Manastirea Probota se afla undeva intre orasul Pascani si orasul Dolhasca, orasul lui Arsinel, in satul cu acelasi nume.
Maicuta ne-a spus ca probota inseamna fratie iar ea a adaugat ca se refera la fratia slujitorilor lui Dumnezeu.
Manastirea se afla la limita intre doua judete, Suceava si Iasi, dar este trecut in judetul Suceava.
Noi am luat-o pe un drum forestier foarte prost, nu va recomand sa taiati padurea luand-o din Tatarusi.
Daca nu aveti masina personala, va recomand o plimbare cu trenul pentru ca-n Probota exista halta :p.
Probota, dar si padurea din imprejurimi, au fost printre locurile unde mi-am petrecut vacantele de vara. In padure mergeam cu vaca la pascut impreuna cu verisorii mei.
Padurea este una superba plina de fragi, mure, afine, bureti si alte minunatii. Cand eram mica adoram sa alerg dupa caprioarele zburdalnice dar ma feream de porcii mistreti, care au disparut :s.
O mica istorisire:
Tot in aceasta padure, la inceputul ei pe stanga, veti vedea o oaza de verdeata in mijlocul copacilor. (vezi prima poza)
Este locul unde a fost o manastire care a fost ingropata de vie in pamant.
Nu stiu cum sa numesc fenomenul natural, efectiv manastirea s-a surpat in pamant iar lumea spune c-a fost inghitita cu tot cu enoriasi.
Nimeni nu calca pe acea partea pentru ca este maloasa si sunt superstitiosi, se zice ca daca treci pe acolo vei fi bantuit de sufletele celor care au murit in acea manastire.
Revin la relatarea anterioara:
Dac-o luati pe drumul forestier, nu veti regreta natura ce va-nconjoara, uitati-va la primul copac de pe partea stanga. Acel copac este unul din copacii plantati de tatal meu cand era tanar si este insemnat, scrie numele lui si anul cand a fost plantat.
Daca treceti vara, veti putea gusta din foarte multe feluri de prune care se afla-n livada de pana-n padure.
Acum sa trecem la lucrurile mai sfinte.
Manastirea Probota este bucovineana si a fost ctitorita de voievodul Petru Rares.
Initial a fost o biserica de lemn, spre sfarsitul secolului al-XIV-lea, iar apoi a fost ridicata una de piatra, spre mijlocul secolului al-XV-lea.
In acest loc gasesti pietrele funerare originale ale familiei voievodala Rares.
Manastirea Probota este prima manastire pictata la exterior din Romania, cel putin asa ne-a informat maicuta.
Ceea ce o diferentaza de alte manastiri este modul in care este asezata si modul in care sunt asezate chiliile.
Manastirea este inconjurata de ziduri imense, gen cele care apara cetatile, iar chiliile sunt in partea stanga despartite de manastire printr-un zid de piatra inalt si gros.
Este o manastire de maicute dar sunt si 2 calugari.
Matusa mea imi povestea ca sunt niste maicute foarte destepte si harnice. Pentru a avea grija de manastire si a face bani pentru intretinerea ei, maicutele au devenit mici intreprinzatoare.
Ingrijesc niste livezi imense unde pomii sunt perfect ordonati si nu vezi nicio buruiana.
Pe langa pomicultura si legumicultura, ele s-au ocupat si de cresterea oilor.
Mi-a placut aceasta manastire enoooooorm de mult.
In momentul in care intri te intampina o alee plina cu trandafiri de toate culorile, mi-as fi dorit sa fac o „baie” in acei trandafiri pentru ca emanau un miros demential.
Fiind situata intr-un loc mai retras, nu este o manastire foarte vizitata. Dupa ce treci de-o poarta imensa de lemn te cuprinde un fior, o liniste atat de relaxanta. Fiind langa padure si curtea plina de flori, te poti bucura de atatea miresme ce-ti mangaie fiecare simt.
In prima parte a bisericii gasesti atat pe stanga cat si pe dreapta, pietrele tombale ale membrilor familiei voievodului Petru Rares.
Picturile din biserica sunt originale cu influente occidentale, de prin anii 1500, si restaurate de curand. Lumea spune ca d-na Udrea a ajutat la atragerea de fonduri.
In momentul in care ajungi in fata altarului si te uiti spre cupola vei observa ceva extrem de special, forme geometrice ce parca se unesc sub razele soarelui.
Mi-aduc aminte ca atunci cand eram mica si mergeam cu bunica mea, Dumnezeu sa-i odihneasca sufletul, ramaneam cu ochii la cupola si ma invarteam. Mi-e tare dor de vremurile alea cand inocenta era o stare de fapt, cand... nu trebuia sa rad atunci cand vreau sa plang.
Maicutele din acel loc sunt extrem de primitoare, poate si datorita faptului ca nu au vizitatori multi, si se transforma rapid intr-un ghid extrem de duios.
Un loc ce merita vizitat, cu siguranta, nu numai pentru vestigiile religioase dar si pentru natura ce le-nconjoara.
Va recomand sa stati putin pe iarba si sa respirati adanc, veti simti o liniste si-o imbiere a sufletului.
Imi cer scuze pentru eventualele greseli de ortografie sau de exprimare, am scris cu sufletul aceste randuri si cu ochii lacrimand.
Gandul m-a dus la bunicii pe care nu-i mai am si alaturi de care am vizitat pentru prima data acele meleaguri, anul acesta le-am revazut dupa 15 ani.
Pentru mine locurile acestea sunt ca un pansament al sufletului ratacit.
ps: voi incepe cu pozele din padure, din ziua in care am mers la cules de bureti, si apoi voi continua cu poze de la manastire.
