Am fost zilele trecute la Brasov. Este un oras care te surprinde tot timpul, si tot timpul gasesti ceva ascuns un cotloanele lui. Acum am descoperit o poveste. Povestea lui Petru. Nu am ratat beneinteles o plimbare dis de dimineata, pe strada Republicii, animata la ora aceea de vanzatorii ambulanti, de acordurile imnului “Desteaptate romane” cantat la nai de un muzician fara o mana si de acordurile unui “Vals vienez” cantat de o trupa de tineri , se pare maghiari. Mergeam spre Piata Sfatului.
Era frig, foarte frig si deodata o aroma imbietoare ne trezeste simturile olfactive. Mirosea a covrigi proaspeti, dar mai era ceva, ceva ce nu pot descrie in cuvinte, ceva care parca ne chema acolo. Ne-am apropiat de o simigerie cu un nume frumos si cu un aer usor invechit. Numele PETRU si culoarea albastra in care era vopsita intrarea magazinului ne-a determinat sa stam la coada formata din cateva persoane. Cand ne-a sosit randul, am primit alaturi de sfoara pe care erau inlantuiti covrigii fierbinti si ademenitori si un fluturas cu povestea acestei simigerii.
Am mancat cu pofta minunatii covrigi si am citit cu placere povestea lui Petru. Ceea ce credeam a fi numai la Brasov , am aflat putin mai tarziu ca este in multe alte orase din tara si ca povestea lui Petru a inceput ca un basm frumos la Piatra Neamt in anul 1939 si ca s-a terminat brusc la venirea comunistilor. Petru a trait 92 de ani cu gandul ca lucrurile se vor schimba. Si iata ca stranepotii lui Petru continua visul acestuia si ca reteta de covrigi indelung ticluita a incaput pe maini bune.
Am mers apoi in Piata Sfatului, ne-am asezat pe o bancuta si am privit porumbeii care alergau de colo-colo. S-au indestulat si ei din bunatatile de covrigi. Am vrut sa va spun si voua povestea lui Petru si a covrigilor lui si sa va invit sa mancati alaturi de mine un covrig cu sare sau cu susan.
Pofta buna, dragi bucatarasi.
