Desert tort de morcovi

de AlexTeacher in Torturi, 3 Apr 2018 | 13081 vizualizari

 

Perfect pentru masa de Paste! Aromat si usor de facut!

 

INGREDIENTE

Blat

  • 260 g de faina de calitate
  • 100 g de miez de nuca
  • 350 g de morcovi
  • 1 lingurita de bicarbonat de sodiu
  • 1 lingurita si ½ de praf de copt
  • 1 lingurita si ½ de scortisoara
  • 300 g de zahar
  • 4 oua
  • 240 ml de ulei de floarea soarelui
  • 1 lingura de extract de vanilie
  • 1 lingurita de ghimbir proaspat ras
  • 40 ml de fresh de lamaie
  • un praf de sare
  • extra unt si faina pentru tapetat 2 tavi de tort cu diametrul de 28

Crema de branza:

  • 200 g de unt nesarat la temperatura camerei
  • 400 g de crema de branza tot la temperatura camerei
  • 230 g de zahar pudra
  • 2 lingurite de esenta de vanilie
  • 1 lingurita de coaja rasa de lamaie

Sirop:

  • 250 ml de apa
  • 150 g de zahar
  • 25 ml de esenta de vanilie
  • 4 linguri de fresh de lamaie
  • 4 linguri de fresh de portocala
Portii: 10
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert tort de morcovi:

Incepe cu siropul, pentru a-i oferi ragaz sa se raceasca. Pune apa intr-o craticioara pe foc si adauga si zaharul. Amesteca bine pentru a se dizolva. Adauga in continuare esenta de vanilie, fresh-ul de lamaie si fresh-ul de portocala. Lasa totul sa fiarba, pana scade si se transforma intr-un sirop. Lasa-l sa se raceasca de tot.

Blat: Pune miezul de nuca la prajit, intr-o tigaie. Adauga-l apoi intr-un robot si toaca-l. Da morcovii pe razatoarea mica.

Intr-un bol incapator amesteca faina, bicarbonatul de sodiu, praful de copt, praful de sare si scortisoara. Cu ajutorul unui mixer, bate ouale pana isi dubleaza volumul – cam 1 minut. Adauga treptat zaharul si continua sa bati. Incorporeaza si uleiul, fresh-ul de lamaie si esenta de vanilie. Pune si compozitia solida peste, mixand in continuu pentru a evita formarea cocoloaselor. Adauga morcovii si nucile si mai amesteca putin. Tapeteaza 2 tavi de cuptor cu diametrul de 28 cm, folosind unt si faina.

Imparte compozitia in 2 parti egale, pune-le in tavi si introdu-le in cuptorul incins in prealabil la 180 de grade, pentru 25-30 minute. Fa testul cu scobitoarea, iar daca aceasta este curata, inseamna ca s-au copt perfect. Scoate-le pe un suport sau pe un tocator sa se raceasca.

Crema: Bate untul intr-un bol, folosind un mixer. Untul trebuie sa fie obligatoriu la temperatura camerei. Da-l deoparte si repeta procesul si cu crema de branza. Incorporeaza-le pe-amandoua, amestecand constant tot cu mixerul. Cerne zaharul pudra, si adauga-l peste impreuna cu esenta de vanilie si coaja de portocala.

Cand blaturile s-au racit, taie varfurile cu un cutit cat sa le aduci la acelasi nivel. Zdrobeste varfurile si da-le deoparte pentru ca le vei folosi la decor. Stropeste blaturile din loc in loc cu siropul rece. Nu pune foarte mult deodata pentru ca altfel va deveni prea insiropat si se va zdrobi. Cand blaturile au absorbit siropul, pune o parte din cantitatea de crema deasupra si intinde-o bine. Asaza cel de-al doilea blat si pune si pe-acesta restul de crema incat sa-l acoperi. Pune deasupra, pe margini bucatile de blat zdrobit. Si-acum decorul de care iti povesteam mai devreme. Lasa tortul la frigider cca 3-4 ore inainte de a-l servi.

Daca doresti un tort mai inalt, repeta inca o data toti acesti pasi. Este un tort extrem de aromat si foarte usor de pregatit. 

TIPS-URI

1

Decorul este strict optional, asa ca ai mana libera sa alegi ce vrei. De la fructe proaspete sau modele din martipan sau fondant, pana la ciocolata sau orice altceva-ti vine in minte. Eu voi folosi ciocolata alba in care voi amesteca putin sofran, si niste kumquats care mi-au facut pur si simplu cu ochiul in supermarket. Daca nu gasesti, le poti inlocui lejer cu portocale.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tort de morcovi" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

Pâine cu rozmarin și fulgi de sare - Rețeta festivă pentru sărbători

pe 18.12 la 09:53

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Tort Diplomat cu capsuni si piersici