Desert panettone de post

de RODIMUR in Dulciuri, 2 Dec 2019 | 2902 vizualizari

 

De la o discuție despre ”rudele cozonacului românesc” am ajuns la hotărârea de a face un panettone de post, cu stafide și fructe confiate. Chiar dacă suntem în Postul Crăciunului, mai dorim, din când în când. să mâncăm ceva dulce, preparat în casă...
Pentru că nu am avut vas special pentru panettone, am folosit forma pentru șarlotă.

 

INGREDIENTE

  • 500 grame de făină albă
  • 25 grame de drojdie proaspătă
  • 75-100 grame de zahăr tos
  • 1/2 linguriță de sare extrafină
  • 1 plic de vanilie
  • 300 ml de apă caldă
  • coajă de lămâie
  • coajă de portocală
  • 2 lingurițe de esență de rom
  • 2-3 linguri de ulei (de alune de pădure)
  • 100 grame de stafide aurii
  • 100 grame de fructe confiate
  • ulei de floarea soarelui pentru uns tava de copt
  • Pentru decor:
  • 1 linguriță de miere de albine
  • 2 lingurițe de apă
  • 1 lingură de zahăr brun
Portii: 12
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert panettone de post:

Se pune făina în vasul pentru frământat, iar în mijlocul ei se face o adâncitură în care se sfărâmițează drojdia proaspătă. Se adaugă zahărul tos și vanilia, iar sarea se presară pe părțile laterale, ca să nu fie în contact direct cu drojdia. 

Apa caldă se toarnă puțin câte puțin în mijlocul vasului și se amestecă drojdia cu zahărul și vanilia, până ce se dizolvă. Se adaugă apoi coaja răzuită de lămâie și de portocală, iar apoi se încorporează toată făina. 

Se frământă aluatul, pentru omogenizare și apoi se adaugă esența de rom și uleiul, care se încorporează treptat. La urmă se adaugă stafidele (opărite în prealabil) și fructele confiate.

Aluatul se frământă până ce devine elastic și nelipicios, iar stafidele și fructele confiate se încorporează uniform.

Se acoperă aluatul cu un șervet curat și se dă la căldură, într-un loc ferit de curenții de aer rece, până ce își dublează volumul. Atunci se răstoarnă pe planșeta înfăinată, se mai frământă puțin pentru eliberarea bulelor de aer, după care se pune în forma de copt, unsă cu ulei în prealabil.

Se acoperă din nou aluatul și se mai lasă să crească, după care se dă la cuptor, la temperatură medie.

Când cozonacul a crescut și începe să se rumenească ușor, se scoate din cuptor, se unge cu miere diluată cu apă și se presară zahăr brun. Se dă din nou tava la cuptor, până ce cozonacul se rumenește frumos.

Se scoate din cuptor și se feliază numai după ce s-a răcit complet.

TIPS-URI

1

Pentru ca aluatul să crească frumos, drojdia trebuie să fie proaspătă (sfărâmicioasă, nu lipicioasă) și toate ingredientele trebuie să fie la temperatura camerei.

2

Aveți grijă ca sarea să nu ajungă în contact direct cu drojdia.

3

Puteți folosi ulei de floarea soarelui, dacă nu aveți de alune de pădure.

4

Lăsați aluatul să crească, acoperit, într-un loc călduros, ferit de curenții de aer rece.

5

Puteți folosi doar stafide, nu neapărat și fructe confiate.

6

Adăugați stafidele în momentul în care vă asigurați că aluatul frământat începe să crească.

7

Aluatul va crește mai greu, pentru că stafidele îl îngreunează, așa că va trebui să aveți răbdare.

8

După ce puneți aluatul în forma de copt, lăsați-l din nou să crească în volum, înainte de a-l da la cuptor.

9

Nu feliați cozonacul decât după ce s-a răcit complet.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert panettone de post" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Cozonac cu smantana

pe 24.12 la 20:10

Ouă umplute - Aperitivul delicios și ușor de preparat

pe 24.12 la 11:20

Fursecuri ștampilate - Desertul delicios și rapid

pe 23.12 la 18:14

Sărățele fragede și gustoase - Gustarea delicioasă și rapidă

pe 23.12 la 12:28

Fursecuri Arici - Deliciul fraged și aromat cu nucă

pe 23.12 la 10:52

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

oanapl

1117 puncte

 Merisor

1100 puncte

MotanLaOale

1042 puncte

Mitinita

1000 puncte

Rocsi

321 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Biscuiti cu cacao, cafea si scortisoara