Pachețele de primăvară cu legume

de elucubratiiculinare in Aperitive / Garnituri, 12 Feb 2013 | 7094 vizualizari

 

Nu se poate revelion chinezesc fără pachețele de primăvară.
Așa că nu mai stau pe gânduri și caut rețete pe net.
Rețete găsești la greu, câte vrei, în foarte multe variante.
Însă cu găsitul anumitor ingrediente a fost mai greu.
Poate că dacă aș fi avut mai multe zile, aș fi găsit toate ingredientele.
De exemplu mi-a fost imposibil să găsesc:
-foile de orez - așa că le înlocuim cu succes cu foile de plăcintă,
-ciupercile chinezești - așa că le-am scos de tot :(
Prepararea a fost floare la ureche..., rezultatul mi-a plăcut la nebunie, puteai să spui că le-am comandat de la restaurant :)

 

INGREDIENTE

  • 400 g foi de plăcintă,
  • 2 linguri ulei de arahide sau măsline,
  • 4 fire ceapă verde,
  • 50 g bambus,
  • 150 g muguri de fasole,
  • 2 morcovi mari,
  • 1/4 varză albă,
  • 1 ou,
  • sos de soia,
  • ulei pentru prăjit.
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Pachețele de primăvară cu legume:

Foile de plăcintă se lasă la dezghețat peste noapte în frigider. Ne apucăm de pregătirea legumelor.
Morcovul se curăță, se spală și se taie bețișoare foarte fin - eu am folosit răzătoarea borner. Ceapa se toacă cât mai fin - eu am folosit tot răzătoarea borner. Mugurii de fasole se pun într-o strecurătoare la scurs. Bambusul se taie fâșii. Ceapa verde se spală bine, se taie în bucăți de 5-6 cm , apoi pe lung în două sau patru dacă sunt mai late. Într-un wok, incingem uleiul de preferat de arahide (eu bineînțeles că nu am avut l-a îndemână, așa că am folosit ulei de măsline). Călim ceapa verde, după 1 minut adăugăm morcovul, după alt minut varza și tot așa până la consumarea tuturor ingredientelor. Stropim totul cu 2 linguri sos de soia și oprim focul. Se lasă la răcit. Într-un pachet de foi de plăcintă găsim 14 foi de aprox 32x35 cm. Dacă am fi folosit foi de orez, am fi avut nevoie de 16 foi cu dimensiunile de 16x16cm. Așa că trebuie să tăiem foile de plăcintă în bucăți de 16cm pe 16 cm. Fâșiile rămase le vom arunca. Vom obține 14 foi x4 = 56, cam multe pentru compoziția noastră, așa că am decis să pun câte 2. Deci calculând, vom ajunge să putem face 28 pachețele. Se bate bine oul într-un castronel și procedăm ca în imagini.
Pe un blat de bucătărie așezăm cele 2 foițe de plăcintă suprapuse. Ungem marginile cu o pensulă cu ou bătut. Într-un colț punem o lingură cu vârf de legume călite. Rulăm - nu foarte strâns că avem mari șanse să rupem aluatul, până la jumătate. Aducem lateralele spre mijloc, apoi rulăm până la capăt. Încercăm să nu depășim cu pensula aluatul și să nu le punem unele peste altele după asamblare să nu se lipească una de alta. Într-o crăticioară cu diametrul mai mic încingem ulei (pachețelele vor trebui scufundate în ulei - deci uleiul trebuie să fie de minim 4 cm înălțime) - dacă folosim o tigaie largă vom fi nevoiți să punem mult mai mult ulei. Se prăjesc pe rând pachețelele pe ambele părți la foc potrivit. Se scot pe un prosop de hârtie să se absoarbă uleiul în exces. Servim imediat cu sos iute.
Poftă bună! PS: Varza se poate înlocui cu tăiței de orez, foile de orez le înlocuim cu foi de plăcintă și putem fi inventivi cu legumele folosite. Dar dacă înlocuim prea multe, nu vor mai fi pachețele chinezești, nu?

Daca ti-a placut reteta noastra "Pachețele de primăvară cu legume" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (22)

Lavinia 1

13.02.2013, 11:02

babi5 1

06.06.2013, 20:57

xana 1

07.07.2013, 19:41

Ce bunut!! As manca in fiecare zi!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Clătite Dubai - Răsfățul delicios cu savoare orientală

pe 13.11 la 09:37

Chifteluțe marinate - Rețeta bună ca la mama acasă

pe 12.11 la 10:23

Mancare de fasole cu afumatura - Reteta traditionala gustoasa

de laura_n 7

pe 11.11 la 18:32

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1266 puncte

vasimur

1181 puncte

oanapl

1000 puncte

mirela0911

1000 puncte

Panacris

227 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Omleta cu ceapa verde si miez de lapte