Smoothie de kiwi, banane si capsuni

de vasimur in Love Smoothies, 17 Mai 2018 | 4020 vizualizari

 

Posibilitățile sunt nelimitate atunci când vine vorba de a face un smoothie. Fiind sezonul căpșunilor, am încercat diverse combinații și nu am găsit nici una care să nu-mi placă.
Trebuie însă să-l serviți imediat după ce l-ați făcut! Eventual puteți să țineți fructele 1-2 ore la frigider sau cel mult 1/2 oră în congelator, înainte de a-l pregăti, dacă vreți să vă și răcorească, nu doar să vă vitaminizeze și să vă dea și multă energie. Este o băutură ideală, în orice moment al zilei!
Eu mi-am dorit o băutură rece și vitaminizantă, un smoothie gustos, în 3 culori, cu 3 arome: de kiwi, banane și căpșuni !
Ce beneficii aduce organismului această combinație de fructe?
* Bananele combat retenția apei în organism, protejează sănătatea oaselor, scad tensiunea arterială, reglează tranzitul intestinal și luptă împotriva cancerului. Sunt bogate în vitamine din complexul B, vitamina A, C, magneziu și potasiu.
* Căpșunile sunt bogate în vitamina C, potasiu, magneziu, acid folic și vitamina K. Nutrienții din căpșuni ajută la reducerea inflamațiilor, mențin sănătatea ochilor, oferă protecție cardio-vasculară, au proprietăți anti-cancerigene și întăresc oasele.
* Kiwi conține din belșug vitaminele A, C și E, luteină, minerale și fibre, magneziu, fier, calciu, acid folic și crom, toate cu proprietăți benefice pentru sănătate. Trebuie mâncat cu tot cu semințe deoarece toți nutrienții (proteine, vitamine, minerale) sunt în semințe. Datorită nutrienților pe care îi conține este un puternic antioxidant natural.

 

INGREDIENTE

  • 2-3 bucăți de kiwi
  • 1-2 banane
  • 200-250 g de căpșuni
  • apă (opțional)
  • miere de albine (opțional)
Portii: 2
Timp de preparare: sub 30 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Smoothie de kiwi, banane si capsuni:

Decojim bananele și kiwi și le tăiem bucățele, nu prea mari. Îndepărtăm cotoarele capșunilor și le tăiem tot bucățele mai mici. Fructele astfel pregătite, le punem în congelator, cca 10-15 minute, dacă nu cumva sunt deja reci, din frigider. Nu am vrut ca să înghețe fructele pentru ca să nu-și schimbe culoarea!

Deoarece am dorit să obțin un smoothie tricolor, am mixat pe rând fructele.

Primul strat este de kivi. Stratul de banane l-am turnat cu grijă peste kivi ca să nu se întrepătrundă. Ultimul strat este cel de căpșuni. Dacă doriți, puteți să adăugați și puțină apă, ca să diluați amestecul. Eu nu pun deoarece îmi place așa cum este, gros și cremos ca o "înghețată". Dacă îl vreți mai dulce, puteți adăuga miere de albine atunci când mixați fructele, însă niciodată zahăr (ca să nu stricați bunătate de sănătate la pahar!).

Este foarte bun și sănătos acest smoothie, o adevărată "înghețată energizantă" la pahar! Vă recomand să-l beți cât încă este rece! Înante să-l beți, amestecați conținutul, cu o linguriță cu coada lungă. Este sănătate curată!

TIPS-URI

1

Puteți îndulci smoothie, cu o linguriță de miere care aduce un plus de energie organismului, ajutând la fixarea calciului în oase și la întărirea sistemului imunitar, însă niciodată cu zahăr!

2

Puteți folosi o cană cu lapte dulce, în amestec cu smoothie și veți obține un Milkshake foarte gustos!

3

Puteți folosi și lapte de soia, de migdale sau lapte de cocos, după preferință.

4

Puteți să mixați fructele împreună, dacă nu doriți să faceți un smoothie tricolor, iar pentru un milkshake reușit, adăugați la sfârșit și laptele!

5

Puteți să adăugați iaurt sau smântână la smoothie și va fi mult mai gustos!

6

Puteți să adăugați cuburi de gheață, dacă doriți ca băutura să fie mai rece!

7

Puteți folosi și fructe congelate, dacă nu aveți proaspete. În acest caz nu mai aveți nevoie de gheață!

Daca ti-a placut reteta noastra "Smoothie de kiwi, banane si capsuni" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

Pâine cu rozmarin și fulgi de sare - Rețeta festivă pentru sărbători

pe 18.12 la 09:53

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Smoothie cu fructe de padure, banane si iaurt