Garnitura de cartofi noi, cu marar si sos de usturoi

de vasimur in Mancaruri de legume, 4 Iun 2018 | 4144 vizualizari

 

Am aşteptat să apară cartofii noi, ăştia micuţi cât nucile, care se pot prăji întregi! La prăjit devin aurii, cu exterior crocant, dar moi şi cremoşi la interior. Dar nu am găsit la producătorii autohtoni decăt ceva mai mari, pe care i-am tăiat în 4 sau 8, în funcție de cât de mari erau cartofii. Aromatizaţi cu puţin mărar proaspăt și sos de usturoi cu smântână, sunt o minune! Această gustoasă garnitură, se serveste imediat lângă preparate la grătar (carne, legume), fripturi la cuptor sau la tigaie. Sosul poate fi păstrat 1-2 zile la frigider, în recipient închis etanș.
Cartofii astfel preparați, cu sos de usturoi și smântână, sunt pur și simplu delicioși! Pot fi serviți și fără carne, doar cu murături sau cu o salată de roşii. castraveţi şi ceapă verde.

 

INGREDIENTE

  • 1 kg de cartofi noi
  • cca 400 ml de ulei de floarea soarelui pentru prăjit și sos
  • 3-4 căţei de usturoi
  • mărar proaspăt după gust (opțional)
  • sare după gust
  • zeamă de lamâie
  • 1-2 linguri de smântână sau iaurt
  • pătrunjel proaspăt (opțional)
Portii: 4
Timp de preparare: sub 30 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Garnitura de cartofi noi, cu marar si sos de usturoi:

Preparare cartofi

Într-o oală, punem apă la fiert, cu puțină sare.

Spălăm foarte bine cartofii de praf şi pământ și îi curăţăm de coajă. Dacă sunt prea mari, îi tăiem în 4-6 bucăți. Când apa fierbe, punem cartofii și îi lăsăm să fiarbă doar 5-10 minute. Scurgem cartofii de apă.

Între timp, Punem uleiul la încins, într-o tigaie, apoi punem și cartofii. Amestecăm ca să fie toţi cuprinşi de ulei.

Când cartofii devin aurii şi intră uşor furculiţa în ei, înseamnă că sunt gata.

Scoatem cartofii într-un castron incăpător și presărăm deasupra mărar tocate foarte mărunt. Eu nu pun mărarul la prăjit deoarece devine amar!

Preparare sos de usturoi cu smântână

Sosul de usturoi cu smântână este cremos și simplu de făcut. Este un sos rapid pentru carne prajită, fripturi, carne sau legume la grătar dar și pe post de dressing pentru salată.

Usturoiul se dă prin presă sau răzătoarea mică, după care se amestecă cu ajutorul unei lingurițe împreună cu sarea, de preferat grunjoasă, deoarece ajută la sfăramarea pulpei de usturoi.

Treptat se adaugă și uleiul, ca la maioneză, până la încorporarea lui. Usturoiul trebuie să devină cremos și să se albească ușor. Putem folosi și un blender ca să obținem un amestec spumos, fară bucățele de usturoi.

Apoi se adaugă treptat și smântâna, amestecand energic cu lingurița. Cu cât smântâna e mai grasă cu atât mujdeiul va fi mai cremos. Se dă la rece pentru 1 oră, înainte de servire. Optional se pot adăuga și frunze tocate de pătrunjel verde, asta doar dacă nu vă place mărarul la cartofii prăjiți!

Poftă bună!

TIPS-URI

1

Serviţi această garnitură alături de un grătar sau o friptură, cât cartofii sunt încă calzi, cu o salată alături. Reci, cartofii nu mai sunt la fel de buni.

2

Căutaţi cartofii noi, proaspeţi, sănătoşi, fără pete sau urme de lovituri!

3

Dacă sunt prea mari, tăiați cartofii în 4-6 bucăți.

4

Puteți folosi ulei de măsline în loc de ulei de floarea soarelui la prepararea sosului de usturoi.

5

Sosul de usturoi cu smântână, poate fi păstrat 1-2 zile la frigider, în recipient închis etanș.

Daca ti-a placut reteta noastra "Garnitura de cartofi noi, cu marar si sos de usturoi" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Sărățele cu telemea - Rețeta perfectă pentru o gustare crocantă și delicioasă

ieri la 09:33

Plăcinte rapide cu mere - Desert delicios și aromat

pe 25.11 la 10:37

Prajitura cu mere si afine - Desertul dulce-acrisor care te cucereste

de oanapl 7

pe 24.11 la 20:44

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Cartofi aromati la cuptor