Am citit un articol despre o intamplare adevarata, care m-a intristat si ma preocupa, avand in vedere ca exprima comportamentul obisnuit al celor mai multi dintre noi. Insa, sa dam citire intamplarii:
"Un doctor intra grabindu-se in spitalul unde era angajat, deoarece fusese chemat pentru o operatie urgenta si neprevazuta. In fuga, merge direct la cabinetul lui, se schimba si alearga spre sala de operatii unde era asteptat. Pe coridor, langa sala de operatii se plimba agitat tatal copilului care urma sa fie operat. Acesta, vazandu-l incepe sa-i strige indignat cu glas revoltator:
- De ce ai intarziat atata sa vii? Nu stii ca viata copilului meu este in pericol? Nu ai niciun fel de sentiment al responsabilitatii in ceea ce faci?
Doctorul il priveste zambind si-i spune:
- Iarta-ma ca nu eram la spital! Dar am venit cat am putut de repede, imediat ce m-au anuntat. Acum incercati sa va linistiti, ca sa-mi pot face si eu treaba.
- Sa ma linistesc??!... Daca fiul dumneavoastra ar fi fost acum in sala de operatie, ati fi putut fi linistit? Daca fiul dumneavoastra era in pericol de moarte, ce ati fi facut? raspunse tatal foarte revoltat.
Doctorul incearca sa zambeasca din nou si-i raspunde:
- V-as fi spus ca din pamant suntem si in pamant ne vom intoarce, binecuvantat fie numele Domnului in veci! Rugati-va acum! si noi vom face tot posibilul sa fie totul bine, cu ajutorul lui Dumnezeu…
- Suntem buni sa dam sfaturi! Cand nu are legatura cu noi este usor! sopti tatal.
Operatia incepe si dureaza cateva ore. La un moment dat doctorul iese bucuros din sala:
- Slava Domnului! Fiul dumneavostra a fost salvat. Si fara sa astepte raspunsul tatalui isi continua mersul grabit pe coridorul spitalului… Daca aveti vreo nelamurire intrebati asistentele.
-De ce sunteti atat de arogant? Nu puteti astepta cateva minute?
Asistenta tocmai iesea din sala de operatii si auzindu-l, il priveste cu compatimire. Acesta continua, scuzandu-se:
-Vroiam sa-l intreb despre situatia fiului meu, in ce stare se afla... Dupa cateva clipe de tacere, intreaba unde a plecat doctorul grabit.
Iar asistenta plangand ii raspunde:
- Fiul lui a murit ieri intr-un accident de masina! Cand l-am instiintat sa vina pentru fiul dumneavoastra era la inmormantarea copilului lui, si a rugat Preotul daca poate sa opreasca slujba caci a intervenit ceva; iar acum cand fiul dumneavoastra a fost salvat, a plecat fugind sa participe la slujba inmormantarii!..."
Trist, dar adevarat!... Si ma gandeam cat de grabiti suntem sa tragem "concluziile" potrivite, cat de repede dam vina pe ceilalti fara sa constientizam cat suntem de intunecati uitandu-ne la durerea nostra, sau mai grav, la placerea noastra! Alergam cu o viteza uimitoare sa ne bucuram noi, sa ne rezolvam problemele noastre, sa ne indreptatim pe noi!...
Si totusi exista oameni care-si sacrifica timpul lor, punandu-se in slujba celuilalt. Exista oameni care se jertfesc pe sine pentru a-si putea ajuta fratele. De cata putere sufleteasca este nevoie pentru asa ceva? De cate ori a sangerat inima lor, dar s-au consolat cu bucuria celuilalt?... Vedem chipul unui om, nu-i putem vedea durerea; vedem superficial si de multe ori judecam stramb; vedem "pe-ale noastre", suntem ajutati cu jertfa, si tot nemultumiti ramanem cateodata!
