Desert prajitura Snickers

de Merisor in Prajituri, 15 Mar 2014 | 57073 vizualizari

 

Este pentru prima data cand fac aceasta prajitura si pot spune ca va fi una dintre favoritele casei, asa mult le-a placut celor trei baieti ai mei, ca nici n-au avut rabdare s-o lase la rece suficient. M-am inspirat pentru aceasta reteta de la Ela68, dar a mea nu a iesit asa inalta si frumoasa ca a ei, insa gustul este divin!!!

 

INGREDIENTE

  • Blat:
  • 8 albusuri
  • 1 varf lingurita sare
  • zeama de la 1/2 lamaie
  • 9 linguri zahar
  • 250 gr nuca macinata
  • 4 linguri faina
  • Glazura alba:
  • 200 gr ciocolata alba
  • 2 linguri ulei
  • Caramel:
  • 10 linguri zahar
  • 8 galbenusuri
  • 300 gr unt (65%)
  • 200 gr alune cu miere
  • 1 varf lingurita sare
  • Glazura neagra:
  • 200 gr ciocolata amaruie
  • 2 linguri ulei
Portii: 20
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert prajitura Snickers:

Pentru blat, batem albusurile spuma cu putina sare (eu folosesc telul), apoi adaugam treptat zaharul pe care il rasnim sa se topeasca mai rapid, alternand cu zeama de lamaie.

Zeama de lamaie adaugata treptat ajuta la intarirea bezelei, asa am invatat eu de la o vecina, cofetareasa pe vremuri demult apuse.

Adaugam apoi treptat nuca macinata alternand cu faina.

Tapetam tava cu hartie de copt (eu am folosit o tava de 25x36 cm) punem bezeaua si o nivelam cu lama unui cutit, apoi dam tava la cuptorul preincalzit, pentru 30-35 de minute la 180 de grade, dar facem pentru siguranta si testul cu scobitoarea.

Pentru glazura alba, rupem ciocolata in bucatele mici si o punem intr-un vas, picuram si uleiul si topim ciocolata pe baie de aburi ca sa fim mai siguri ca nu se lipeste de peretii vasului.

Intindem ciocolata calda peste blatul putin racit.

Dam tava la rece pentru a se intari ciocolata alba.

Pentru caramel, punem intr-un vas, la foc mic, 8 linguri de zahar si il caramelizam amestecand continuu sa nu se arda.

Adaugam untul si amestecam rapid pentru ca se va intari pe alocuri, dar nu va fi o problema pentru ca pana la urma se va topi, apoi adaugam si galbenusurile amestecate cu putina sare si restul de zahar si lasam vasul pe foc, amestecand continuu, pana cand se va ingrosa crema ca o budinca.

Ridicam vasul de pe foc si adaugam alunele, apoi dam vasul la rece, dar nu il lasam prea mult, doar atat cat sa suporte degetul la incercare.

Turnam caramelul peste glazura alba, apoi dam din nou tava la rece pentru a se intari bine caramelul, cam 10 minute la frigider.

Pentru glazura neagra, punem intr-un vas, pe baie de aburi, ciocolata neagra maruntita si amestecata cu uleiul si o lasam pana se topeste, amestecand din cand in cand.

Ridicam vasul de pe baia de aburi si il dam la rece pentru cateva minute, nu prea mult ca sa nu se intareasca, apoi intindem glazura peste caramel.

Dam din nou tava la rece, apoi putem portiona prajitura.

Eu nu am rezistat si am taiat din colturi care au fost tare bune si neracite!!

 

TIPS-URI

1

Pentru a putea portiona prajitura frumos, deoarece glazurile de ciocolata devin putin casante, lama cutitului trebuie trecuta prin apa fiarta la fiecare taietura in parte.

2

Am constatat ca se portioneaza mai bine prajitura daca nu este lasata sa se raceasca prea rau.

3

Daca nu se intareste bine bezeaua in timpul mixarii, se poate adauga si praf de copt pentru a fi siguri de reusita blatului.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert prajitura Snickers" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (74)

JulyCris 1

26.03.2014, 20:49

Excelenta!!! Am facut-o si eu de ziua mea,mi-a placut la nebunie. Si nu numai mie.CAnd a mai ramas putina,o savuram incet,incet...n-as fi vrut sa se termine.
P.S. E mai aspectuasa a ta decat a mea...

kukibella 1

08.10.2014, 12:12

iry-gabriela 1

07.04.2015, 14:49

Excelentă

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Tarta cu mere, nuca si suc de portocale

de oanapl 7

ieri la 16:24

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

Pâine cu rozmarin și fulgi de sare - Rețeta festivă pentru sărbători

pe 18.12 la 09:53

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Prajitura Cabana