Supa din rasol de vitel, cu galuste de gris

de RODIMUR in Supe, 16 Iul 2018 | 6228 vizualizari

 

Provocarea GastroArt
Pentru că sunt o adeptă a rețetelor și a savorilor de odinioară, nu puteam să nu răspund la această provocare ce se referă la un preparat care, oricât de vechi ar fi, este din cele preferate și adeseori pregătite de mine. Mie mi se pare că supa de rasol de vițel este una dintre cele mai rafinate și mai bune, prin consistența, savoarea aparte și limpezimea ei.
Astăzi sunt persoane care nu numai că nu au preparat așa ceva, dar nici nu cunosc sensurile acestui cuvânt, deși au văzut, cu siguranță în galantare, la măcelărie, rasoale de porc, sau de vită. Dar rasolul nu este doar un sortiment de carne de bovine, sau porcine, ci și un fel de mâncare preparată prin fierberea cărnii de porc, de vită, sau a peștelui. Poate că deteriorarea sensurilor acestui cuvânt a venit și de la conotațiile negative ale expresiei "a da rasol" ("a face ceva de mântuială, în grabă") sau a verbului "a rasoli" (cu același sens). Prin extensie, de aici a mai apărut și cuvântul "rasoleală", adică "ceva făcut de mântuială, superficial". Se pare că aceste cuvinte negative au ținut oamenii la distanță de un preparat foarte gustos, care merită un loc aparte în bucătăria noastră. 
Eu știu această rețetă de la mămica, nu din cărți și de fiecare dată prepar numai rasol de vițel. Pentru că această carne are un gust foarte bun și este sănătoasă. Când fac supă de rasol, cu un efort minim am și felul principal la masă, cu legumele fierte. De sărbători, sau la evenimente importante cumpăr rasol de vițel din care fac supă, iar carnea o mărunțesc pentru salata boeuf.
De obicei făceam supa de rasol cu tăiței de casă, dar în ultimul timp fac mai ales găluște de gris, moi și pufoase, care primesc un gust foarte bun de la supa în care a fiert multă carne de vițel.
Pentru o supă bună și consistentă, cantitatea de carne trebuie să fie considerabilă. Carnea trebuie să fiarbă suficient, pentru a se frăgezi, iar în final, supa trebuie să fie limpede. Obișnuiesc să adaug în supă și măduva, pentru a o face mai onctuoasă și mai gustoasă, dar nu este obligatoriu ca toată lumea să facă la fel.
Am preparat această supă, așa cum fac de obicei. De altfel, pe acest site am mai postat anul trecut o supă de rasol, dar cu tăiței de casă, așa cum făceam pe vremea aceea...
https://www.bucataras.ro/retete/supa-din-rasol-de-vita-cu-taitei-de-casa-83170.html
Din ingredientele de mai jos am făcut o oală de 4 litri de supă, iar carnea va fi prezentată într-o rețetă viitoare.

 

INGREDIENTE

  • 1,300 Kg de rasol de vițel (cu os)
  • 4 cartofi roz
  • 4 morcovi
  • 3 pătrunjei
  • 1/2 țelină
  • 1 ceapă
  • 4 căței de usturoi
  • sare
  • boabe de piper
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
  • Pentru găluștele de gris:
  • 3 ouă
  • 9 linguri de gris
  • sare
  • piper
Portii: 8
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Supa din rasol de vitel, cu galuste de gris:

Carnea se curăță de pielițele nedorite, se spală bine cu apă călduță și apoi se pune la fiert cu 4 litri de apă rece, mai întâi la foc iute, până ce începe să fiarbă. Se adună spuma  care se ridică la suprafață, în cantitate mare și se lasă oala la fiert, la foc mediu, până ce carnea poate fi înțepată ușor cu furculița. Când apa scade, se adaugă alta, fierbinte.

Între timp se curăță legumele, se spală bine și se pregătesc pentru a fi puse la fiert, cu supa.

Când carnea a fiert și este moale, se recuperează și se scoate de pe os, iar supa se strecoară printr-o sită deasă, prevăzută cu un tifon. Se adaugă în oala cu supă toate legumele pregătite din timp și boabele de piper. Se dă oala la fiert, la foc iute.

