Tort Somloi

de Ina in Torturi, 18 Ian 2014 | 14375 vizualizari

 

Dupa prajitura Somloi executata in anul 2011, era normal sa prepar si-un tort, urmand aceeasi reteta . *** Este unul din cele mai aromate si gustoase torturi pe care le-am gustat si preparat.

 

INGREDIENTE

  • Blatul cu vanilie:
  • 2 oua
  • 1 lingura apa fierbinte
  • 3 linguri de zahar
  • 3 linguri de faina
  • ½ lingurita praf de copt
  • 3-4 picaturi esenta vanilie
  • 1 praf de sare
  • Blatul cu cacao:
  • 2 oua
  • 1 lingura apa fierbinte
  • 3 linguri de zahar
  • 2 linguri de faina
  • 1 lingura cacao
  • ½ lingurita praf de copt
  • 1 praf de sare
  • Blatul cu nuca :
  • 2 oua
  • 1 lingura apa fierbinte
  • 3 linguri de zahar
  • 2 linguri de faina
  • 1 lingura nuca macinata
  • ½ lingurita praf de copt
  • 1 praf de sare
  • Pentru sirop:
  • 80 gr zahar
  • 100 ml apa
  • 2 fiole cu esenta de rom
  • Crema de vanilie :
  • 600 ml lapte
  • o esenta de vanilie
  • 200 gr zahar
  • 100 gr faina
  • 3 oua
  • Decor:
  • miez de nuca
  • stafide
  • ciocolata
Portii: 1
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tort Somloi:

Blat de vanilie : 

Se bat albusurile cu un praf de sare, dupa care se adauda zaharul si se continua mixarea pana se obtine o spuma tare. Continuam prin a adauga galbenusurile, apa fierbinte, esenta de vanilie, iar mai apoi faina amestecata cu praful de copt. Amestecam usor pana se incorporeaza faina si turnam amestecul in tava tapetata cu hartie de copt. Coacem in cuptorul preincalzit, cca. 15-20 minute.

Blatul de cacao :

Se bat albusurile cu un praf de sare, dupa care se adauda zaharul si se continua mixarea pana se obtine o spuma tare.  Incorporam pe rand galbenusurile , apoi adaugam si apa fierbinte, faina amestecata cu cacaua si praful de copt. Amestecam usor pana se incorporeaza faina si turnam amestecul in tava tapetata cu hartie de copt. Coacem cca 15-20 minute, in cuptorul preincalzit.

Blatul cu nuca :

Mixam albusurile cu un praf de sare pana obtinem o spuma tare, adaugam zaharul si continuam sa mixam. Incorporam galbenusurile  si apa fierbinte, iar mai apoi faina amestecata cu nuca macinata si praful de copt. Amestecam usor pana se incorporeaza faina si turnam amestecul in tava tapetata cu hartie de copt. Coacem in cuptorul preincalzit , aprox 15-20 minute.

Lasam  blaturile sa se raceasca, timp in care pregatim siropul :  Punem apa si zaharul intr-un vas pe foc si lasam sa fiarba pana se topeste complet zaharul si se leaga siropul. Oprim focul si adaugam esenta de rom.

Crema de vanilie : 

Turnam intr-o cratita adanca jumatate din cantitatea de lapte , adaugand si esenta de vanilie.

Separam ouale si adaugam galbenusurile in cealalta jumatate din cantitatea de lapte, adaugand apoi  zaharul si faina. Amestecam cu telul si trecem prin sita in laptele de pe foc. Amestecam continuu, pentru a evita formarea cocoloaselor, pana se ingroasa crema. 

Albusurile le batem spuma tare cu zaharul ramas si le incorporam usor in crema usor calduta.

Asamblare:

Asezam blatul cu vanilie pe un platou , il insiropam si-l acoperim cu 1 /3 din crema de vanilie. Presaram nuca macinata, asezam blatul cu cacao, insiropam, intindem a 2-a parte din crema si presaram iar nuca macinata , bucati de ciocolata si stafide.  Deasupra asezam blatul cu nuca, insiropam, intindem restul de crema si decoram cu bucati de ciocolata, nuci si stafide.

Obtinem un tort delicios, cu ale carui arome putem impresiona  si cele mai exigente gusturi. 

 

TIPS-URI

1

tava in care am pregatit tortul are diametrul de 26 cm.

2

in restaurantele cu specific unguresc, acest tort se serveste in bucati taiate neuniform, acoperite cu multa, multa frisca.

Daca ti-a placut reteta noastra "Tort Somloi" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Tarta cu mere, nuca si suc de portocale

de oanapl 7

ieri la 16:24

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Tort cu bezea de nuca,pandispan si crema de vanilie