Desert tort spirala cu fructe de padure si glazura oglinda

de oanapl in Torturi, 4 Mai 2019 | 4672 vizualizari

 

Retete pentru mese in familie
Am pregătit acest tort cu ocazia zilei de naștere a mezinei noastre. Am avut ca sursă de inspirație o rețetă de-a Oanei, căreia îi mulțumesc și o pup.

 

INGREDIENTE

  • pentru blat:
  • 10 ouă
  • 150 g zahăr
  • 100 ml ulei
  • 100 ml lapte
  • 250 g făină
  • 1 linguriță praf de copt
  • 2 lingurițe esență de vanilie
  • un praf de sare
  • pentru cremă:
  • 400 ml frișcă lichidă
  • 500 g mascarpone
  • 100 g zahăr măcinat
  • 2 lingurițe esență de vanilie
  • 300 g fructe de pădure congelate
  • 10 g gelatină + 50 ml apă
  • pentru glazura oglindă:
  • 200 g zahăr
  • 170 g ciocolată neagră
  • 150 ml apă
  • 80 ml smântână pentru frișcă
  • 30 g cacao
  • 10 g gelatină (6 foi de gelatină)
  • pentru ornat:
  • 100 ml frișcă lichidă
Portii: 15
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert tort spirala cu fructe de padure si glazura oglinda:

Pentru blat, separi gălbenușurile de albușuri. Mixezi gălbenușurile cu jumătate din cantitatea de zahăr măcinat până își dublează volumul și se albesc, iar zahărul se topește. Adaugi in fir subțire uleiul, apoi laptele.
Amesteci făina cu praful de copt și o pui puțin câte puțin peste crema de gălbenușuri, mixând la viteză mică. Adaugi esența de vanilie.
Mixezi albușurile cu un praf de sare și restul de zahăr măcinat până obții o bezea. Adaugi apoi puțin câte puțin în compoziția de gălbenușuri și amesteci cu o spatulă, de jos în sus, până când se încorporează bine.
Tapetezi cu hârtie de copt o tavă de tort de 24 cm și o tavă de aragaz.
Torni aluat în tava de tort cam de 1,5 cm înălțime, nivelezi ușor și restul îl pui în tava de aragaz, obținând astfel și un blat dreptunghiular, tot de 1,5 cm înălțime, ca cel pentru ruladă.
Introduci tăvile în cuptorul preîncălzit la 180 de grade și coci blaturile 15-20 de minute, până când se rumenesc ușor și trec testul cu scobitoarea.
Scoți tăvile și lași blaturile la răcit pentru câteva ore sau peste noapte.


Pentru cremă:
Pui fructele de pădure congelate la fiert cu 2 linguri de zahăr și 50ml de apă și lași să fiarbă 5-10 minute să se înmoaie. Le lași să se răcorească, le pisezi și le treci prin sită.
Mixezi mascarpone cu zahărul pudră și esența de vanilie. Mixezi separat frișca lichidă până se întărește puțin și amesteci cele două compozitii.
Împarți crema în două castroane: într-un castron pui 600g de cremă și în celălalt restul de cremă. În castronul cu mai multă cremă (600g) adaugi 250 de g din sosul de fructe răcit și mixezi.
Hidratezi gelatina în 50 ml de apă rece pentru 5 minute și o topești la bain-marie. O lași să se răcorească puțin, adaugi o lingură din crema de fructe și apoi amesteci cu restul cremei și omogenizezi compoziția. Lași crema la rece 30 de minute, să se întărească puțin.

Asamblare: Așezi blatul rotund pe un platou, în interiorul unui inel reglabil de tort (Deoarece blatul meu era prea înalt, l-am tăiat pe orizontală și am folosit doar un blat de 1,5 cm înălțime). Pui un strat de cremă albă peste blat.
Tai blatul dreptunghiular în fâșii lungi de 4 cm lățime.
Pui crema roz pe fâșiile de blat, cam de 1 cm și le pui apoi circular peste blatul din tava rotundă. Vei obține un fel de spirală în interior, cu crema roz între straturile de blat. Și în mijloc umpli cu cremă
Deasupra tortului pui crema roz rămasă și nivelezi bine. Pui tortul la frigider câteva ore, să se întărească bine crema. 

Scoți tortul din frigider și îndepărtezi inelul reglabil, îmbraci tortul cu crema albă rămasă și dai tortul la frigider.


Glazura oglindă: 

Pui gelatina la hidratat în apă rece. Amesteci într-o crăticioară apa cu zahărul și le pui pe foc până încep să fiarbă. Adaugi ciocolata ruptă bucățele și cacaoa și amesteci până când se omogenizează compoziția și lași să se răcorească. Adaugi foile de gelatină hidratate (după ce le-ai scurs bine de apă) și amesteci ușor. Adaugi și smântâna pentru frișcă și omogenizezi compoziția.

Pui tortul pe un grătar și îl așezi deasupra tăvii de cuptor.
Torni ușor glazura începând din mijloc către margini, până se îmbracă bine tortul. Îl lași să se scurgă și apoi îl muți în frigider pentru câteva ore. Mixezi frișca și îl decorezi după plac.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tort spirala cu fructe de padure si glazura oglinda" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Poale-n brâu moldovenești - Rețeta tradițională cu aluat pufos și brânză dulce

ieri la 09:59

Biscuiți cu Nutella - Rapizi și delicioși

ieri la 09:49

Șuberec - Rețeta de casă cu gust autentic

ieri la 09:30

Maioneză de casă - Rețeta cu reușită garantată

pe 28.11 la 10:07

Cartofi evantai  – Rețeta perfectă pentru o garnitură delicioasă și aspectuoasă

pe 27.11 la 10:46

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
TORT ALB CU BANANE