Desert tort unicorn cu capsuni, mure si bezea elvetiana

de oanapl in Prajituri, 9 Mai 2022 | 3670 vizualizari

 

În luna aprilie a fost ziua de naștere a mezinei noastre, care și-a dorit foarte mult un tort cu căpșuni și mure. M-am conformat și i-am pregătit acest tort delicios. Cremele au fost acrișoare, perfecte pentru gustul nostru, dar crema pe bază de unt (cu care am ornat tortul) a fost puțin prea dulce (pentru gustul meu).
E prima dată când am încercat o cremă cu unt și bezea elvețiană. În primă fază bezeaua s-a bătut perfect, dar când am adăugat untul s-a înmuiat crema și a căpătat un aspect tăiat. Nu vă panicați (așa cum am făcut eu). Se repară foarte ușor. Puneți bolul la rece pentru 15 minute și apoi o mixați până când devine fermă.

 

INGREDIENTE

  • pentru blat umed:
  • 3 ouă
  • 110 ml ulei
  • 180 g zahăr măcinat
  • 110 ml lapte
  • 200 g chefir
  • 260 g faină
  • 7,5 g praf de copt
  • 4,5 g bicarbonat de sodiu
  • esență de vanilie
  • un praf de sare
  • pentru crema de mure:
  • 400g mure
  • 80g zahăr
  • 150g mascarpone
  • 10g gelatină + 50ml apă
  • 250ml smântână pentru frișcă (36% grăsime)
  • pentru crema de căpșuni:
  • 500g căpșuni
  • 120g zahăr
  • 350g mascarpone
  • 15g gelatină + 50ml apă
  • 450ml smântână pentru frișcă (36% grăsime)
  • pentru buttercream cu bezea elvețiană:
  • 200g albuș de ou (de la 6 ouă mici)
  • 300g zahăr
  • sare
  • esență de vanilie
  • 300g unt
  • colorant gel
  • bezele
  • bomboane colorate
  • ornamente din pastă de zahăr (corn, urechi și sprâncene) pentru unicorn
Portii: 20
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert tort unicorn cu capsuni, mure si bezea elvetiana:

Pentru blat, se amestecă cu telul ouăle cu zahărul măcinat până când se omogenizează compoziția. Se adaugă lichidele ( aici e inclusă și esența de vanilie) și un praf de sare. La final se adaugă făina amestecată cu agenții de creștere. Se amestecă totul cu telul până când se omogenizează compoziția.
Se preîncălzește cuptorul la 170 grade C. Se toarnă compoziția în tava de copt cu dimensiunea de 26 cm, tapetată pe fund cu hârtie de copt, iar pereții unși cu unt.
Se coace blatul pentru 40 -45 minute, sau până când trece testul scobitorii. Se lasă în formă la temperatura camerei, pentru 5 minute, apoi se scoate pe un grătar. După ce s-a răcit se poate felia, în 2 părți pe orizontală.

Pentru început se pregătește piureul de fructe. Se pune murea congelată pe foc și se fierbe 5-7 minute, apoi se pasează cu mixerul vertical și se trece printr-o strecurătoare pentru a îndepărta sâmburii. Se lasă să se răcorească sosul de mure.

Se hidratează gelatina granule în 50ml de apă rece, apoi se topește pe baie de aburi.
Se folosesc doar 150g sos de mure, peste care se adaugă gelatina topită și se omogenizează.
Se adaugă crema mascarpone și se amestecă cu un tel pentru a omogeniza. Se
mixează smântâna pentru frișcă cu zahărul măcinat și apoi se adaugă peste crema de mure și se omogenizează cu o spatulă. Se toarnă crema în interiorul unui inel reglabil de 20cm (tapetat cu folie de acetat) și se nivelează, apoi se dă la rece pentru 2-3 ore până când se întărește, apoi se îndepărtează inelul reglabil de tort și folia de acetat. Dacă nu ați folosit folie de acetat se trece un cuțit prin apă fierbinte și apoi se trece pe marginea cremei înainte de a desprinde inelul reglabil.

 

Se pasează căpșunile cu blenderul vertical și se pun la fiert cu zahărul pentru 5-10 minute. Se lasă să se răcorească sosul de căpșuni. Se hidratează gelatina granule în 50ml de apă rece, apoi se topește pe baie de aburi și se adaugă peste sosul de căpșuni și se omogenizează.

Se adaugă crema mascarpone peste sosul de căpșuni și se amestecă cu un tel pentru a omogeniza. Se mixează smântâna pentru frișcă lejer și apoi se adaugă peste crema de căpșuni și se omogenizează cu o spatulă. 

Se montează un inel reglabil pe marginea blatului (26cm) și se toarnă crema pe marginea în cremei de mure și deasupra acesteia și se nivelează, apoi se dă la rece pentru minim 3-4 ore până când se întărește.

 

Pentru ornat se pregătește crema cu bezea elvețiană și unt. Se amestecă albușul cu zahărul cu ajutorul unui tel, apoi se pune bolul pe baie de abur și se amestecă până când se topește zahărul și temperatura ajunge la 70-72 de grade C. 

Se dă deoparte și se mixează pe viteză mică și se crește treptat viteza. După ce albușul se bate spumă se taie untul cubulețe și se adaugă treptat câte un cubuleț și se mixează până când se încorporează perfect. Untul trebuie să fie la temperatura camerei.

Se îmbracă tortul cu jumătate din cremă, iar restul cremei se împarte în cantități egale și se transferă în boluri apoi se colorează cu colorant gel. Se transferă cremele în poșuri și se ornează tortul după imaginație.

Eu am folosit și ornamente din pastă de zahăr (corn, urechi și sprâncene) pentru unicorn și am ornat și cu câteva bezele și bomboane colorate.

TIPS-URI

1

Dacă albușul e prea cald și untul se înmoaie și vi se pare că s-a tăiat crema, se pune bolul în frigider pentru 15 minute și apoi se mixează până când capătă o consistență fermă.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tort unicorn cu capsuni, mure si bezea elvetiana" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

Pâine cu rozmarin și fulgi de sare - Rețeta festivă pentru sărbători

pe 18.12 la 09:53

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Paradis Tropical cu ananas Dr.Oetker