Salata de cartofi, cu piept de pui, maioneza si rodie

de RODIMUR in Salate, 22 Ian 2020 | 7738 vizualizari

 

Cum mi-au rămas câteva rodii, m-am gândit să mai prepar câteva salate, ca să profit de gustul lor deosebit și atât de bun. Iar prima salată făcută, din cele deja programate este aceasta: cu semințe de rodie, piept de pui, cartofi și maioneză legată, ușor onctuoasă și acrișoară, care înlocuiește perfect orice dressing.
Destul de repede, am făcut această salată ușoară, aspectuoasă, consistentă și sățioasă.

 

INGREDIENTE

  • 5-6 cartofi roz, medii
  • 1 piept mic de pui, fiert
  • semințele de la 1/2 rodie
  • maioneză din 2 gălbenușuri
  • sare
  • piper
  • oregano
  • câteva frunze de busuioc, pentru decor
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Salata de cartofi, cu piept de pui, maioneza si rodie:

Se face o maioneză bine legată și acrișoară, din două gălbenușuri. Se adaugă o cantitate dublă de muștar clasic, față de obicei și o linguriță de zeamă de lămâie.

Cartofii se spală, se fierb, iar când sunt gata, după ce se răcoresc, se decojesc și se taie rondele, groase de 8-10 mm.

Se spală pieptul de pui, se fasonează și se fierbe. Când este gata, se scoate din apa în care a fiert, se scurge bine și se taie cubulețe.

Se curăță rodia și se scot cu grijă semințele, ca să nu se spargă.

În platou se pune un strat de rondele de cartofi, se condimentează cu: sare, piper și oregano. Se ung rondelele de cartofi cu un start subțire de maioneză și se distribuie deasupra o jumătate din cantitatea de piept de pui.

Se pune al doilea strat de rondele de cartofi, se condimentează, se unge cu maioneză, se adaugă restul de carne de piept de pui și apoi se decorează salata cu maioneză, semințe de rodie și frunze de busuioc.

Se poate servi după ce stă 10-15 minute la frigider.

TIPS-URI

1

Folosiți cartofi roz, care nu se sfărâmă la fiert.

2

Nu mărunțiți tare carnea de pui, ci tăiați-o sub formă de cubulețe.

3

Pentru ca maioneza să fie acrișoară, adăugați o cantitate dublă de muștar clasic, față de obicei și o linguriță de zeamă de lămâie.

4

Scoateți cu grijă semințele de rodie, ca să nu se spargă.

Daca ti-a placut reteta noastra "Salata de cartofi, cu piept de pui, maioneza si rodie" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcinte cu mozzarella, kefir și mărar - Rapide și delicioase

ieri la 11:30

Snitel pane din piept de pui, in pesmet – crocant, gustos si satios

de vasimur 4

ieri la 10:39

Piept de pui la cuptor cu sos de smântână și usturoi - Rețeta delicioasă și rapidă

pe 19.01 la 11:22

Prajitura cu nuca, mere si crema de vanilie - Reteta delicioasa

de Rocsi 9

pe 18.01 la 19:57

TOP
utilizatori

Rocsi

1430 puncte

UrsanMihaela

203 puncte

mihaelar63

122 puncte

Valclaudia

110 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]