Tort Napoleon

de Constelatialeu in Torturi, 17 Feb 2017 | 6021 vizualizari

 

Sincer, n-am facut sapaturi arheologice sa vad daca Napoleon a facut tortul asta sau lui doar ii placea sa-l manance eu doar m-am uitat la reteta Diei si m-am apucat de intins foi....am promis unui prieten ca de ziua lui ii fac Napoleonul, cica e preferatul lui....treaba sta in felul urmator, ziua lui a trecut , dar nu-i bai ca poate sa manance Napoleonul si la o saptamana dupa ziua lui, ca nu s-au pupat astrele sa fie fix de ziua lui.....

 

INGREDIENTE

  • Pentru foi- 12 la numar
  • 400 g unt 65% grasime
  • 800 g faina
  • 2 oua
  • 3 linguri coniac
  • 1 lingura otet
  • 150 ml apa rece
  • 1 lingurita sare
  • Crema
  • 1500 ml lapte
  • 9 galbenusuri de ou ( am avut oua de la gainile mamei, sunt micute, ca-s puicutele tinere)
  • 300 g zahar
  • 120 g amidon alimentar
  • 200 g unt 82% grasime
  • 1 pastaie vanilie
  • Frisca
  • 140 g smantana dulce pentru frisca
  • 2-3 linguri lapte ( smantana este foarte groasa si trebuie diluata)
  • 1 pliculet zahar vanilat bourbon
  • Decor optional
  • m-am jucat nitel cu niste creioane de la Dr.Oetker
Portii: 12
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tort Napoleon:

Mai intai, framantam aluatul pentru foi deoarece trebuie sa stea la rece cca 1 ora. Intr-un castron, am amestecat cele 2 oua cu sarea, coniacul, otetul si apa. Separat, am cernut faina intr-un castron si am adaugat untul rece taiat cubulete si am inceput sa framant cu degetele pana am obtinut un aluat faramicios, apoi am adaugat ingredientele lichide si am omogenizat, am rasturnat pe blatul de lucru si am format un sul pe care l-am impartit in 12 bucati aproximativ egale (eu am cantarit aluatul si mi-a rezultat cca. 122 g pentru fiecare bucatica). Atentie mare, nu trebuie framantat mult, deoarece untul se incalzeste si rezultatul nu o sa fie cel dorit. Fiecare bila de aluat o invelim in folie alimentara si bagam la frigider pentru 1 ora. Cat sta la rece aluatul, facem crema.

Cele 9 galbenusuri le mixam bine impreuna cu zaharul, apoi adaugam 100 ml lapte si amidonul cernut, omogenizam bine sa nu obtinem cocoloase. Separat, punem laptele la fiert, taiem pastaia de valinie pe lungime, scoatem semintele si le adaugam in lapte, punem si pastaia si lasam sa fiarba; cand este infierbantat laptele, luam cu polonicul si turnam peste amestecul de galbenusuri si amidon, subtiem si apoi asteptam sa dea restul de lapte in clocot, scoatem pastaia de vanilie si turnam compozitia de galbenusuri subtiata. Amestecam continuu pana se ingroasa, apoi luam cratita de pe foc, adaugam untul taiat cubulete si amestecam pana se topeste untul. Lasam sa se racoreasca putin si acoperim cu o folie alimentara si dam la rece crema. Dupa ce a trecut 1 ora, scoatem de la frigider cate o bila de aluat si o intindem direct pe hartia de copt, am folosit o forma de tort cu diametrul de 26 cm, cu ajutorul careia am decupat aluatul in forma rotunda; dupa ce terminam de copt toate foile, ne folosim de inelul de la forma de tort ca sa asamblam tortul. Deci intindem foarte subtire foaia si apoi decupam pe rotund, cu ajutorul unei furculite, intepam foaia si apoi asezam in tava de la aragaz si dam la cuptorul preincalzit la 180 grade C, pentru cca. 6-7 min, trebuie sa se faca foaia un pic maronie,  atentie sa nu le ardem. Cat sta foaia la copt, o intindem pe a doua si procedam la fel. Nu scoatem tot aluatul din frigider, sa nu se incalzeasca la temperatura camerei, pe rand, cat timp o foaie e la cuptor, intindem cealalta foaie si tot asa pana le coacem pe toate 12. Surprinzator, tare mult mi-a placut partea asta cu intinsul si coptul foilor, e clar imbatrnesc si sunt mai rabdatoare...:)))))) Resturile ramase, le coacem si pe ele deoarece vom imbraca tortul cu ele maruntite.

Dupa ce am copt toate foile, grija mare cand le manevrati, ca sunt fragile, le lasam sa se raceasca bine, apoi trecem la partea de asamblare.

Pe un platou, asezam prima foaie asezam inelul de la tort, intindem crema pe foaie, apoi adaugam foaia a doua, presam un pic sa faca priza cu crema, apoi crema, foaie si tot asa pana ajungem la ultima. Peste ultima foaie, nu intindem crema, asezam o farfurie si punem o greutate, dam tortul la frigider pana a doua zi. Atentie, crema o impartim in asa fel incat sa ne ramana si de ornat. Eu am amestecat crema ramasa cu frisca facuta din smantana dulce, lapte si zahar vanilat bourbon.

A doua zi, scoatem tortul de la frigider, scoatem inelul si imbracam tortul cu crema ramasa amestecata cu frisca. Maruntim resturile coapte de la foi si imbracam tortul cu ele. Eu am vrut sa dau o tenta de primavara si m-am jucat nitel facand niste floricele cu ajutorul resturilor de aluat nefaramitat si am folosit creioane cu glazura de la Dr Oetker. Si abia maine, ca-i sambata si ajungem la sarbatorit o sa am si verdictul, e Napoleonul ala pe care-l stia sau ba....:)))) Eu una am mancat dintr-un Napoleon adus de Dia la Revelionul Bucatarasilor, prima editie...delicios....

Daca ti-a placut reteta noastra "Tort Napoleon" nu uita sa-i faci un review.
DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Desert tort cupola cu vanilie si caramel