Pilaf cu urzici si ciuperci

de Panacris in Mancaruri de post, 2 Apr 2017 | 7663 vizualizari

 

Am descoperit pe blog-ul Oanei Durican, http://www.retete-vechi-si-noi.info/, o idee interesantă, un alt fel de a găti urzicile, pilaf cu urzici și ciuperci ;) Mi-a rămas pe retină și nu se putea să nu testez. Chiar mi-a plăcut, sper să fie și pe placul Zmeișorilor ;) Dar o să rămână în meniul de post, de fapt în meniul de primavara ;) 

 

INGREDIENTE

  • Urzici cca. 300 g
  • Ceapă galbenă 1 bucată
  • Ceapă verde 2 fire
  • Morcov 1 bucată
  • Ulei de floarea soarelui 2-3 linguri
  • Orez cca. 200 g
  • Apă rece 600 ml
  • Ciuperci champignon brune 2 bucăți mari, cca. 100 g
  • Sare de mare 1 lingură
  • Piper proaspăt măcinat ½ linguriță
  • Verdeață
Portii: 4
Timp de preparare: sub 30 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Pilaf cu urzici si ciuperci:

Urzicile se spală în mai multe ape și se curăță de impurițăți: paie, floricele de pădure și alte ierburi ;) 

Ceapa galbenă și verde se curăță, apoi se taie mărunt și se pune la călit în ulei cu puțină apă, cca. 10 minute, la foc mic, acoperit. Între timp, se spală ciupercile și morcovul, apoi se toacă mărunt. După ce ceapa a devenit translucidă, se adaugă ciupercile, morcovul și orezul, se completează cu apă și se lasă la gătit, la foc mediu semicoperit. 

 După ce s-a gătit orezul, se adaugă urzicile tocate mărunt, se mai adaugă apă, dacă este necesar, se lasă la fiert cca. 5 minute la foc mediu, neacoperit, amestecându-se ca să nu se lipească orezul. Apoi se asezonează de sare, piper și verdeață. Pilaful se servește ca atare, cald, cât și rece, alături de o salată de sezon.

Spor și poftă bună!

Daca ti-a placut reteta noastra "Pilaf cu urzici si ciuperci" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Scovergi ca în Dobrogea - Rețeta simplă și savuroasă

ieri la 10:48

Tort Sa vina Primavara -  Reteta cu mango, fructul pasiuni si banane

pe 28.02 la 17:22

Baghetă cu ceapă crocantă - Rețeta de pâine care te cucerește prin savoare

pe 27.02 la 15:46

Cremă de brânză cu cheddar și bacon - Rețeta savuroasă la cuptor

pe 27.02 la 13:53

TOP
utilizatori

mirela0911

1000 puncte

Lau

Lau 9

262 puncte

Rocsi

115 puncte

mihaelar63

103 puncte

MotanLaOale

63 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]