Supa de post, cu legume si chimen

de RODIMUR in Supe, 14 Dec 2018 | 3274 vizualizari

 

Chiar dacă este post, putem face supe foarte gustoase, rapide și ușoare. Ca dovadă, această supă cu legume, căreia chimenul i-a dat un gust excelent. De asemenea, gustul bun al supei se datorează și mazărei fragede pe care am avut-o pusă la congelator din vară, când abia apăruse în piețe.
Din ingredientele de mai jos am făcut o oală de 4 litri de supă bună, ușoară și sănătoasă.

 

INGREDIENTE

  • 3 morcovi
  • 2 pătrunjei
  • 1/2 țelină
  • 6 cartofi roz
  • 150 grame de mazăre fină
  • 1 ardei gras verde
  • 1 ardei gras roșu
  • 2 roșii
  • 1 ceapă mare
  • 4 căței de usturoi
  • ulei de floarea soarelui
  • sare
  • piper
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
  • 15-20 grame de chimen
Portii: 8
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Supa de post, cu legume si chimen:

Rădăcinoasele (morcovii, pătrunjeii și țelina) se curăță, se spală, se taie (rondele sau semirondele) și se pun la fiert cu 3 litri de apă rece, la foc iute. Când se ridică spumă deasupra, se culege și se aruncă.

Între timp se pregătesc celelalte legume. Se curăță ceapa și usturoiul și se călesc în ulei suficient și la foc mic, ca să nu se ardă, ci doar să se înmoaie și să rămână dulci.

Ardeii grași se spală, se curăță de cotoare și de semințe, după care se taie cubulețe și se călesc în tigaie, peste ceapă și usturoi.

Se spală roșiile, se curăță de semințe, se taie cubulețe și se călesc în tigaie, cu celelalte legume. Se lasă legumele la foc mic, ca să scadă puțin lichidul lăsat de roșii.

Se curăță cartofii, se spală și se taie cubulețe.

Se pune chimenul la fiert, cu apă rece. După ce a fiert, se strecoară și se păstrează zeama.

Se aleg, se spală, se zvântă și se taie mărunt frunzele de pătrunjel.

Când rădăcinoasele sunt aproape fierte, se adaugă mazărea și apoi cartofii.

După încă două clocote, se adaugă în oală și legumele călite și apoi zeama de chimen. Se completează cu apă caldă, dacă este necesar.

Se mai lasă supa la fiert încă un clocot, se condimentează cu sare și piper, după gust, iar apoi se oprește focul de la aragaz.

Se presară pătrunjelul tocat, se pune capacul pe oală și după 10-15 minute, supa se poate servi.

 

TIPS-URI

1

Nu căliți tare ceapa și usturoiul, ca să nu se ardă și să devină amare.

2

Adăugați mazărea și cartofii în oală, când rădăcinoasele sunt aproape fierte.

3

După ce strecurați zeama rezultată de la fierberea chimenului, puteți să-l mai fierbeți încă o dată și să folosiți această nouă zeamă (tot strecurată) pentru completare la supă, dacă scade prea mult.

4

Presărați pătrunjelul tocat după ce ați oprit focul de la aragaz.

5

Supa se servește după ce se ”odihnește” timp de 10-15 minute.

Daca ti-a placut reteta noastra "Supa de post, cu legume si chimen" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (19)

RODIMUR 1

15.12.2018, 20:04

Mulțumesc frumos, Cristina!

marcela1979 1

17.12.2018, 11:41

RODIMUR 1

17.12.2018, 12:56

Îți mulțumesc frumos, Marcela, pentru apreciere!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

ieri la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

Rețetă de chec de post – Desert pufos și aromat

pe 20.11 la 10:44

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Supa crema de brocoli (cu mustar)