Desert tarta cu mere si nuci

de RODIMUR in Prajituri, 28 Sep 2018 | 5091 vizualizari

 

Dintre toate dulciurile cu fructe, cel mai mult îmi plac cele cu mere, așa că de-a lungul timpului s-au strâns mai multe  rețete de tarte, prăjituri, plăcinte, torturi pe care le fac adeseori. De această dată am făcut o tartă cu aluat fraged, umplută cu mere, nuci și scorțișoară. O bunătate aromată și fină care se va termina rapid...
Din ingredientele de mai jos am făcut o tartă cu diametrul de 20 cm.

 

INGREDIENTE

  • Pentru aluatul fraged:
  • 250 grame de făină albă
  • 100 grame de unt
  • 1 ou
  • 75 grame de zahăr tos fin
  • 1 plic de vanilie
  • 1 praf de sare
  • Pentru umplutură:
  • 1 kg de mere
  • 75-100 grame de zahăr tos
  • 1 plic de vanilie
  • 1 linguriță de praf de scorțișoară
  • 75-100 grame de nucă măcinată
  • 75 grame de unt pentru călit merele
  • Pentru decor:
  • 1 ou pentru uns
  • făină pentru modelat foile
Portii: 1
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert tarta cu mere si nuci:

Mai întâi se face aluatul fraged care trebuie să stea la frigider. Eventual se poate face și cu o zi înainte.

Se amestecă zahărul tos fin cu: untul rece, sarea, vanilia și oul, până ce se dizolvă, apoi se încorporează treptat făina, ca să devină un aluat nelipicios și ferm. Odată terminat, aluatul se pune într-o folie alimentară, sub forma a două bile aplatizate, cea mică, pentru grilaj fiind cam a cincea parte din întreaga cantitate. Se dă aluatul la frigider pentru cel puțin o oră, ca să se întărească.

Între timp se pregătește umplutura. Merele se spală, se curăță de coji, se dau prin răzătoarea mare și se călesc într-o cratiță în care s-a topit untul. Se adaugă zahărul și vanilia și se ține compoziția pe foc până ce scade lichidul, amestecând din când în cănd, ca să nu se prindă de fundul vasului.

Când lichidul a scăzut, se ia cratița de pe foc și când umplutura de mere s-a răcit se adaugă scorțișoara și nucile măcinate. De la scorțișoară, umplutura se va mai închide puțin la culoare. Se amestecă bine, pentru uniformizare și se lasă în așteptare.

Când aluatul fraged s-a întărit, se scoate din frigider și pe planșeta înfăinată se întinde o foaie de aproximativ 5 mm grosime. Se pune foaia în tava de copt, se înțeapă cu furculița și se adaugă umplutura de mere și nuci. Se nivelează umplutura, iar marginile tartei se răsfrâng spre interior și se modelează manual.

Din aluatul pentru grilaj (bila aplatizată mai mică!) se întinde o foaie, se taie cu ruleta de patiserie, fâșii înguste de maxim 1,5 cm lățime și se așează împletite ca o țesătură pe toată suprafața tartei. Capetele fâșiilor se ascund sub marginea tartei.

Se unge tarta cu un ou și se dă la cuptorul preîncălzit, la temperatură medie, până ce se rumenește frumos.

Când tarta este frumos rumenită, se scoate din cuptor, se lasă să se răcească și apoi poate fi scoasă din forma de copt, pentru a fi feliată.

TIPS-URI

1

Pentru aluatul fraged, untul trebuie să fie rece, abia scos din frigider.

2

Înainte de a încorpora făina, mixați bine zahărul cu: oul, untul și sarea, ca să vă asigurați că s-a dizolvat complet.

3

Aluatul fraged trebuie să fie preparat repede, ca să nu se topească untul.

4

Dacă merele sunt dulci, puteți folosi mai puțin zahăr (75 grame).

5

Topiți untul în cratiță, înainte de a adăuga merele rase pentru călit.

6

În timp ce merele se călesc, amestecați din când în când, ca să nu se prindă de fundul vasului. Mai ales spre sfârșit, când lichidul a mai scăzut, există acest risc.

7

Înțepați foaia de aluat cu furculița, după ce o puneți în tava de copt.

8

Nu puneți umplutura decât după ce s-a răcit complet.

9

Aranjați frumos marginile tartei, mai ales că este decorată și cu un grilaj.

10

Coaceți tarta, până ce se rumenește frumos, la temperatură medie, în cuptorul preîncălzit.

11

Nu tăiați tarta decât după ce s-a răcit.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tarta cu mere si nuci" nu uita sa-i faci un review.
DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Desert prajitura turnata, cu branza si visine