Supa de pui cu taitei de casa

de RODIMUR in Supe, 25 Iun 2017 | 3402 vizualizari

 

Sâmbătă am cumpărat din supermarket un pui familist (care are 4 pulpe) și am făcut  trei feluri de mâncare: supă cu tăiței de casă, pulpe rasol cu legume la aburi și șnițele din piept de pui.
Iată cum am procedat pentru a face supa...
Din ingredientele de mai jos, am făcut o oală de supă de 4 litri, cu tăiței de casă preparați de mine (https://www.bucataras.ro/retete/taitei-de-casa-83165.html) iar pulpele, după ce le-am fiert în supă ca să-i dea un gust bun, le-am servit ca fel principal, rasol de pui, cu legume fierte la aburi, stropite cu unt.
Din pieptul de pui am făcut șnițele pariziene ( https://www.bucataras.ro/retete/snitel-parizian-din-piept-de-pui-82756.html)

 

INGREDIENTE

  • 1 pui familist (cele 4 pulpe, spatele, coșul pieptului și aripile)
  • 5 morcovi
  • 3 pătrunjei
  • 1 țelină mică
  • 1 ceapă
  • 3 căței mari de usturoi
  • 8-10 boabe de piper
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
  • tăiței de casă
  • sare
  • piper
Portii: 8
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Supa de pui cu taitei de casa:

Porționați puiul și alegeți pentru supă cele patru pulpe, aripile, coșul pieptului și spatele. Spălați bine aceste bucăți de carne (atenție la partea inferioară a pulpelor a căror piele groasă se curăță rapid dacă le scufundați în apă fierbinte pentru 10-15 secunde). Puneți bucățile de carne la fiert, în apă multă, la foc iute, până ce începe să se ridice spuma la suprafață. Spumuiți, de câte ori este nevoie (nu aruncați și grăsimea) și reduceți focul la aragaz, ca să nu se tulbure supa.

Între timp, curățați legumele, spălați-le și pregătiți-le pentru supă.

Când carnea a fiert, se strecoară supa printr-o sită deasă, într-o altă oală, curată și se pune din nou la fiert cu morcovii, țelina, pătrunjeii, ceapa întreagă, cățeii de usturoi (întregi) și boabele de piper. Pulpele se dau deoparte pentru a fi servite ca fel principal (cu ce garnitură doriți), iar celelalte bucăți de carne se aleg de pe oase și se păstrează pentru a fi puse în supă, când va fi aproape gata.

Se alege, se spală, se zvântă și se taie mărunt frunzele de pătrunjel.

Când legumele au fiert în supă, se adaugă carnea fiartă, aleasă de pe bucățile de carne, se mai completează cu apă, se condimentează cu sare și piper, se mai lasă pe foc câteva clocote, după care se presară puțin pătrunjel tocat peste supă. Se pune capacul pe oală și se oprește focul de la aragaz.

Se lasă supa să "se odihnească" timp de un sfert de oră și între timp se fierb separat, tăițeii de casă, numai câți se servesc la masa respectivă. Când sunt fierți, se strecoară, se clătesc în două-trei ape, se scurg și apoi se pun direct în farfurie, peste care se va turna supa. Cine vrea, va putea să-și mai pună frunze de pătrunjel.

TIPS-URI

1

Nu fierbeți supa la foc iute (ca să nu se tulbure), decât după ce ați strecurat-o, ați scos carnea și ați pus legumele la fiert.

2

Spre sfârșit, când supa este aproape gata, scoateți ceapa și usturoiul. Rolul lor este să dea gust bun, dar nu trebuie să rămână în supă, ca să nu o tulbure.

3

Preparați din timp tăițeii de casă.

4

Nu puneți tăițeii în oala de supă (pentru că se vor umfla foarte mult), ci direct în farfuria în care mâncați, după ce i-ați fiert separat, i-ați clătit și scurs bine de apă.

5

Frunzele de pătrunjel se pot pune direct în farfurie, înainte de a mânca.

Daca ti-a placut reteta noastra "Supa de pui cu taitei de casa" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (23)

RODIMUR 1

26.06.2017, 23:10

Toate mâncărurile bune ne vin din copilărie, când nu erau atâtea chimicale, E-uri și gospodinele făceau de toate în casă...Acum... mai bine nu mai zic nimic... ?

Rocsi 1

27.06.2017, 20:59

RODIMUR 1

27.06.2017, 21:36

Merci, Rocsi!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Cozonac cu smantana

pe 24.12 la 20:10

Ouă umplute - Aperitivul delicios și ușor de preparat

pe 24.12 la 11:20

Fursecuri ștampilate - Desertul delicios și rapid

pe 23.12 la 18:14

Sărățele fragede și gustoase - Gustarea delicioasă și rapidă

pe 23.12 la 12:28

Fursecuri Arici - Deliciul fraged și aromat cu nucă

pe 23.12 la 10:52

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

oanapl

1117 puncte

 Merisor

1100 puncte

MotanLaOale

1042 puncte

Mitinita

1000 puncte

Rocsi

321 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Supa Azteca