Sunt tare mandru de cum mi-a reusit aceasta reteta de friptura, pe care am preparat-o impreuna cu baietii mei, in timp ce Meri se ocupa de muraturi.
Dar, dupa cum va dati seama, totul s-a petrecut sub indrumarea expertului casei in ale gatitului. :)
Crestam carnea din loc in loc, o masam cu putin ulei, o condimentam cu cate un praf din condimentele enumerate si o lasam la rece, acoperita cu o folie alimentara, 45-50 de minute, cel putin.
Dupa acest interval, punem ulei la incins, cat sa se acopere fundul unei tigai incapatoare si prajim carnea pe ambele parti, la foc intens, pana prinde o usoara crusta.
Transferam apoi carnea intr-o tava de aragaz, o impanam cu usturoiul curatat si feliat, adaugam ulei, cat sa acoperim baza tavii si dam tava la cuptor, la 150 de grade, pentru o ora si jumatate.
Din cand in cand, intoarcem carnea de pe o parte pe cealalta si o stropim cu vin rosu, pentru a se fragezi.
Cand friptura este frumos rumenita si bine patrunsa, o ungem usor cu putin ketchup si o mai lasam in cuptor acoperita, pentru a nu se usca ketchupul pe ea si a o imbraca frumos.
Servim friptura cu garnitura preferata, alaturi de muraturi, salata sau un sos de usturoi.