Salata de post, din cuscus cu rodie

de RODIMUR in Salate, 6 Mar 2018 | 3473 vizualizari

 

Cușcușul (în această grafie, promovată de dicționarele românești, deși îl găsim în rețete și sub alte forme) este o mâncare ce a pătruns mai greu la noi și care nu are chiar foarte mulți adepți. Pentru mine, este o mâncare preferată de când am mâncat prima dată la Paris, în 1992, un cușcuș cu un cârnat extrem de condimentat, alături. De atunci, am aproape tot timpul cușcuș în casă și când găsesc rețete care-l includ, ca ingredient, nu ezit să le fac, dacă mi se pare că la final va fi un preparat pe placul meu.
Anul trecut, tot în post, am găsit o rețetă care mi-a plăcut pe petitchef.ro dar pe care nu am putut s-o experimentez atunci. Așa că acum, înainte de a mă sătura de clasicele preparate de post, am decis să caut acea rețetă, ca s-o prepar. Evident, am modificat-o potrivit gusturilor mele, pentru că gătind de atâția ani cușcuș, știu deja cum se comportă la preparare.
Mai precis, am suplimentat cantitatea de apă în care trebuie să se umfle cușcușul (cea din rețetă mi se pare absolut insuficientă) am redus la jumătate uleiul de măsline (al cărui gust amar nu-mi prea place) am redus la jumătate și cantitatea de zeamă de lămâie, pentru ca mâncarea să nu fie prea acră și am introdus uleiul de floarea soarelui, pentru că n-am vrut ca preparatul să fie uscat, ci onctuos.
În cele din urmă (dar foarte repede) a rezultat o mâncare exotică, foarte bună, de care sunt foarte mulțumită.

 

INGREDIENTE

  • 200 grame de cușcuș
  • 300 (sau chiar 350) ml de apă fierbinte
  • semințele de la 1/2 rodie
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
  • 1 linguriță de ulei de măsline
  • 2-3 linguri de ulei de floarea soarelui
  • zeama de la 1/2 lămâie
  • sare
  • piper
Portii: 2
Timp de preparare: sub 30 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Salata de post, din cuscus cu rodie:

Cușcușul se pune în bolul în care va fi preparat și se adaugă apa fierbinte (și fiartă în prealabil). Se acoperă bolul cu un capac și se lasă timp de 5 minute, ca să se umfle cușcușul.

Între timp se pregătesc celelalte ingrediente. Se alege pătrunjelul, se spală, se zvântă și se taie mărunt.

După ce au trecut cele 5 minute în care cușcușul s-a umflat, se amestecă bine și se lasă să se răcească.

Se face un dressing din zeama de la 1/2 lâmâie, uleiul de măsline, uleiul de floarea soarelui, sare și piper și se amestecă bine, până ce se omogenizează.

Se desface rodia cu atenție, ca să nu se spargă semințele.

Când cușcușul s-a mai răcit se adaugă dressing-ul de lămâie, frunzele de pătrunjel și semințele de rodie. Se amestecă ușor, ca să nu se spargă semințele de rodie, se dă vasul la frigider pentru 10 minute, după care se poate servi, ca fel principal.

 

TIPS-URI

1

Pentru ca cușcușul să se umfle, este nevoie, de regulă, de dublul cantității lui, în apă. În acest preparat, ca să nu fie apos, adăugați 300-350 de ml de apă fierbinte. (În rețeta originală erau doar 200 ml, ceea ce este mult prea puțin))

2

Deși am redus la jumătate cantitatea de zeamă de lămâie, preparatul are un gust acrișor, atât cât trebuie, ca să nu acopere celelalte arome.

3

Amestecați bine cușcușul, după ce s-a umflat (boabele s-ar putea să fie lipite, ceea ce nu este bine).

4

Desfaceți cu grijă rodia, ca să nu se spargă semințele și să pierdeți zeama lor, care este foarte bună. (Există clip-uri pe internet unde se arată cum se desface, foarte ușor, o rodie)

5

După ce adăugați toate ingredientele, amestecați cu grijă, ca să nu spargeți semințele de rodie.

Daca ti-a placut reteta noastra "Salata de post, din cuscus cu rodie" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (16)

kytz 1

07.03.2018, 06:34

Nu prea mă împac cu semințele de rodie , dar arată super salata ta!

RODIMUR 1

07.03.2018, 09:21

Kytz, de data aceasta, semințele de rodie au avut sâmburei ușor crănțăibili și erau tare bune. Mulțumesc frumos! Chiar am mâncat cu mare plăcere salata asta...

Lau 1

07.03.2018, 10:49

place

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Cartofi evantai  – Rețeta perfectă pentru o garnitură delicioasă și aspectuoasă

ieri la 10:46

Gem de gutui cu pere de toamna - Reteta pentru deliciu aromat de sezon

pe 26.11 la 15:27

Sărățele cu telemea - Rețeta perfectă pentru o gustare crocantă și delicioasă

pe 26.11 la 09:33

Plăcinte rapide cu mere - Desert delicios și aromat

pe 25.11 la 10:37

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Salata italiana