Placinta rustica, cu mere

de Merisor in Prajituri, 25 Iun 2015 | 8689 vizualizari

 

Se spune ca grecii au fost cei care au inventat placinta, iar romanii au preluat-o de la ei si au diversificat-o, folosind fel si fel de ingrediente in functie de obiceiul si specificul fiecarei zone.
Mai apoi romanii au raspandit delicioasele lor placinte in intreaga Europa.

Pe vremuri meseria de placintar era foarte profitabila si la mare cautare, iar placintele au inceput sa apara diversificate, cum ar fi: invartitele, placintele cu branza, cu spanac sau cu carne tocata si ceapa, placintele cu fructe sau diverse creme de patiserie, etc.
Aceasta este o reteta de placinta pe care o facea mama mea cand eram eu copil, vara, cu mere acrisoare nici prea verzi, dar nici prea coapte.
Este usor de facut, cu ingrediente putine si fara praf de copt.
Am vrut sa redau gustul copilariei, insa nu am reusit, pentru ca mama o cocea in cuptor de caramida si iesea usor arsa pe partea de jos. :)
Dar este destul de buna si in cuptor electric.

 

INGREDIENTE

  • Pentru aluat:
  • 200 g untura solida
  • 50 g zahar
  • 200 ml iaurt de tara
  • 800 g faina proaspat macinata
  • 1/2 lingurita sare
  • Pentru umplutura:
  • 1 kg mere acrisoare, rase
  • 50 g zahar
Portii: 24
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Placinta rustica, cu mere:

Se incepe cu merele care se spala se taie in doua si li se inlatura cotoarele,

Se dau pe razatoarea mare cu coaja cu tot, pentru ca in coaja sunt majoritatea vitaminelor, dar si aroma lor.

Se gusta merele si in functie de dulceata lor se adauga sau nu zahar.

Eu am adaugat 50 de grame, avand niste mere usor acrisoare.

Se lasa merele cu zaharul, amestecand din cand in cand in ele, pana se topeste zaharul si se formeaza sirop.

Se pot lasa de seara pana dimineata, eu asa am facut.

Pentru aluat se pune untura intr-un bol si se adauga zaharul peste ea.

Este bine ca zaharul sa fie pudra, il rasnim inainte.

Cu lingura de lemn, frecam untura cu zaharul pana devine spumoasa, apoi adaugam iaurtul de tara, 1/2 lingurita sare, amestecam totul si incepem sa incorporam treptat faina.

La inceput amestecam in bol, apoi rasturnam aluatul pe masa infainata si il framantam pana se omogenizeaza si nu mai este lipicios.

Va iesi un aluat usor sfaramicios, pe care il lasam la rece 10-15 minute, dupa care il impartim in doua.

Intindem prima foaie direct in tava tapetata cu putina untura si faina, apoi, peste foaie intindem merele scurse de siropul lasat, si le acoperim cu a doua foaie pe care o intindem pe masa infainata si o transferam cu ajutorul sucitorului de aluaturi.

Ca o paranteza, mama mea intindea aluatul cu sticla, neavand sucitor.

Dam tava la cuptor pentru 40 de minute, la 180 de grade, sau pana cand foaia de deasupra se rumeneste frumos la suprafata.

Tava mea a avut dimensiunile de 28/40 cm.

Este foarte buna, chiar si asa simpla, doar cu aroma marului.

Cand este rece se pudreaza cu zahar.

 

TIPS-URI

1

Se pot adauga arome: vanilie, scortisoara, dupa preferinte.

Daca ti-a placut reteta noastra "Placinta rustica, cu mere" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Desert la pahar cu înghețată crunchy - Rapid și perfect pentru orice ocazie

ieri la 21:49

Cobbler cu piersici și înghețată cu topping crunchy - Delicios și parfumat

ieri la 21:31

Prăjitură cu căpșuni și cremă fină - Desert delicios și aromat

pe 29.05 la 15:54

Pastă de avocado - Sosul perfect pentru gustările preferate

pe 29.05 la 10:34

Shake cu înghețată de căpșuni - Deliciu răcoritor de vară

pe 27.05 la 16:41

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

2120 puncte

Rocsi

220 puncte

Sidy

107 puncte

MotanLaOale

47 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Shake cu înghețată de căpșuni - Deliciu răcoritor de vară
De zeci de ani, Carte d’Or transformă înghețata într-un ritual de răsfăț premium, inspirat din eleganța deserturilor franțuzești și din plăcerea micilor momente...
Vezi toate rețetele Carte d’Or
Shake cu înghețată de căpșuni - Deliciu răcoritor de vară