Tort Mikey Mouse cu cremă diplomat de vişine şi banane

de anomisana in Torturi, 7 Feb 2012 | 8401 vizualizari

 

Pentru că fetiţa ei a împlinit 3 ani, una din prietenele mele m-a rugat să-i fac un tort pentru la grădiniţă. Şi pentru că Mikey este desenul ei animat preferat, tortul trebuia să fie cu acesta.

 

INGREDIENTE

  • Cremă de vişine
  • 250 gr vişine
  • 250 gr iaurt simplu gras
  • 250 ml frişcă lichidă
  • 15 gr gelatină
  • Cremă de banane
  • 250 gr miez de banană
  • 250 gr iaurt simplu gras
  • 250 ml frişcă lichidă
  • 15 gr gelatină
  • Jeleu de vişine
  • 250 gr vişone
  • 1-2  linguri zahăr
  • 1 lingură amidon
  • Alte ingrediente
  • 1 foaie blat pandişpan simplu 
  • 1 foaie napolitană 
  • pastă de zahăr cu cacao 
  • pastă marshmallow
Portii: 12
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tort Mikey Mouse cu cremă diplomat de vişine şi banane:

Pentru jeleu şi crema de vişine am dezgheţat vişinele şi le-am scos sâmburii, apoi le-am pus la fiert  într-un sirop făcut din 250 ml suc de vişine, la care am adăugat vreo 100 gr zahăr. Le-am fiert câteva clocote, apoi le-am pasat la blender. Am împărţit compoziţia în 2 părţi. 

Pentru jeleu am folosit jumătate de cantitate de vişine, la care am adăugat 1 lingură de amidon şi 1 lingură de zahăr şi le-am mai dat în clocot, până s-a îngroşat ca o smântână.

Pentru crema de vişine am folosit cealaltă jumătate de cantitate de vişine pasate, pe care le-am amestecat cu 250 gr iaurt şi cu gelatina preparată conform instrucţiunilor de pe plic. Am adăugat apoi frişca bătută spumă.

Pentru crema de banane, am pasat bananele tăiate felii în blender, împreună cu iaurtul.Am turnat totul într-un castron şi am adăugat gelatina preparată conform instrucţiunilor. Apoi am adăugat 250 ml frişcă bătută spumă. 

Am pus folie alimentară într-un inel de tort, apoi am turnat cu lingura alternativ din cele 2 creme, în cercuri concentrice, până am ajuns aproape la partea superioară a formei. Am pus deasupra foaia de blat, am uns cu jeleul de vişine, apoi am pus foaia de napolitană. Am strâns folia şi am dat la rece până a doua zi. Am pus deasupra formei un disc de carton îmbrăcat în aluminiu şi am întors cu grijă forma, astfel blatul ajungând la baza tortului. Am scos inelul de tort, am netezit şi am decorat cu pastă şi cu frişcă. 

Cu două zile înainte am făcut un blat mare din 7 ouă, pe care l-am tăiat în 3 felii, iar la acest tort am folosit o singură felie. Celelalte 2 le-am  pus în frigider şi le-am folosit la tortul cu lămâie pentriu acasă, tot pentru Casandra.

Tot cu două zile înainte am făcut pasta de zahăr şi pasta de marshmallow.

Înainte cu o zi, am preparat cremele şi am asamblat tortul, iar în dimineaţa livrării am făcut decorul.

 

 

TIPS-URI

1

Din păcate am bătut frişca prea tare şi crema nu mai avea consistenţa semilichidă pe care o doream. Am salvat ambele creme adăugând iaurt şi subţiindu-le. Cu crema astfel rămasă, am facut pentru noi un tort mic cu 2 foi de pandişpan din comerţ ce le aveam rătăcite prin cămară şi am exersat pe el un decor pe care mi-l doream demult să-l încerc.

2

Pentru cercuri concentrice este necesară o cremă semilichidă, de diplomat,  dar altfel aveţi un mousse, şi puteţi pune straturile unul peste altul, cu timpul de răcire necesar. Nu este greşit nici aşa, depinde ce vă doriţi de la acel tort.

Daca ti-a placut reteta noastra "Tort Mikey Mouse cu cremă diplomat de vişine şi banane" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (8)

mirela0911 1

08.02.2012, 19:58

Ce tort frumos ai facut micutzei, felicitari!

mamaieelena 1

09.02.2012, 19:18

ei cum nu l-am vazut e super tortul imi place mult

MIUTA 1

10.02.2012, 11:42

Ce frumos este!Cred ca a fost foarte bun

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Gogoși pufoase de post - Rețeta gustoasă și vegană

ieri la 09:29

Taci și înghite - Rețeta tradițională românească plină de savoare

pe 14.11 la 10:41

Clătite Dubai - Răsfățul delicios cu savoare orientală

pe 13.11 la 09:37

Chifteluțe marinate - Rețeta bună ca la mama acasă

pe 12.11 la 10:23

TOP
utilizatori

Rocsi

1266 puncte

vasimur

1181 puncte

oanapl

1000 puncte

mirela0911

1000 puncte

Panacris

227 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Tort diplomat