Ciorba de cartofi, cu carnati afumati si tarhon

de RODIMUR in Ciorbe, 2 Mai 2020 | 5316 vizualizari

 

Am aflat această rețetă absolut întâmplător, de la o emisiune televizată și m-am hotărât să o fac, din motive de diversitate. Am înțeles că este o rețetă ardelenească destul de frecventă în bucătăriile din acea zonă. Singura problemă a fost tarhonul, pe care l-am folosit în forma uscată, pentru că la noi nu se prea folosește/găsește în formă proaspătă. Ciorba a ieșit foarte gustoasă, dar eu tot nu știu ce gust are tarhonul proaspăt...
Din ingredientele de mai jos am făcut o oală de 4 litri de ciorbă.

 

INGREDIENTE

  • 3 morcovi
  • 1 pătrunjel
  • 1 păstârnac
  • 1 felie de țelină
  • 1 ardei gras
  • 6 cartofi roz
  • 1 ceapă galbenă
  • 3-4 linguri de ulei de floarea soarelui
  • 300 grame cârnați afumați de porc
  • 200 ml de smântână grasă
  • 2 ouă
  • sare
  • piper
  • tarhon
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
Portii: 8
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Ciorba de cartofi, cu carnati afumati si tarhon:

Se curăță rădăcinoasele (morcovii, pătrunjelul, păstârnacul și țelina) se spală, se taie și se pun la fiert cu 3 litri de apă rece. Când se formează spumă, se culege și se aruncă. Se completează cu apă caldă, când este cazul.

Se curăță ceapa, se spală, se taie și se călește ușor, în ulei suficient și la foc mic, până ce se înmoaie și devine transparentă.

Se spală ardeiul gras, se curăță de cotor și de semințe, după care se taie cubulețe și se înmoaie în tigaia cu ceapa, la foc mic.

Se feliază cârnații și se prăjesc ușor (înăbușit, mai întâi) în tigaia cu ceapa și ardeiul gras.

Se pregătește din timp pătrunjelul tocat.

Se curăță cartofii, se spală, se taie cubulețe și se adaugă în oala cu rădăcinoasele, când acestea sunt aproape fierte. După 2-3 minute, se adaugă și ingredientele din tigaie (ceapa, ardeiul gras și feliile de cârnați afumați). Se fierbe ciorba încă două-trei clocote, la foc mediu.

Între timp, se mixează ouăle cu smântâna și se adaugă zeamă fierbinte, până ce acest amestec ajunge la temperatura ciorbei din oală. Atunci se adaugă în oală, amestecându-se ușor. Se diminuează focul de la aragaz și se lasă ciorba să fiarbă la foc mic încă 10 minute.

Se condimentează ciorba cu sare și piper, când cartofii sunt fierți. 

La sfârșit se adaugă tarhonul și pătrunjelul tocat, se ia oala de pe foc, se pune capacul și după 10 minute ”de odihnă”, se poate servi.

 

TIPS-URI

1

Nu prăjiți tare ceapa, ca să nu se ardă și să devină amară.

2

Folosiți cartofi roz, care fierb bine și nu se sfârâmă ușor.

3

Adăugați cartofii în ciorbă, când rădăcinoasele sunt aproape fierte. În același timp adăugați și ingredientele din tigaie, ca să fiarbă și ele.

4

Înainte de a-l adăuga în ciorbă, amestecul de ouă și smântână trebuie subțiat cu zeamă, până ce ajunge la aceeași temperatură cu cea din oală.

5

După ce adăugați smântâna cu ouăle, trebuie să fierbeți ciorba la foc mic.

6

Adăugați verdețurile la sfârșit, după ce ați condimentat ciorba și ați luat oala de pe foc.

7

Lăsați ciorba ”să se odihnească” timp de 10 minute, cu capacul pus, înainte să o serviți.

Daca ti-a placut reteta noastra "Ciorba de cartofi, cu carnati afumati si tarhon" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (19)

RODIMUR 1

06.05.2020, 23:18

Mihaela, chiar sunt curioasă în privința tarhonului și voi ține cont de sfatul tău, în caz că voi găsi... Mulțumesc frumos!

dantes 1

08.05.2020, 10:51

Buna!

RODIMUR 1

08.05.2020, 11:46

Mulțumesc, Dantes!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

Pâine cu rozmarin și fulgi de sare - Rețeta festivă pentru sărbători

pe 18.12 la 09:53

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Ciorba de cartofi cu ciolan afumat