Zacusca de fasole uscata

de Ina in Zacusca, 9 Oct 2015 | 12554 vizualizari

 

Va tot auzeam/citeam cat de buna este ... zacusca de fasole :-??
Nu auzisem si nu mancasem niciodata, intrucat in zona mea se face preponderent zacusca de vinete
Weekend-ul trecut m-am hotarat si am preparat si aceasta zacusca de care pot spune ca s-a indragostit toata familia. Este minunata! :X Este o combinatie intre fasolea scazuta si cea facaluita, dar gustul le depaseste cu mult pe ambele :X
Va multumesc, dragele mele, cele ce m-ati convins sa fac aceasta reteta >:D

 

INGREDIENTE

  • 1,1 kg. fasole uscata ( am avut cu bob mare )
  • 1,1 litri ulei de floarea soarelui
  • 2,5 kg. ceapa
  • 1,2 kg. gogosar
  • 1 kg. ardei capia copt
  • 1 kg morcov
  • 800 g pasta de tomate
  • sare
  • piper
  • cimbru
  • 3-4 foi de dafin
Portii: 25
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Zacusca de fasole uscata:

Fasolea se spala si se pune la fiert in apa cu sare, dupa care scurgem apa si maruntim usor boabele fierte.

Punem la fiert si jumatate din cantitatea de morcov, iar cealalta jumatate o dam pe razatoarea mare. Cand s-a fiert, tocam morcovul marunt la cutit sau robot.

Curatam ceapa si gogosarul, le spalam in apa rece si le tocam marunt ( eu am folosit robotul ).

Tocam si ardeiul copt ( eu am avut congelat, dar puteti coace pe moment, apoi il tocati )

Punem intr-o oala incapatoare uleiul , ceapa tocata si doua linguri de sare , amestecam totul si calim ceapa la foc mic,  pana devine translucida. 

Adaugam pe rand morcovul maruntit ( si cel crud si cel fiert), lasand sa se caleasca 10 minute, apoi gogosarul tocat, ardeiul copt si in cele din urma fasolea maruntita partial. Amestecam cu grija pentru omogenizare si pentru a evita lipirea zacustii de peretii vasului.

Presaram piper si cimbru dupa gust, adaugam si 3-4 frunze de dafin si din acest moment fierbem totul, fara a uita sa amestecam compozitia, din cand in cand ( dar destul de des :)) )  pentru a nu se lipi.  

Pe toata perioada prepararii focul trebuie sa fie mic .

Cand uleiul  incepe sa se ridice la suprafata  adaugam pasta de tomate, omogenizam si mai fierbem  totul inca  vreo 20 minute, la foc mic. 

Gustam si completam gustul de sare si piper, daca este cazul. 

Sterilizam borcanele spalate in cuptorul cu microunde sau in cuptorul aragazului, dupa care turnam zacusca fierbinte si capsam cu capace tinute 2-3 minute in apa clocotita. 

Intrucat uleiul se ridica la suprafata, amestecam din cand in cand in oala, pentru omogenizare. 

Asezam borcanele capsate intr-o tava pe care o introducem in cuptorul aragazului pentru 20 minute, la foc mic,  dupa care stingem focul si lasam tava cu borcanele in cuptorul inchis,  pana a doua zi ( sau scoatem borcanele si le astupam cu prosoape , pentru ca racirea sa se faca lent ).

Peste iarna se pastreaza la temperatura  constanta, ferite de caldura si umezeala  ( eu le voi pastra in beci… )

TIPS-URI

1

Din cantitatile date am obtinut 25 borcane a 400 g fiecare.

Daca ti-a placut reteta noastra "Zacusca de fasole uscata" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Tarta cu mere, nuca si suc de portocale

de oanapl 7

ieri la 16:24

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Zacusca de ghebe