Cruffins

de diaconta in Dulciuri, 27 Oct 2016 | 6993 vizualizari

 

Ei da,cruffins un desert celebru de-acuma, o combinaţie ispititoare de croissant şi muffins. De fapt ,are textura croissantului şi forma de muffins.
Pufoase şi aerate, se desfac în foiţe subţiri precum hârtia. Aluatul este unul simplu,pentru acesta fiind nevoie de foarte puţine ingrediente.
De mare ajutor pentru obţinerea acestor straturi subţiri este folosirea maşinii pentru paste.
Deşi,aluatul are o textură atât de bună că s-ar putea întinde foarte subţire chiar şi fără maşină.
Se pare  că acest desert a fost creat de Kate Reid la Lune Crossanterie în Melbourne Australia,în anul 2013,după care acesta a cunoscut mai multe variante.Popularitatea lor s-a răspândit în toată lumea.
Pe mine m-a cucerit de când l-am văzut prima oară şi abia am aşteptat să-l pregătesc.
Modul de preparare este puţin migălos dar nu e complicat.Pentru că l-am vrut mai puţin caloric,am înlocuit zaharul cu îndulcitor Green Sugar.
Nu este un desert prea dulce dar pentru mine a fost perfect aşa.
In funcţie de preferinţe,se pot umple  cu cremă de vanilie,ciocolată ori cu dulceaţă.
Dintr-o porţie vom obţine 8 bucăţi dar eu sunt sigură că veţi dubla ori repeat reţeta.
 
Eu am greşit puţin când i-am rulat,dar am să vă spun cum să procedaţi corect.

 

INGREDIENTE

  • 300 g faina
  • 50 g unt moale
  • 2 linguri îndulcitor Green Sugar
  • 130 ml apa calduta+ 20 ml daca este necesar
  • 6 g drojdie uscata sau 10 g drojdie proaspata
  • Un praf de sare
  • 165 g unt moale pentru uns foaia
  • Zahar pentru pudrat
Portii: 8
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Cruffins:

Eu am folosit drojdie uscata,pe care am amestecat-o direct cu faina.Nu am fost prea multumita de  cum a dospit aluatul,asa ca data viitoare voi folosi drojdie proaspata.

    Daca folositi drojdie proaspata,o amestecati cu o lingurita de zahar si putina apa calduta,apoi o lasati sa se activeze drojdia.

Faina cernuta am amestecat-o cu drojdia,zaharul(îndulcitorul Green Sugar)apoi am adaugat apa calduta si sarea.Daca consistenta aluatului este prea dura,mai adaugam  apa,dar nu mai mult de 20 ml.Atentie însa,aluatul nu trebuie sa fie moale,altfel nu vom putea lucra cu el.

In acest moment am adaugat în aluat cele 50 de grame de unt.Am framântat pâna am obtinut  un aluat omogen si elastic.

Am acoperit aluatul cu un prosop curat si l-am lasat sa dospeasca într-un loc caldut cam 45 de minute.

Dupa acest timp am presarat faina pe planul de lucru,am pus aluatul si

l-am împartit în 4 bucati egale.

 

Intre timp am pregatit si untul cu care voi unge foile.Acesta trebuie sa fie foarte moale pentru a-l putea întinde pe foile subtiri.

Daca doriti,puteti sa adaugati si scortisoara în unt.

Am întins putin fiecare bucata de aluat,apoi am început s-o trec prin masina de paste,îngustând de fiecare data distanta dintre role.

Vom avea nevoie de o fâsie foarte lunga de aluat,deci e nevoie de ceva spatiu pentru aceasta operatiune.

Când grosimea foii este undeva la 6-7 mm,am taiat-o în doua,obţinând doua fâşii pe care le-am mai trecut o data prin masina.

Am uns fiecare foaie cu untul moale,vom folosi pentru aceasta o patrime din cantitatea de unt pregatita.

Am rulat strâns prima foaie,apoi am asezat ruloul astfel obtinut la capatul celei de-a doua foi (unsa si aceasta cu unt)si le-am rulat împreuna.

Am taiat ruloul în doua pe lungime ,apoi am rulat  fiecare bucata sub forma de melc.

Va trebui rulat cu partea taiata în sus pentru ca acestea sa se poata desface în timp ce dospesc.

Aici am gresit eu pentru ca le-am rulat cu partea taiata in lateral.

Am procedat la fel si cu celelalte bucati de aluat.

Am obtinut astfel  4 rulouri si apoi 8 spirale/melci.

Spiralele obtinute le-am asezat într-o forma de muffins.

Pentru ca tava mea nu este de foarte buna calitate,am folosit forme din silicon.

In mod normal,nu este nevoie sa ungeti tava,totusi pentru  a fi siguri ca nu se lipesc,o puteti face.

Am acoperit iarasi  tava cu servetul si i-am mai lasat sa dospeasca pâna si-au dublat volumul.

I-am pus la cuptor la 200 de grade 20-25 de minute.

I-am scos pe un gratar sa se raceasca,apoi i-am pudrat cu zahar.

Ca sa fie mai usor de înteles,am încercat sa fac un desen,sper sa fie de folos.

S-aveţi poftă !!!

 

 

 

 

 

 

 

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Cruffins" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

Pâine cu rozmarin și fulgi de sare - Rețeta festivă pentru sărbători

pe 18.12 la 09:53

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Biscuiti aromati cu unt