Desert cheesecake cu ciocolata si zmeura - reteta nr. 600

de oanapl in Torturi, 13 Mar 2020 | 4182 vizualizari

 

Mă bucur nespus că am ajuns la rețeta cu numarul 600 și pentru a sărbători v-am adus o prăjitură delicioasă pe care am pregătit-o recent.
Mă bucur că fac parte din această comunitate frumoasă și-mi doresc să ajung măcar la rețeta cu nr. 1000, deși în ultima perioasă nu am mai reușit să mai postez la fel de des.

 

INGREDIENTE

  • pentru blat:
  • 200 g biscuiți cu cacao
  • 100 g unt
  • pentru cremă și jeleu:
  • 500 g zmeură (congelată) + 2 linguri zahăr
  • 500 g mascarpone
  • 200 ml frișcă lichidă
  • 100 g zahăr pudră
  • 15 g gelatină granulată
  • 100 g ciocolata neagră + 100 ml frișcă lichidă
Portii: 12
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert cheesecake cu ciocolata si zmeura - reteta nr. 600:

Blat:
Se măruntesc biscuiții într-un robot / blender, se adaugă untul topit și se mixează puțin până se încorporează bine.
Se pune o formă cu pereți detașabili sau un inel reglabil de tort (diametru de 20 cm) pe un platou și se toarnă compoziția de biscuiți, apoi se tasează cu ajutorul unui pahar cu fundul drept. Se dă blatul la frigider și între timp se pregătește crema. 


Crema:
Se încălzește frișca lichidă (100 ml) până la punctul de fierbere, se adaugă ciocolata mărunțită și se amestecă până când se obține o cremă omogenă. Se lasă să se răcească apoi se pune în frigider.

Se pune zmeura într-o crăticioară și se adaugă zahărul și 50ml apă, apoi se pune pe foc și se fierbe 5-10 minute. Se lasă să se răcorească și se mixează totul cu un blender vertical, apoi se trece compoziția printr-o sită.

 Se mixează 100ml frișcă lichidă cu 30g zahăr pudră până se întărește puțin. Se adaugă apoi 250g mascarpone și se mixează până se obține o cremă omogenă. Se mixează crema de ciocolată (scoasă din frigider), apoi se adaugă peste crema mascarpone și se omogenizează compoziția.

 Asamblare:
Se scoate blatul de biscuiți din frigider și se răstoarnă crema de ciocolată, se nivelează și apoi se pune cheesecake-ul la frigider până când se pregătește crema de zmeură.

 Pentru crema de zmeură, se mixează 100ml frișcă lichidă cu 70g zahăr pudră până se întărește puțin. Se adaugă apoi 250g mascarpone și se mixează, apoi se adaugă 200ml din sosul de zmeură și se mixează până când se obține o cremă omogenă. 

Se hidratează 7g gelatină în 50 ml apă rece (se lasă 10 minute la hidratat) și apoi se topește la bain marie până când devine lichidă. Se adaugă peste crema de zmeură și se omogenizează.

Se scoate platoul din frigider, se toarnă crema de zmeură peste crema de ciocolată și se dă la rece minim o oră.

Jeleu:
Se hidratează 8g gelatină în 50 ml apă și apoi se topește la bain marie până când devine lichidă. Se lasă să se răcorească apoi se amestecă gelatina cu sosul de zmeură rămas (aproximativ 300 ml).
Se amestecă bine și apoi se toarnă peste cheesecake și se pune din nou la frigider pentru minim 3-4 ore.

Înainte de a desface inelul de tort se trece cu grijă de jur împrejur cu un cuțit, pentru a dezlipi marginile. 
Se decorează prăjitura după imaginație.

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert cheesecake cu ciocolata si zmeura - reteta nr. 600" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (40)

RODIMUR 1

16.03.2020, 20:25

Felicitări pentru numărul de rețete și pentru aceasta, în mod special!

Ksenya 1

18.03.2020, 09:15

Ce bine arata! Felicitari pentru retete si munca depusa

oanapl 1

07.04.2020, 13:08

Va multumesc pentru urari si pentru aprecieri!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

Pâine cu rozmarin și fulgi de sare - Rețeta festivă pentru sărbători

pe 18.12 la 09:53

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Reteta de tort de mere cu crema de zahar ars