Pui cu legume şi un capac de pâine

de alice_ciobanu in Pui, 14 Iun 2011 | 3772 vizualizari

 

Am văzut mai demult această reţetă la Laura A. mai apoi la Miha şi mi-a plăcut foarte mult. Acum a venit rândul meu să încerc reţeta, uşor adaptată la ceea ce aveam prin casă...şi am observat că e o mâncare în care poţi pune liniştit lângă pui tot felul de legume..aşa că fiecare e liber să pună sub capac tot ce are la îndemână.

 

INGREDIENTE

  • pentru capac: (ce fain sună !)
  •  150 ml apă
  • un praf de sare,
  • 1 linguriţă zahăr
  • o bucăţică de drojdie (cât o nucă)
  • 2-3 linguri ulei
  • 300 gr făină
  • pentru tocăniţă/mâncărică:
  •  3 pulpe pui
  •  2 roşii
  •  1 ceapă mare
  •  2 bucheţele (mai mărişoare) de brocoli
  •  1 morcov mare
  •  2 linguri bulion
  •  3 căţei de usturoi
  •  2 boabe coriandru
  •  3 boabe enibahar
  •  1 frunză dafin,
  •  5 boabe piper negru
Portii: -
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Pui cu legume şi un capac de pâine:

Din drojdie frecată cu zahăr adăugată puţină apă şi un strop de făină se face o maia care se lasă la cald vreo 10 minute. Apoi se adauga restul de apă, făina şi se face un aluant care la final se frământă cu cele 3 linguri de ulei. Se frământă bine sşi se lasă aluatul la loc călduţ vreo 30 minute.

În timpul ăsta...

Pulpele de pui se pun la fiert cu boabele şi frunza de dafin cam vreo 20 minute, maxim. Separat se taie ceapa şi se căleşte. Se adaugă morcovul ras pe răzătoarea mică (dar merge şi pe cea cu ochiuri mai mari) şi roşiile tăiate cubuleţe. Se amestecă puţin şi se dă un clocot-două. Se adaugă o ceşcuţă de apă, bulionul, usturoiul tăiat, şi bucheţelele de brocoli. Se lasă la fiert, la foc potrivit, cât să scadă niţel şi să se formeze un soi de sos. Se adaugă carnea şi se mai lasă câteva minute pe foc. Se pune apoi într-o craţită, sau vas termorezistent. Deasupra puneţi capacul de aluat uns cu un gălbenuş de ou şi lăsaţi la cuptor până se rumeneşte frumos.

Pot spune, pe drept cuvânt, că este cea mai bună tocăniţă, mâncărică (cum vreţi să-i spuneţi) de pui pe care am mâncat-o vreodată. Încercaţi!

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Pui cu legume şi un capac de pâine" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Cordon bleu cu dovlecei la cuptor

de Rocsi 9

ieri la 20:27

Tartă cu frișcă și fructe - Deliciul pufos și cremos care te cucerește

pe 02.05 la 10:06

Chec cu cacao și ciocolată albă - Desert rapid și delicios

pe 02.05 la 09:29

Tartă cu cartofi - Cea mai simplă și savuroasă rețetă

pe 02.05 la 09:26

Sendvișuri reinterpretate la cuptor - Super gustoase și ușor de făcut

pe 01.05 la 08:32

TOP
utilizatori

oanapl

2000 puncte

Valclaudia

107 puncte

vasimur

81 puncte

RODIMUR

56 puncte

MotanLaOale

49 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Saramura de pui