Desert Sfintisori sau mucenici moldovenesti

de Catalina L in Dulciuri, 13 Mar 2015 | 3594 vizualizari

 

MI-ati facut mare pofta cu retele voastre, asa ca m-am pus la treaba miercuri (2 zile mai tarziu dar i-am facut ...) Ce bun, n-am mai mancat de vreo 15 ani, noroc cu voi :)) În ziua mucenicilor, în credința populară, se deschid mormintele și porțile Raiului, iar gospodinele fac, în cinstea Sfinților Mucenici, 40 de colaci numiți sfinți, mucenici sau brădoși. În Moldova, aceștia au forma cifrei 8, o stilizare a formei umane, și sunt copți din aluat de cozonac, apoi unși cu miere și nucă Cei 40 de mucenici din Sevastia erau soldați creștini, aflați în slujba împăratului roman Licinius. Trei dintre ei, Chirion, Candid și Domnos erau foarte pricepuți în studiul Scripturilor. În anul 320, aflând despre credința lor, Agricolae, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Refuzând, au fost întemnițați timp de 8 zile, bătuți cu pietre și ademeniți cu daruri. În cele din urmă, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei. Unul din cei 40 a cedat și a ieșit din lac, dar a murit pe loc. I-a luat însă locul un soldat. În aceea noapte s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. În zori, au fost scoși vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor și au fost lăsați să-și dea sufletele. Rămășițele lor au fost arse, iar cenușa aruncată în lac. Moaștele lor au fost răspândite la diverse biserici din spațiul ortodox.

 

INGREDIENTE

Aluat:

  • 600 g faina
  • 2 oua
  • 160 ml lapte
  • 1 plic de drojdie uscata
  • 2 linguri ulei
  • 6 linguri zahar
  • 1 plic de zahar vanilat
  • un praf de sare
  • 1 galbenus de ou

Sirop:

  • 300 ml apa
  • 150 g zahar
  • coaja de la o portocala

Decor:

  • 4 linguri miere
  • 100 g nuca macinata 
  • nuca de cocos
Portii: 8
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert Sfintisori sau mucenici moldovenesti:

Pregatim maiaua: facem un amestec din drojdie, 2-3 linguri de lapte, o lingura de zahar si 2 linguri de faina. Lasam sa-si dubleze  volumul.
In castronul unde formam aluatul punem faina, maiaua, zaharul, ouale, sarea si zaharul vanilat.
Turnam laptele caldut pana se incorporeaza tot. La final adaugam uleiul si framantam cam 10-15 minute. Lasam la dospit cel putin o ora.
Eu am folosit masina de paine pe program aluat.
Aluatul dospit se framanta un pic si se imparte in 20 bucati.

Din fiecare bucata se intinde un fir subtire de 25-30 cm pe care-l impletim in doua apoi unim capetele. Rezulta un colacel rotund pe care-l incrucisam obtinand un 8. 

Se pot face si doua rasuciri dinspre capetele spre centru - al doilea capat se rasuceste in sens invers fata de primul.
 
Se pun intr-o tava tapetata cu hartie de copt si se lasa la crescut 15-20 minute.
Dupa ce au crescut ii ungem cu ou si-i dam la cuptorul incalzit  pana se rumenesc usor (20 de minute- se face testul cu scobitoarea).

Siropul se face prin fierberea ingredientelor 2-3 minute.
Se scoate tava din cuptor, se indeparteaza hartia de copt.
Scufundam fiecare mucenic in sirop. Se pot unge si cu pensula de mai multe ori.
Puteti pune restul de sirop in tava sub ei sa-si traga din el. Ii lasam pe tava sa se insiropeze bine.

Ii ungem apoi cu mierea si presaram nuca macinata sau nuca de cocos.

Pofta Buna!    

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert Sfintisori sau mucenici moldovenesti" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Gogoși pufoase de post - Rețeta gustoasă și vegană

ieri la 09:29

Taci și înghite - Rețeta tradițională românească plină de savoare

pe 14.11 la 10:41

Clătite Dubai - Răsfățul delicios cu savoare orientală

pe 13.11 la 09:37

Chifteluțe marinate - Rețeta bună ca la mama acasă

pe 12.11 la 10:23

Mancare de fasole cu afumatura - Reteta traditionala gustoasa

de laura_n 7

pe 11.11 la 18:32

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1266 puncte

vasimur

1181 puncte

oanapl

1000 puncte

mirela0911

1000 puncte

Panacris

227 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Napolitane cu nuci si caramel