Desert pasca cu branza si ciocolata

de oanapl in Prajituri, 3 Mai 2019 | 14738 vizualizari

 

Retete pentru mese in familie
Pentru masa de Paste, am ales o rețetă de pască cu brânză și ciocolată. Am avut ca sursă de inspirație pasca poloneză de la Mirela, căreia îi mulțumesc și o pup.
Eu am mai modificat rețeta pe ici pe colo: am pus și smântână în compoziție și am mixat separat albușurile (pentru a fi mai pufoasă) și am pus mai puțin zahăr (deoarece nouă nu ne plac prajiturile foarte dulci. Dacă doriți puteți să mai adaugați zahăr în compoziție.

 

INGREDIENTE

  • Pentru blat:
  • 1 ou
  • 50 g zahăr
  • 100 g unt
  • 150 ml lapte
  • 150 g făină albă
  • 2 linguri cacao
  • 1 plic praf de copt
  • Pentru umplutură:
  • 700 g brânză de vaci
  • 120 g zahăr
  • 4 ouă
  • 100g smântână
  • esență de vanilie
  • 50g griș
  • 100 g stafide
  • Pentru glazură:
  • 120 g ciocolată amăruie
  • 50 ml lapte
Portii: 10
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert pasca cu branza si ciocolata:

Blatul: 

Mixezi bine oul cu zahărul măcinat și un praf de sare. Când și-a dublat volumul, adaugi untul la temperatura camerei, omogenizezi, apoi torni laptele. Separat, amesteci făina cu praful de copt și cacaua, apoi adaugi amestecul și omogenizezi bine. Torni 3/4 din compoziție într-o tavă rotundă cu pereți detașabili (de 23 cm), tapetată cu hârtie de copt. Introduci tava în cuptorul preîncălzit, la 180 de grade C, pentru 12 minute.


Crema: Între timp, pregătești umplutura. Separi albușurile de gălbenușuri. 

Mixezi brânza cu zahărul măcinat, gălbenușurile și smântâna cu ajutorul unui blender vertical. Adaugi esența de vanilie și grisul și albușul bătut spumă tare și omogenizezi ușor. La final adaugi stafidele. 
Scoți tava din cuptor și torni brânza, iar deasupra, pui restul de compoziție din blat. Dai din nou tava la cuptor și lași aproximativ 50-60 de minute până când trece testul cu scobitoarea. Lași să se răcească în tavă, apoi transferi pe un platou.
Ciocolata amăruie mărunțită o pui într-un ibric, împreună cu laptele și o lași până se topește și se omogenizează. Ungi pasca cu glazura de ciocolată.

O lași la frigider câteva ore și o servești.

TIPS-URI

1

am mixat separat albușurile (pentru a fi mai pufoasă crema de brânză)

2

cred că ar trebui împărțită compoziția de blat în 2 părți egale, deoarece fiind puțină compoziție deasupra a crăpat.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert pasca cu branza si ciocolata" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

2418 puncte

 Merisor

1300 puncte

RODIMUR

1146 puncte

Panacris

259 puncte

vasimur

253 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Rulada de bezea cu crema de ciocolata