#gatescpentruocarte
Un preparat foarte bun indiferent de numele dat (mâncărică, tocăniţă, ostropel)!
Spălăm ficăţeii, îi curăţăm de pieliţe şi vinişoare şi îi punem la scurs (într-o sită deasă).
Într-o tigaie adâncă încingem uleiul, adăugăm cubuleţul de unt şi când s-a topit punem ficăţeii cu atenţie (să nu sară ulei din tigaie). Acoperim cu capac, iar dupa 5 minute îi întoacem şi îi gătim până se albesc.
Adăugăm vinul şi lăsăm tigaia fără capac, să se evapore alcoolul (le va da un gust foarte bun).
După ce vinul s-a evaporat, punem ceapa tocată mărunt, cartofii tăiaţi cuburi potrivite şi amestecul de legume mexicane (acestea din urmă nu trebuie gătite în nici un fel, dar nu trebuie să fie nici îngheţate sau pline de apă).
Dacă este nevoie se completează cu apă caldă până legumele sunt uşor acoperite. Se lasă să fiarbă la foc mic, amestecând ocazional (pentru a nu rupe ficăţeii care sunt destul de fragili).
După 15 minute adăugăm pasta de tomate, boia, sare, piper şi învârtim uşor. Mai lăsăm 5 minute la foc mic după care îl oprim. Adăugăm verdeaţa tocată mărunt şi lăsăm acoperit pentru ca preparatul să se infuzeze.
Servim cu pâine, mămăliguţă, mujdei, murături, eventual, alături de o căniţă de vin fiert!
1
Puteţi folosi ce condimente vă plac (cimbru, măghiran, busuioc, chili etc).
2
Este posibil ca unii ficăţei să se mai dezintegreze în tigaie şi se va forma un sos destul de gros.
3
Condimentele le adăugaţi în funcţie de gustul dumneavoastră (numai spre finalul fierberii).
4
Vinul poate fi de oricare (roşu, alb), dar în funcţie de culoare va influenţa şi culoarea preparatului. Dacă nu aveţi adăugaţi apă caldă, treptat, pentru a preveni arderea sau surplusul.
5
Se poate adăuga şi usturoi feliat (atunci cănd adăugaţi ceapa).
6
Legumele mexicane pot fi gătite şi separat (trase în unt sau fierte).