Purificarea apei prin congelare partiala

Postat de MIUTA in Bucataras eFeminin pe 12 Mar 2012, 17:54

Articol pe placul a 9 bucatarasi
comenteaza
Purificarea apei prin congelare partiala

 

Cea mai mare parte a populaţiei nu bea apă de la robinet deoarece se teme de microbi, o temere justificată. Dar ce aţi spune dacă aţi afla că apa de la robinet poate fi purificată printr-o metodă foarte simplă? Este ceva facil de făcut şi nu presupune nicio cheltuială! Iată despre ce este vorba.

 

Poate influenţa metabolismul

 

Se umplu cu apă două sticle de plastic de un litru şi jumătate şi se ţin la temperatura camerei timp de 24 de ore, pentru a se decanta impurităţile şi pentru a se elimina clorul (le ţineţi fără dop). După aceea le aşezaţi cu dopul bine închis în congelator pentru două-trei ore, până când veţi constata că pe pereţii sticlei s-a depus un strat de circa trei milimetri de gheaţă. Scoateţi sticlele, spargeţi gheaţa prin apăsarea fermă pe pereţii plasticului, apoi strecuraţi apa prin tifon într-un vas curat. Apa rezultată este purificată, numai bună de băut, iar cea îngheţată este apă grea sau deuterizată! Explicaţia purificării apei în acest fel este simplă: apa ce îngheaţă este cea care conţine deuteriu, ce are punctul de îngheţare mai ridicat decât apa curată, la +3ºC. Biologii au arătat că reducerea conţinutului de deuteriu poate influenţa metabolismul şi regimul de funcţionare a celulei vii, ajungându-se la stoparea dezvoltării şi chiar la dispariţia celulei tumorale!

 

Lichidul pur

 

Dacă doriţi să scăpaţi şi de alte substanţe nocive din apă, cum ar fi fenolii, azotaţii şi pesticidele, este bine ca apa obţinută în faza anterioară să o puneţi din nou la congelator. După ce o lăsaţi patru-cinci ore, aruncaţi de data aceasta apa neîngheţată şi păstraţi gheaţa la temperatura camerei. Când s-a topit, aţi obţinut apa suprauşoară sau pură. Impurităţile coboară punctul de îngheţare la -3ºC, deci au rămas neîngheţate. Aceasta este explicaţia.

 

Apa astfel epurată are efecte curative: fluidifică sângele şi limfa, stimulează metabolismul, este antioxidantă şi uşor diuretică, fiind indicată în boli cardiovasculare, renale şi cancer.

 

Comentarii (3)

12.03.2012, 21:35

interesant

14.03.2012, 11:39

este interesant dar nu stiu ce sa zic, nu sunt convinsa trebuie sa ma mai documentez

14.03.2012, 12:25

Sa ne spui si noua daca afli ceva interesant.E bine sa fim informati despre orice pericol posibil si cum poate fi evitat daca exista solutii.
Multumesc frumos Diana

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Aluat pufos de cozonac - Rețeta tradițională pas cu pas

ieri la 10:21

Chec cu pui si cascaval in bacon - Reteta usoara pentru un aperitiv gustos

de Rocsi 9

pe 02.12 la 20:34

Bilute din biscuiti cu nuca si rom - Desert rapid si delicios

pe 02.12 la 16:12

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

2418 puncte

 Merisor

1300 puncte

RODIMUR

1146 puncte

Panacris

259 puncte

vasimur

253 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]