Paine rulata, cu mac sau chimen

de RODIMUR in Piine, 20 Feb 2019 | 3692 vizualizari

 

Îmi place foarte mult pâinea de casă, nu doar pentru că nu conține amelioratori, afânători, etc., ci mai ales pentru că o pot îmbunătăți cu un ou, puțin zahăr și o fac dintr-un aluat frământat cu lapte. Decât să fac o pâine ca aceea din comerț, doar din: făină, sare, apă și drojdie, mai bine îmi cumpăr una, direct din magazin, făcând economie de bani, timp și efort. Pâinea de casă nu se compară, nici pe departe cu cea din comerț, tocmai pentru că are aceste ingrediente care o fac mai bună, mai gustoasă. Și eu zic că merită să muncești puțin pentru un gust mai bun...
Fac adeseori pâine rulată, cu adaos de mac, sau chimen (pentru că-mi plac semințele, în general) după modelul batoanelor, a căror rețetă am postat-o aici, anul trecut: https://www.bucataras.ro/retete/batoane-de-post-cu-mac-86076.html.
De această dată am făcut săptămâna trecută pâinea rulată cu chimen și abia ieri, după ce s-a terminat, am făcut și una cu mac, ca să avem mereu pâine proaspătă și gustoasă. Pentru că numai semințele diferă, iar în rest, aluatul și procedeul de fabricație este același, am adunat pozele de la ambele pâini, în aceeași rețetă, aceasta...
Ingredientele de mai jos sunt pentru o singură pâine, la care adăugați mac, sau chimen, după cum doriți.

 

INGREDIENTE

  • 500 grame de făină albă
  • 25 grame de drojdie proaspătă
  • 200 ml de lapte cald
  • 1 ou
  • 2 lingurițe de zahăr
  • 1 linguriță de sare fină
  • 40 ml de ulei de floarea soarelui
  • semințe de mac, sau chimen (în ce cantitate doriți)
  • 2-3 linguri de lapte cald, pentru uns foaia de aluat
  • făină pentru frământat și întins foaia pe planșetă
  • ulei de floarea soarelui, pentru uns tava de copt
  • Pentru decor:
  • 1 ou pentru uns
  • semințe de mac, sau chimen
Portii: 1
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Paine rulata, cu mac sau chimen:

În vasul de frământat se pune făina, amestecată cu sarea, se face o adâncitură la mijloc și acolo se pune: drojdia mărunțită, zahărul și oul. Se toarnă laptele cald, puțin câte puțin și se amestecă mai întâi ingredientele din mijloc, până ce se topește zahărul, iar drojdia se dizolvă, după care se încorporează făina.

După ce s-a încorporat toată făina se adaugă, puțin câte puțin uleiul și se frământă ușor, până ce aluatul devine elastic și nelipicios (cam 6-8 minute).

Se acoperă aluatul cu un șervet curat și se lasă la căldură, ca să dospească într-un loc ferit de curenții de aer rece.

Când aluatul și-a dublat volumul, se răstoarnă pe planșeta înfăinată și se mai frământă puțin, pentru ca aerul care l-a umflat să se elibereze. Astfel, aluatul va deveni mai ferm.

Pe planșeta presărată cu făină se întinde cu sucitorul o foaie care să încapă în tava pe care o aveți, dar să fie mai mult lungă, pentru a putea fi rulată.

Se unge aluatul cu lapte cald și apoi se presară mac, sau chimen, în cantitatea pe care o doriți (nu prea mult, totuși!).

Se rulează aluatul cu semințele la interior și se pune în tava unsă cu ulei în prealabil.

Se unge pâinea cu ou ”bătut” și se mai lasă să crească încă 10 minute, după care se unge din nou cu ou și se presară semințe, ca acelea din interior.

Se dă tava cu pâinea la cuptorul preîncălzit, la temperatură medie, până ce crește și se rumenește frumos și uniform.

Când pâinea este gata, se scoate din cuptor, se lasă puțin să se răcorească și apoi se acoperă, sau chiar se învelește într-un șervet curat, ca să rămână proaspătă.

TIPS-URI

1

Pentru ca aluatul să crească frumos, toate ingredientele trebuie să fie la temperatura camerei, iar drojdia trebuie să fie proaspătă.

2

Pentru frământat, laptele trebuie să fie cald. Și laptele cu care veți unge aluatul, înainte de a presăra semințele, trebuie să fie tot cald.

3

Aluatul de pâine nu este greu, așa că nu trebuie frământat mult timp, ci doar până ce devine elastic și nelipicios.

4

Țineți aluatul la căldură, ferit de curenții de aer rece și atunci el va crește frumos și repede.

5

După ce pâinea se răcorește, este bine să o acoperiți cu un șervet curat (sau chiar s-o înveliți) pentru a-și păstra prospețimea.

Daca ti-a placut reteta noastra "Paine rulata, cu mac sau chimen" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (25)

RODIMUR 1

23.02.2019, 19:02

Mulțumesc frumos, Cătălina! Eu fac, din când în când, pentru că ne place pâinea cu semințe...

Rahela Velicu 1

24.02.2019, 13:51

Ce idee buna, Rodi! Am trecut-o deja la favorite

RODIMUR 1

24.02.2019, 14:14

Îți mulțumesc frumos, Mimi, pentru apreciere!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

Pâine cu rozmarin și fulgi de sare - Rețeta festivă pentru sărbători

pe 18.12 la 09:53

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Paine cu cartofi