentru a omogeniza drojdia. Adăugați uleiul cald și drojdia dizolvată. Adăugați făina în ploaie și frământați ușor. Veți obține un aluat elastic pe care îl veți lăsa să dospească aproximativ o oră, în funcție de temperatura încăperii. Dacă folosiți vase Tupperwere, se va reduce automat și timpul de dospire.

Pentru a pregăti umplutura, amestecați ingredientele pur și simplu. Verificați gustul, se poate îmbunătăți în funcție de preferințele dumneavoastră.

Împărțiți aluatul în 4 părți egale. Cu ajutorul sucitorului am întins o foaie subțire. Am întins compoziția de mac, apoi am rulat potrivit de strâns.

Voi puteți să întindeți mediu aluatul și să adăugați o cantitate mai mică de mac, astfel cozonacul vostru va crește mai mult și va fi foarte pufos. Am fost întrebată dacă nu cumva am preparat ”Baigli”, însă după cum reiese și din rețetă, nu. Nouă așa ne plac cozonacii, plini de umplutură. :)

Odată rulat cozonacul îl ungeți cu ou și îl mai lăsați să dospească vreo 30 de minute în tava tapetată cu hârtie de copt. Încingeți între timp cuptorul, mențineți temperatura la 170 de grade și coaceți cozonacul timp de aproximativ 35-40 de minute. Depinde de cuptor, deci se urmărește coacerea.

   

 

TIPS-URI

1

Puteți adăuga umplutură de nucă de cocos, alune, stafide.

Daca ti-a placut reteta noastra "Cozonac cu mac" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (28)

diaconta 1

11.01.2014, 21:13

Asa imi place si mie,cu umplutura muuuuuuuulta desi il prefer pe cel cu nuca .
Foarte fain

diana_k 1

12.01.2014, 19:38

imi place ca are mu;ta umplutura!!!

Rita Ilies 1

12.01.2014, 22:12

Fetelor

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

Mini rulouri cu dovleac - Reteta gustoasa de post

de RODIMUR 8

pe 12.12 la 22:27

Salată de boeuf - Rețeta clasică perfectă pentru masa de sărbători

pe 12.12 la 11:50

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Cozonac floare cu mac si rahat