Salata picanta de rosii cherry, cu garnitura de cartofi

de RODIMUR in Mancaruri de legume, 7 Sep 2020 | 3027 vizualizari

 

Am văzut odată pe net o rețetă de salată de roșii cherry și mi-a plăcut nu numai pentru că ingredientul principal erau roșiile cherry, care-mi plac, pentru că au un gust special și sunt atât de micuțe și drăguțe, ci și pentru că era picantă și se făcea foarte ușor, din câteva ingrediente. Bucătăria modernă se axează pe preparate făcute rapid din ingrediente sănătoase și tratate termic cât mai puțin. Singura problemă a fost să aleg garnitura, pentru că mi se părea că la o salată picantă, se potrivea aproape orice. Până la urmă am ales cartofii, preparați aproape natur, căci după ce i-am fiert, i-am dat puțin prin ulei, cât să primească un gust ușor onctuos, fără a se umple de grăsime și fără a se prăji tare. A fost tare bun, așa că și soțul a mâncat cu poftă, deși până acum a refuzat busuiocul din preparate.

 

INGREDIENTE

  • Pentru salată:
  • 20 roșii cherry
  • 3-4 căței de usturoi
  • frunze proaspete de busuioc
  • sare
  • piper
  • oregano
  • 1-2 linguri de ulei de măsline
  • Pentru garnitură:
  • 4 cartofi roz
  • 3-4 linguri de ulei de floarea soarelui
  • 1/2 legătură de frunze de pătrunjel
Portii: 2
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Salata picanta de rosii cherry, cu garnitura de cartofi:

Cartofii se spală și se fierb ”în coajă”.

Cât timp fierb cartofii, se spală roșiile cherry, se șterg și se înjumătățesc.

Se taie frunzele de busuioc și separat cele de pătrunjel, după ce au fost spălate sub jet slab de apă.

Se curăță cățeii de usturoi, se spală, se șterg și se dau prin răzătoarea fină, sau se pisează ușor.

Când cartofii sunt fierți, se scot din apa fierbinte, se lasă să se răcorească, după care se decojesc și se taie rondele, groase de cel puțin 1 cm.

Se prăjesc ușor rondelele de cartofi în puțin ulei, pe ambele fețe, numai cât să primească un gust onctuos și să-și schimbe culoarea.

Pentru salată, se presară usturoiul răzuit (pisat) și busuiocul tăiat peste roșiile cherry înjumătățite, după care se condimentează cu: sare, piper și oregano. La urmă se toarnă uleiul de măsline și se amestecă ușor ingredientele.

Salata se lasă cel puțin 15 minute ca să se pătrundă de condimentele adăugate, după care poate fi servită, cu rondele de cartofi preparate anterior și presărate cu pătrunjel tocat.

TIPS-URI

1

Alegeți cartofi roz, care nu se sfărâmă ușor și nu-i fierbeți mai mult decât este cazul.

2

Tăiați rondele de cartofi cu grosimea de cel puțin 1 cm, ca să-i puteți întoarce ușor cu paleta în tigaie și să nu se rupă.

3

Nu prăjiți tare cartofii, ca să nu se ardă, ci doar să capete o culoare frumoasă și să devină ușor onctuoși.

4

Pentru că salata este picantă, nu este necesar să condimentați și cartofii.

5

Această salată poate fi servită și cu: piure de cartofi, cartofi natur, cartofi prăjiți, pilaf...

6

Lăsați salata, odată preparată cel puțin 15 minute pentru a se pătrunde de condimentele adăugate.

Daca ti-a placut reteta noastra "Salata picanta de rosii cherry, cu garnitura de cartofi" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Omletă țărănească - Rețeta savuroasă și rapidă

ieri la 10:09

Prăjitură cu gutui - Rețeta gustoasă cu parfum de toamnă

pe 02.10 la 15:05

Tartă cu brânză de capră și șalotă - Rețeta savuroasă și rapidă

pe 02.10 la 11:00

Plăcinte cu nuci pecan și sirop de arțar – dulci, crocante și aromate

pe 30.09 la 11:00

Tartă cu brânză, smochine și prune - Rețeta rapidă și delicioasă

pe 28.09 la 10:47

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

150 puncte

MotanLaOale

28 puncte

alex2405

4 puncte

VI

VI 1

3 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Baclava cu nucă și înghețată Carte d'Or - Desertul delicios care te cucerește
De zeci de ani, Carte d’Or transformă înghețata într-un ritual de răsfăț premium, inspirat din eleganța deserturilor franțuzești și din plăcerea micilor momente...
Vezi toate rețetele Carte d’Or
Baclava cu nucă și înghețată Carte d'Or - Desertul delicios care te cucerește