Supa de rosii cu perisoare

de RODIMUR in Supe, 11 Iul 2018 | 3272 vizualizari

 

Prepar adeseori supă de roșii, atât vara, cât și iarna și folosesc de regulă nu numai câteva roșii, dar mai ales suc natural de roșii, făcut în casă, dulce și bun. Dacă de obicei adaug tăiței, orez, sau găluște de gris, de această dată m-am gândit să fac niște perișoare moi și gustoase, din pulpă de porc. A ieșit o supă foarte bună, grație ingredientelor naturale de calitate.
Din ingredientele de mai jos am făcut o oală de supă de 4 litri.

 

INGREDIENTE

  • Pentru supă:
  • 2 roșii
  • 1 litru de suc de roșii, preparat în casă
  • 2 morcovi,
  • 2 pătrunjei
  • 1/2 țelină mică
  • 2 cepe
  • 2-3 căței de usturoi
  • ulei de floarea soarelui pentru călit legumele
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
  • sare
  • piper
  • Pentru perișoare:
  • 250-300 grame de carne tocată de porc
  • 1 ou
  • 40 grame de orez
  • 1/4 ceapă
  • 1 lingură de făină albă
  • sare
  • piper
  • pătrunjel tocat
  • făină albă pentru modelat perișoarele
Portii: 8
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Supa de rosii cu perisoare:

Se curăță cepele, se spală, se taie mărunt și se călesc la foc mic și în ulei suficient, până devin transparente.

Se spală roșiile, se curăță de semințe, se taie cubulețe și se călesc în tigaie, peste ceapă.

Se curăță morcovii, pătrunjeii și țelina, se spală, se dau pe răzătoare și apoi se pun la fiert într-o oală încăpătoare, cu 3 litri de apă rece. Se spumuiește, când este cazul.

Usturoiul se curăță, se spală, se taie mărunt și se pune în tigaie la călit, la foc mic, peste ceapă și roșii.

Între timp se fac perișoarele din carnea tocată de porc, amestecată cu:  un ou, orez, ceapă tăiată mărunt, pătrunjel tocat, sare, piper și o lingură de făină albă. Când amestecul este uniform, se ia cu lingurița din el și se fac perișoare mici, care se lasă, pe măsură ce se modelează, în oala de supă, oprită din fiert, sau dată la foc mic.

Când s-au format toate perișoarele, se dă focul mai iute și după două-trei clocote se adaugă legumele călite în ulei și sucul de roșii, se condimentează cu sare și piper și se mai lasă la fiert încă 6-7 minute, completându-se cu apă fierbinte, dacă este cazul.

După acest interval de timp, se presară pătrunjel tocat peste supă, se oprește focul de la aragaz, se pune capacul pe oală și după 10-15 minute, supă poate fi servită.

TIPS-URI

1

Nu prăjiți tare ceapa, că să nu se ardă și să capete un gust amar.

2

Puteți căli toate legumele, dar dacă vor fi doar fierte, supa va fi mai ușoară și mai sănătoasă, mai dietetică.

3

Dacă nu aveți suc natural de roșii, puteți folosi 1,5-2 kg de roșii.

4

Faceți perișoare mici, nu mari, pentru că sunt mai aspectuoase.

5

Când faceți perișoarele și le lăsați în supă, este bine ca focul de la aragaz să fie dat mai mic, sau chiar oprit. Astfel, ele își vor păstra forma pe care le-o veți da.

6

Nu adăugați pătrunjelul tocat decât la sfârșit, când ați oprit focul de la aragaz.

7

Înainte de a fi servită, supa trebuie "să se odihnească" 10-15 minute.

Daca ti-a placut reteta noastra "Supa de rosii cu perisoare" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (31)

RODIMUR 1

15.07.2018, 04:46

Rocsi, mă bucur că deși nu-ți plac supele, vrei să te servesc ...Mulțumesc frumos!

dantes 1

17.07.2018, 07:23

Buna!

RODIMUR 1

17.07.2018, 09:48

Mulțumesc frumos, Dante!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Poale-n brâu moldovenești - Rețeta tradițională cu aluat pufos și brânză dulce

ieri la 09:59

Biscuiți cu Nutella - Rapizi și delicioși

ieri la 09:49

Șuberec - Rețeta de casă cu gust autentic

ieri la 09:30

Maioneză de casă - Rețeta cu reușită garantată

pe 28.11 la 10:07

Cartofi evantai  – Rețeta perfectă pentru o garnitură delicioasă și aspectuoasă

pe 27.11 la 10:46

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Sangele voinicului cu bombe de gris