Cus-cus cu pulpa de porc

de RODIMUR in Porc, 29 Oct 2017 | 7267 vizualizari

 

Cus-cusul este o mâncare tipic magrebiană și mediteraneană, care a pătruns mai greu la noi, dar pe care eu o prefer adeseori, pentru că este rapidă și are un gust foarte bun. Adeseori, prepar cus-cusul doar cu unt, ca garnitură la friptură (cea mai bună fiind, evident, aceea de purcel!)


Mai multe despre cus-cus, în articolul pe care l-am postat pe site: https://www.bucataras.ro/articole/cuscusul-in-bucataria-internationala-82935.html

 

INGREDIENTE

  • 500 grame de pulpă de porc
  • 1 ceapă medie
  • 2 căței de usturoi
  • ulei pentru călit carnea
  • 3-4 pahare de apă
  • sare
  • piper
  • 200 grame de cus-cus
  • 100 grame de unt
  • 300 ml apă
  • 1 linguriță rasă de sare
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Cus-cus cu pulpa de porc:

Carnea se spală și se curăță bine de pielițe, vițe și osânză nedorită, după care se taie în cubulețe și se pune la călit într-o cratiță cu ulei, la foc mic, până ce se albește pe toate fețele. 

Se adaugă 3-4 pahare de apă și se lasă la fiert înăbușit. Se spumuiește, când este cazul și se mai adaugă apă, dacă este necesar, pentru ca la sfârșit să rămână puțin sos.

Se curăță ceapa, se taie foarte fin și se pune peste carnea care fierbe, la foc mic, după care se curăță și usturoiul, se mărunțește fin și se adaugă și el în cratiță.

Când carnea este aproape fiartă, se condimentează cu sare și piper, se mai lasă câteva minute să fiarbă, după care se oprește focul de la aragaz. Această friptură nu trebuie să se rumenească și trebuie să mai aibă puțin sos pentru a fi turnat peste cus-cus.

După ce este gata friptura, cus-cusul se toarnă în ploaie într-un vas cu 300 ml de apă clocotită cu sare. Se oprește focul de la aragaz și se acoperă vasul cu cus-cus pentru 4-5 minute.

După 4-5 minute, apa va fi absorbită și se poate adăuga untul, în vasul mare, sau în farfuria fiecăruia. În farfurie se pune cus-cusul și la mijloc carnea de purcel cu sos.

Se servește cald, imediat după prepararea, sau, la nevoie, reîncălzit la microunde.

TIPS-URI

1

Cus-cusul se poate prepara la aburi (așa cum procedează magrebienii), după care se adaugă untul. Eu am urmat parțial indicațiile importatorului.

2

Nu faceți exces de condimente, ca să savurați gustul natural al ingredientelor, gustul dulce și plăcut al cărnii de porc.

3

Cus-cusul nu se armonizează bine cu carnea rumenită tare și uscată. Carnea servită alături de cus-cus trebuie să fie moale și bine pătrunsă.

Daca ti-a placut reteta noastra "Cus-cus cu pulpa de porc" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (24)

RODIMUR 1

30.10.2017, 14:48

Mulțumesc frumos, Xana!

mihaelar63 1

30.10.2017, 17:04

Mi-ai dat o idee

RODIMUR 1

30.10.2017, 18:00

Îmi pare bine, Mihaela! Eu fac mai des, pentru că-mi place și e un preparat rapid...

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

Pâine cu rozmarin și fulgi de sare - Rețeta festivă pentru sărbători

pe 18.12 la 09:53

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Rulada de porc fiarta si afumata