Desert pandispan cu nuca, glazurat cu ciocolata

de RODIMUR in Prajituri, 19 Ian 2020 | 3527 vizualizari

 

Doream de mult timp să fac un pandișpan cu nucă și iată că am avut ocazia ca în același timp să probez astfel și mult doritele tăvi semirotunde pe care le-am primit de curând. Glazurate cu ciocolată (albă, sau neagră) și decorate frumos cu cireșe confiate și nucă rumenită și mărunțită, pandișpanele mele (căci am făcut două, din aceste ingrediente!) nu au fost numai delicioase, ci și foarte frumoase...

 

INGREDIENTE

  • 5 ouă
  • 5 linguri încărcate de zahăr pudră
  • 5 linguri de făină
  • 1 praf de sare
  • 1 plic de vanilie
  • 50 grame de nuci rumenite, tăiate
  • unt pentru uns tăvile
  • Pentru decor:
  • 50 grame de ciocolată neagră
  • 50 grame de ciocolată menaj albă
  • 2 linguri de ulei de alune de pădure
  • 25 grame de nuci rumenite și mărunțite
  • cireșe confiate
Portii: 2
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert pandispan cu nuca, glazurat cu ciocolata:

Se separă albușurile de gălbenușuri și se mixează cu un praf de sare până încep să ia volum. Se adaugă apoi treptat: zahărul pudră, vanilia, gălbenușurile, unul câte unul și la urmă făina, ”în ploaie” și nuca rumenită și tăiată în prealabil.

Se ung cu unt tăvile și se toarnă în ele compoziția de pandișpan. Se dau tăvile la cuptor, la temperatură medie, până ce compoziția crește și se rumenește frumos.

Când pandișpanele s-a rumenit, se scot tăvile din cuptor și se lasă să se răcorească puțin, timp de 2-3 minute. Atunci se desprind ușor cu o paletă din lemn și se pun pe un suport, ca să se răcească total.

Cât timp pandișpanul este în cuptor, se mărunțește nuca rumenită frumos în prealabil, ca să o folosiți la decor.

Când pandișpanul s-a răcit complet, se glazurează cu ciocolata topită la bain-marie cu o lingură de ulei de alune de pădure. 

Se decorează cu cireșe confiate și nucă rumenită și mărunțită.

TIPS-URI

1

Dacă nu aveți tăvi semirotunde, din ingredientele de aici puteți face un singur pandișpan într-o tavă obișnuită de chec.

2

Nu este obligatoriu să folosiți zahăr pudră. Prin folosirea zahărului pudră am vrut ca pandișpanul să nu crească prea mult. Astfel nu aș fi obținut forma dorită, semirotundă.

3

Lăsați pandișpanul să se răcească definitiv, înainte de a-l glazura și decora.

4

Pregătiți din timp nuca rumenită și tăiată, sau mărunțită.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert pandispan cu nuca, glazurat cu ciocolata" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Prăjitură cu morcovi și nuci - Deliciu aromat și pufos

ieri la 18:06

Pască fără aluat - Rețeta simplă și delicioasă pentru Paște

ieri la 10:56

Friptură de pui cu leurdă - Rețeta gustoasă și ușor de făcut

pe 09.04 la 08:39

Chec aperitiv - Rețeta savuroasă și sățioasă

pe 09.04 la 08:34

TOP
utilizatori

Valclaudia

1200 puncte

oanapl

1155 puncte

Rocsi

248 puncte

Gherca Daniela

205 puncte

mena29

100 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Braduti din biscuiti si ciocolata