Kalimera ! :) Am revenit cu Reteta de Youvarlakia -supa greceasca nr. 26 din top Best soups in the World.
Este o supa ce reprezinta Grecia.
Ingredientele pentru aceasta supa sunt: carne vita, orez, ceapa, lamai, usturoi, lamaie, supa legume.
Dupa mine e foarte usor de preparat.
Seamana cu ciorba noastra de perisoare, diferenta facand sosul din ou si lamaie.
Acest sos cere un pic mai multa atentie pentru a nu da gres.
Aromata, cu putine calorii, hranitoare cu un aport bogat de proteine. Ideala pentru cure de slabire, sezonul de iarna si mai are si o textura aparte.
V-am convins?
Sa trecem la treaba!
Iata cum se prepara Reteta de Youvarlakia -supa greceasca nr. 26 din top Best soups in the World
Asezam carnea tocata intr-un bol, adaugam ceapa tocata fin, usturoiul si patrunjelul.
Adaugam uleiul de masline, orezul, asezonam cu piper si sare dupa gust.
Omogenizam bine compozitia, acoperim si o lasam 10 minute la odihnit.
Intr-o oala stropim fundul cu putin ulei, asezam perisoarele formate din compozitie cu mana.
Acoperim cu stocul de legume sau apa, adaugam si un pic de coaja de lamaie, 1-2 fasii, aprindem flacara, lasam la mediu si de la primul clocot, micsoram flacara spre mic si lasam 20 minute. Adaugam foia de dafin.
Lasam 10 minute sa tempereze dupa care vom adauga sosul.
Cat se raceste putin supa, in paralel, batem cu mixerul ouale cu putina sare pana devine spuma densa, adaugam sucul de lamaie si mai mixam 1 minut.
Apoi cu ajutorul unui polonic adaugam supa in sos, amestecam, apoi iarasi adaugam cate un polonic si tot asa 5-6 polonice adaugam pentru a ridica temperatura sosului .
Apoi sosul format il adaugam in oala cu supa.
Scuturam oala si o punem pe flacara la foc mediu si mai lasam 2 minute .
Atentie ! Supa nu trebuie sa dea in clocot. Nu se amesteca in astea 2 minute, ci doar se misca oala folosindu -va de torti.
Se seveste cu patrunjel si optional menta si lamaie.
Supa este gata!
Sper sa va placa .
Vezi si reteta de Ciorba a la grec.
1
Ouale trebuie sa fie la temperatura camerei.
2
Ca sa fiti siguri ca sosul nu se taie ,puteti adauga la oua si o lingurita de amidon.
3
Pentru ca perisoarele sa nu desfaca ,amestecati bine carnea inainte de a pune celelaltee ingrediente.