Între timp se pregătește pătrunjelul tocat și compoziția pentru găluște. Când legumele sunt fierte, se recuperează din supă, pentru a fi servite cu carnea fiartă și se fac găluștele de gris. La o oală de 4 litri sunt suficiente găluște din 3 ouă. Pentru fiecare ou se adaugă 3 linguri mari de gris. Se mixează bine ouăle, se condimentează cu sare și piper și se adaugă apoi grisul. Compoziția pentru găluște trebuie să fie bine legată, să nu curgă ușor din lingură, dar să nu fie nici prea densă.

Se oprește focul de la oala cu supă, se umezește lingura și se lasă găluștele ușor în supă. De fiecare dată, umeziți în supă lingura, ca să nu se lipească de ea compoziția de găluște.

După ce s-a terminat compoziția de găluște, se aprinde din nou ochiul de la aragaz și se dă oala la fiert, la foc mediu, pentru 7-8 minute. Spre sfârșit, se micșorează flacăra de la aragaz și se acoperă parțial oala, cu un capac, pentru ca găluștele să mai fiarbă înăbușit încă 2-3 minute. Astfel, ele vor deveni mai pufoase. Se adaugă apă fierbinte, dacă supa scade prea mult.

Când găluștele au fiert, se adaugă sare și piper, după gust, se presară pătrunjel tocat, se acoperă oala cu un capac și după 10-15 minute, supa de rasol poate fi servită.

TIPS-URI

1

Cumpărați rasol de vițel, care fierbe mai ușor decât cel de vită.

2

Folosiți cartofi roz, care fierb mai bine și nu se sfărâmă prea ușor la fiert.

3

Dacă la început veți fierbe carnea la foc iute, după ce veți culege spuma, reduceți focul, ca să nu se tulbure supa.

4

Fierbeți carnea suficient, până ce este moale și furculița intră ușor în ea.

5

Strecurați supa bine și încet, printr-o sită deasă, prevăzută cu tifon. La urmă, zeama este tulbure, iar supa trebuie să rămână limpede.

6

Măduva poate fi adăugată în supă, pentru o mai mare consistență și pentru un gust mai bun. Dacă nu vă place, nu este obligatoriu să procedați așa.

7

Ceapa și usturoiul se fierb întregi și se aruncă, după ce se strecoară supa și se recuperează celelalte legume. În caz contrar, ceapa și usturoiul pot tulbura supa.

8

Nu fierbeți legumele mai mult decât este cazul, ca să-și păstreze forma (mai ales cartofii se pot sfărâma ușor prin fierbere îndelungată).

9

Opriți focul de la aragaz, când faceți găluștele. Astfel evitați riscul ca ele să se desfacă.

10

Umeziți de fiecare dată lingura, înainte de a lua compoziție pentru a forma găluștele. Astfel, compoziția nu se va lipi de lingură și găluștele vor ieși frumoase.

11

Compoziția pentru găluște nu trebuie să curgă ușor din lingură, dar nici nu trebuie să fie prea densă.

12

Dacă ați făcut o compoziție prea densă, există riscul ca găluștele să fie tari. În acest caz, adăugați o lingură de apă în compoziție, omogenizați și apoi formați găluștele.

13

Evitați riscul ca găluștele să fie tari, dacă le formați mai mici și mai puțin dolofane.

14

Spre sfârșit, acoperiți pe jumătate oala cu un capac, pentru ca găluștele să fiarbă înăbușit și să devină pufoase.

15

Presărați pătrunjelul tocat la sfârșit, după ce ați oprit focul de la aragaz.

16

Timpul de preparare a rasolului și a supei respective se poate reduce mult, dacă folosiți o oală sub presiune.

17

Supa trebuie "să se odihnească" 10-15 minute, înainte de a fi servită.

Daca ti-a placut reteta noastra "Supa din rasol de vitel, cu galuste de gris" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (39)

RODIMUR 1

18.07.2018, 09:10

Mihasara,

dantes 1

22.07.2018, 09:25

foarte buna!

RODIMUR 1

22.07.2018, 09:59

Îți mulțumesc frumos, Dante! Într-adevăr este foarte bună...

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Supa cu zdrente