Mancare de porc cu bere si legume

de oanapl in Porc, 21 Feb 2021 | 4009 vizualizari

 

INGREDIENTE

  • 500-600 g carne de porc
  • Marinadă
  • piper negru măcinat
  • usturoi granulat (sau fulgi uscați de usturoi zdrobiți)
  • 3 linguri de ulei
  • Legume
  • 200 g ciuperci champignion
  • 2 linguri de ulei
  • 3 cepe mari roșii
  • 4-5 căței de usturoi
  • 300 ml bere
  • 3 morcovi medii
  • 1/2 ardei gras roșu
  • 750 g cartofi
  • sare
  • piper
  • boia dulce (paprika)
  • pătrunjel verde
Portii: 6
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Mancare de porc cu bere si legume:

Tai carnea în felii groase de 1 cm și apoi în baghete sau fâșii lungi de 4-5 cm și late de 1 cm. Pe acestea le condimentezi moderat cu piper negru măcinat, usturoi granulat. Le ungi bine cu 3 linguri de ulei și le masezi, apoi le pui într-o pungă și le dai la frigider 12 ore.
Scoți carnea și o scurgi într-o strecurătoare ca să scapi de lichidul în exces acumulat în timpul marinării și o lași să ajungă la temperatura camerei înainte de a fi prăjită.

Între timp pregătești și legumele: feliezi usturoiul, tai ceapa julien, ardeiul felii, cartofii cubulețe și morcovii rondele sau jumătăți de rondea dacă sunt groși. Ciupercile le speli și le tai în jumătate (eu le-am cojit, dar se pot lăsa așa).

Alegi o tigaie adâncă cu fundul gros, pe care o încingi foarte bine la foc iute. Prăjești fâșiile de carne fără să adaugi ulei (are carnea pe ea grăsimea de la marinat). În prima fază carnea lasă apă, face spume. Continui sotarea până ce fiecare bucățică se rumenește. Nu se aglomerează tigaia și se lucrează la foc mare amestecând mereu cu spatula.

Scoți carnea prăjită într-un castron și pui la călit ceapa și usturoiul cu un praf de sare. Lucrezi la foc mic și amesteci ocazional până ce ceapa a devenit sticloasă și a început să dea semne de rumenire ușoară. Adaugi cca. 300 ml de bere peste ceapa care sfârâia și mărești un pic flacăra de sub tigaie ca să accelerez evaporarea alcoolului. Pui carnea prăjită înapoi în tigaie, asezonezi totul cu sare, o linguriță de boia dulce (paprika) și adaugi 500 ml de apă fierbinte.

Lași să fiarbă la foc mic, sub capac, ca să se înmoaie carnea. La mine a durat cam 45 de minute dar depinde de carne. Am mai verificat nivelul de lichid și l-am completat la nevoie. Când carnea e aproape făcută pui morcovii, cartofii și ardeiul și amesteci cu grijă.

În altă tigaie încinsă pui 2 linguri de ulei și sotezi ciupercile la foc iute și le întorci mereu cu spatula ca să se rumenească. La final pui sare.
Testezi carnea și un cartof și dacă sunt gata, adaugi și ciupercile și amesteci delicat ca să nu se zdrobească legumele. Oprești focul și presari pătrunjel verde tocat.

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Mancare de porc cu bere si legume" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (15)

Constelatialeu 1

22.02.2021, 21:55

Ai imbatat porcul ?

mirela0911 1

23.02.2021, 09:42

Ce bunatate!

Rocsi 1

23.02.2021, 20:24

Tocanita cu carne, legume si bere nu am incercat! Insa am facut fripturi cu bere si mi-au placut, deci si aceasta tocanita trebuie sa fie tare faina!

COMENTEAZA

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

mihaelar63

1000 puncte

Rocsi

500 puncte

vasimur

251 puncte

 Adi

200 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Costite de porc cu legume la tigaie