Culibiaca (Placinta cu carne tocata)

de oanapl in Vita, 27 Oct 2017 | 6042 vizualizari

 


Vă invit să încercați o plăcintă delicioasă, de origine rusească, care la început se făcea dintr-un aluat de cozonac sărat, iar mai târziu a început să se facă și cu aluat franțuzesc. Aceasta poate fii umplută cu pește, legume, orez, carne tocată, ciuperci, ouă fierte tari. Culibiaca își datorează cariera internațională lui Auguste Escoffier. A descoperit-o la începutul secolului XX, a adus rețeta în Franța și a inclus-o în lucrarea sa „Le guide culinaire” și apoi a urmat celebritatea internațională (conform http://www.costachel.ro/culibiaca-cu-peste/).
Eu am primit rețeta pregătită de la o prietenă și v-o recomand cu încredere. Vă sfătuiesc să folosiți carne amestec (vită + porc) deoarece iese și mai bună plăcinta.

 

INGREDIENTE

  • 600 g carne de vită
  • 2 buc ceapă (mare)
  • 3-4 linguri ulei
  • 500 g foietaj
  • 50 g pesmet
  • 3 ouă
  • 100 g cascaval
  • 50 g patrunjel verde
  • 50 g unt
  • piper
  • sare
Portii: 10
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Culibiaca (Placinta cu carne tocata):

Carnea de vită o cureţi de pieliţe, o tai bucăţi mici şi o treci prin maşina de tocat. Caşcavalul îl razi fin. Toci mărunt ceapa şi pătrunjelul verde.

Ceapa o înăbuşi în ulei, adaugi carnea tocată, continuând înăbuşirea circa 10 minute. Lași să se răcească, adaugi sare, piper şi toci din nou. Mixezi ouăle și le adaugi peste compoziție, păstrând câteva linguri pentru uns foaia de aluat de deasupra. Adaugi pesmet şi pătrunjel verde tocat mărunt; amesteci până se omogenizează. 

Tapetezi tava cu hârtie de copt. Întinzi o foaie de aluat în tavă (tai surplusul de aluat), presari jumătate din caşcavalul ras, torni compoziţia de carne și presari restul de cașcaval. Aşezi deasupra cea de-a doua foaie de aluat și o ungi cu oul rămas. Înțepi aluatul din loc în loc (pentru a nu se umfla la copt), introduci tava în cuptor, la temperatură ridicată la început (circa 5 minute), apoi la foc potrivit şi lași până la coacerea completă, circa 30-35 de minute (până când plăcinta se rumenește frumos).

Preparatul se taie felii şi se serveşte cald, cu diferite garnituri.

TIPS-URI

1

Vă sfătuiesc să folosiți carne amestec (vită + porc) deoarece iese și mai bună plăcinta.

Daca ti-a placut reteta noastra "Culibiaca (Placinta cu carne tocata)" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Ciorba de dovlecel cu smantana – o bunatate de sezon

de vasimur 4

ieri la 18:12

Plăcinte cu cremă de brânză și șuncă presată - Rețeta rapidă și gustoasă

ieri la 10:57

Prăjitură cu cremă de brânză și fructe de pădure - Rețeta delicioasă care te va cuceri

pe 09.10 la 15:19

Grisine cu cașcaval - Rețeta plină de gust și aromă

pe 09.10 la 10:56

TOP
utilizatori

mihaelar63

117 puncte

oanapl

100 puncte

Rocsi

60 puncte

MotanLaOale

28 puncte

Arhivarul

4 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Baclava cu nucă și înghețată Carte d'Or - Desertul delicios care te cucerește
De zeci de ani, Carte d’Or transformă înghețata într-un ritual de răsfăț premium, inspirat din eleganța deserturilor franțuzești și din plăcerea micilor momente...
Vezi toate rețetele Carte d’Or
Baclava cu nucă și înghețată Carte d'Or - Desertul delicios care te cucerește