Prajitura rasturnata, cu prune, zahar ars si nuci

de Merisor in Prajituri, 22 Iul 2013 | 36335 vizualizari

 

Este o prajitura foarte aromata si-i buna tare servita rece a doua zi, daca exista rabdare!

 

INGREDIENTE

Pentru blat:
  • 7 oua
  • 7 linguri zahar
  • 175 gr unt
  • 2 linguri ulei
  • 12 linguri faina
  • 1 plic praf de copt
  • sare
  • coaja rasa de lamaie
  • esenta de lamaie
Pentru glazura:
  • 6 linguri zahar
  • 25 gr unt
  • 1Kg prune
  • scortisoara macinata
  • 150 gr miez de nuca
Portii: 20
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Prajitura rasturnata, cu prune, zahar ars si nuci:

Mai intai ardem 6 linguri de zahar intr-un vas si il turnam imediat intr-o tava(a mea a avut 24/36 cm), in care coacem prajitura.

Rotim tava usor pentru ca zaharul ars sa-i imbrace uniform tot fundul, apoi lasam sa se raceasca.

Acum depinde fiecare ce tava foloseste, probabil se poate arde zaharul direct in tava pentru a nu mai utiliza si alt vas, eu am preferat asa. 

Pentru blat: punem untul la topit pe foc moale impreuna cu uleiul.

Separam albusurile de galbenusuri.

Batem albusurile spuma cu putina sare, apoi adaugam treptat zaharul batand energic cu telul, galbenusurile unul cate unul, dupa care incorporam untul topit si putin racit.

Amestecam cu telul circular si omogenizam apoi incepem sa punem faina amestecata cu praful de copt. La final punem coaja de lamaie si esenta.

Ungem tava, peste zaharul ars, cu unt, asezam miezul de nuca taiat in sferturi sau chiar si jumatati si prunele deasupra tot jumatati cu partea interioara in jos.

Presaram putina scortisoara si rasturnam compozitia de blat peste ingredientele din tava.

Nivelam cu dosul unei linguri si dam la cuptor pentru 40 de minute la 180 grade, dar facem si testul cu scobitoarea.

Dupa ce se coace rasturnam prajitura imediat pe un platou sau fund de lemn, pentru a nu se intari siropul de zahar ars in tava si astfel nu s-ar mai desprinde bine.

Sa nu va speriati ca pe alocuri mai ramane nuca lipita de tava, dar se desprinde usor cu ajutorul unei lame de cutit, sau cu o lingurita.

Este foarte buna, iar siropul de zahar ars se imbiba putin in blat cand este rasturnata.

TIPS-URI

1

Prunele trebuie sa fie mai tari nu chiar coapte pentru a nu se inmuia prea rau in timpul coacerii

2

Se pot inlocui prunele si cu alte fructe:nectarine, piersici, caise.

Daca ti-a placut reteta noastra "Prajitura rasturnata, cu prune, zahar ars si nuci" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (92)

Giana 1

06.06.2014, 15:40

Imi plac prajiturile cu prune

Bon_Jovi 1

17.08.2014, 18:05

Mie nu mi-a iesit Am urmat fiecare "pas" din reteta dar zaharul si nucile au ramas in tava cu toate ca am rasturnat-o imediat ce am scos tava din cuptor...

Merisor 1

17.08.2014, 18:53

Bon_Jovi, imi pare rau ca nu ti-a reusit! Nu imi dau seama care o fi fost cauza....
Asa pe alocuri mi-a mai ramas si mie nuca lipita, am specificat, dar nu pe toata tava.

COMENTEAZA

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Prajitura cu prune